Remora

Un banc de politicieni se agata cu indirjire de burta dosarelor de colaborator al Securitatii. Din instinct probabil. Insa si instinctul poate fi manevrat.

Aidoma unor creaturi minuscule, incearca sa inoate prin torentul iscat de curgerea si scurgerea informatiilor despre fosti turnatori si actuali parlamentari. Din studiouri de televiziune, din spatele difuzoarelor de radio ori de pe vreo plaja insorita, se lipesc de acest subiect cu ventuzele lor eficiente precum orice adaptare nascuta din dorinta de a supravietui intr-un mediu ostil. Exilati initial din vina lor sau din neintelegeri avute cu confratii de partid, ceea ce este important este metoda prin care astfel de personaje pot reveni din periferia existentei parlamentare. Si aici se produce confuzia. Crezind ca a fi in atentia publicului datorita unui debit verbal impresionant este totuna cu a atrage simpatia electoratului pentru urmatorul scrutin, acestia profita de angajamentele facute de altii in lipsa unui angajament pe care ei insisi sa il realizeze, dar nu cu Securitatea, ci cu cei care le-au dat votul. Comportamentul nu este unic in natura si nici macar atit de simplu, dupa cum vom vedea, nu este.

In apele marilor oceane traieste un peste oarecum mic in comparatie cu ce alte creaturi se invirt pe acolo. Are citeva zeci de centimetri si este dotat cu o ventuza puternica. De fapt, este vorba despre transformarea aripioarei dorsale. Si astfel, pestisorul nostru nu mai trebuie sa se ingrijoreze ca va fi mincat de alti pesti mai mari. Metoda e simpla si eficienta. Se lipeste cu ventuza de burta rechinilor sau a broastelor testoase si calatoreste gratis, beneficiind nu numai de protectia lor, ci si de mese copioase alcatuite din ramasitele prinzului luat de cei mari. Daca aici nimeni nu pare a avea de suferit, in cazul situatiei dosarelor CNSAS si a pestisorilor guralivi, situatia sta altfel. Prejudecati, pareri personale, judecati cvasiobiective si sumare. Imbucaturi deja mestecate de altii si scuipate in sila. Iar pestisorii nostri sint fericiti. A ne inchipui ca ei nu isi dau seama de riscul de a fi catalogati drept simpli paraziti pe burta altora e o nerozie. Dar raspunsul e simplu. Cind pestisorilor paraziti le-a fost deconspirat traiul, pescarii ii prindeau, le legau o struna de coada, iar apoi le dadeau drumul sa inoate. Si ei faceau ceea ce le statea in fire. Se prindeau de rechini ori de broaste testoase. Si o faceau atit de bine, incit pescarii reuseau sa le aduca in barci tocmai din cauza faptului ca ventuza nu li se dezlipea. Remora se numeste pestele perfid, istet si parazit. Politicienii nostri care fac acte de bravura au si ei numele lor. Si, de ce nu, poate sforile lor, prinse de coada subtire pentru ca altcineva sa traga un folos de pe urma aplicarii ventuzei acolo unde trebuie.

---

Despre autor: