Droguri, depresie si dragoste, in ce ordine doriti

Ca mixtura de publicitate cu senzational e regula jocului pare sa fie o lectie pe care Chris Simion a invatat-o inca de la debut.
Ca tanara regizoare stie sa creeze evenimente zgomotoase in jurul ei, sa se asocieze cu trusturi influente de presa, iar cand trece prea multa vreme de liniste sa iste miniscandaluri bine mediatizate s-ar putea sa demonstreze doar ca e un produs perfect pliat pe cerintele vremii. Daca pe amatorii de arta fina, pentru care valoarea se asociaza, printre altele, si cu discretia, si lipsa de ostentatie, trasaturile acestea ii obliga la recul, in fata acelora pentru care publicitatea si strategiile de marketing reprezinta cuvintele de ordine, ele sunt certe calitati. Incontestabil, Chris Simion are talent de producator. stie cum sa-i persuadeze pe cei care au spatii sa si le transforme in scene de teatru. Cel mai recent exemplu e seria de spectacole reprezentate la "Motoare" din initiativa ei. Mai trebuie mentionat cat de necesare sunt asemenea "exceptii" intr-un Bucuresti aflat in cele mai imbacsite si plate luni ale sale? Mai trebuie mentionat cat de necesara e gura de "aer de teatru" pentru tinerii actori de talent care isi gasesc astfel unde sa joace? Ca atata vreme cat teatrele subventionate fac asa de putin pentru tinerele talente, aceasta initiativa care deschide oportunitati nu poate fi decat laudabila? Sigur ca exista si revers. Nota de improvizatie nu poate decat sa afecteze calitatea artistica. Replicile care se intersecteaza cu vuietul de pe terasa (scena e despartita doar de un perete incapabil sa izoleze fonic), microfoanele care nu fac fata sunt frane serioase atat in calea placerii estetice a publicului ce umple pana la refuz gradenele, cat si in calea performantelor actorilor obligati la un efort dublu de concentrare si la un "sonor" ridicat in dauna cultivarii nuantelor.
Pentru stagiunea de vara, Chris Simion si Compania "D' AYA" au ales sa dramatizeze romanul unei frantuzoaice nascute in 1982, Lolita Pille: Hell. Scris pe vremea cand autoarea avea 19 ani, Hell este un text care are in primul rand calitatea prizei la realitate. Droguri, depresie si dragoste. Luati-o in ce ordine vreti. Ochiul bun al scriitoarei se focalizeaza pe o lume degringolata in doze suportabile. Marile tragedii sunt pentru scriitori sau artisti; tinerii bogatasi, care fac personajele acestui text, prefera sa-si traiasca viata la maximum in haine scumpe, restaurante scumpe, masini de lux si "prafuri" la discretie. In conditiile acestea, dependenta de Prozak e naturala si acceptata ca un dat. In fond, nicio tragedie nu e prea mare, caci momentele de luciditate se mixeaza cu cele de frenezie si de relaxare.

---

Despre autor: