Standarde academice

Profesorul Solomon Marcus - care ramane cel mai multilateral informat dintre noi - imi spunea deunazi ca exista (si) un clasament al tarilor pe criteriul numarului de citari. De cate ori sunt citati autori din Romania in marile publicatii din sistemul ISI? Ei, bine, am fost la fel de dezamagit ca si profesorul Marcus sa aflu ca nu suntem in primele 50 de tari in acest clasament. Suntem undeva pe langa Nigeria si Tanzania.
Ce este, insa, sistemul ISI? Un anumit numar de publicatii de tot felul (de la arheologie la fizica atomica...) sunt cotate cu cinci stele, altele cu patru stele, altele mai prost. Ca la hoteluri. Daca nu ai publicat decat in "hoteluri" de mana a doua, inseamna ca asa esti cotat in lumea profesionistilor, ca fiind de mana a doua. Si la acest criteriu exista un clasament. Nici in acesta nu stam bine. Tot prin Africa ne plasam.
Despre acest sistem ISI s-a vorbit mult in Romania ultimelor luni. S-a intamplat un fel de miracol intelectual: a avut loc o dezbatere serioasa, fara atacuri la persoana si fara etichetari ideologice. Tema dezbaterii: trebuie sa ne aliniem, in lumea universitara, la standardele academice internationale, ori nu trebuie? Cum prea putini cercetatori romani in stiintele tari ori in cele umanistice au prezente in publicatiile ISI, fireste ca au aparut si opinii cum ca n-ar trebui sa ne aliniem acestor standarde. Ca daca am tine cont de ele, ar ramane universitatile fara profesori. Cei mai conservatori in dezbaterea cu pricina au fost criticii literari. Ei scriu despre literatura nationala si n-au bibliografie internationala pe subiectele lor asa ca nici vorba sa ajunga in publicatiile care dau standardul profesionalismului acreditat.
Dar cu aceasta exceptie (si inca doua, trei) nu avem cum sa demolam regula. Ramane cum s-a stabilit: cine n-are articole in publicatiile ISI, n-are de ce sa se laude cu titlul de profesor.
Mai grav este altceva insa: cu o pozitie in afara primelor 50 de tari in clasamentele de care am vorbit mai sus, mai putem sa ne laudam ca avem o cultura de oarecare importanta? Sa nu uitam ca stiintele tari au reintrat masiv in conceptul actual de cultura. Nu mai crede nimeni, in lumea de azi, ca studiile literare stau in centrul unei culturi. Matematica, fizica, biologia, economia, sociologia - iata care sunt, azi, domeniile de cercetare cele mai bine finantate. Asadar, cele mai inalt cotate.
Artele? Da. Artele se bucura de prestigiu. Dar valoarea unei culturi este masurata acum dupa numarul de profesori de fizica si de biologie pe care ii au universitatile din tara acelei culturi.
Suntem, aici, in Romania, nemultumiti de conditia noastra periferica. O constientizam, uneori, cu mari pusee de orgoliu: noi i-am dat pe Brancusi, Enescu, Ionesco, zicem. Si e bine sa zicem. Dar lumea de azi ii admira mai ales pe marii fizicieni, chimisti, biologi. Ale lor sunt cele mai multe premii Nobel.
Oare sa existe si un beneficiu in starea noastra culturala ramasa pe modele de secol 19? In masura in care gandirea de factura filosofica n-a iesit inca din nucleul conceptului de cultura majora (si in masura in care acest tip de gandire cere finantarile cele mai mici) am putea crede ca avem, iata, o sansa, aceasta sansa de a iesi de pe Insula Brailei undeva intr-un larg de mare.
Constrangerile de tip ISI au a fi mai flexibile in standardizarea gandului filosofic? Dimpotriva: gandul filosofic este singurul care poate "inota" impotriva curentului standardizat. In orice alt domeniu standardele sunt obligatorii.
In fapt, in ce afacere ne aflam? Ne vine extrem de greu sa recunoastem ca suntem o cultura fara mare importanta. Chiar aceasta recunoastere ar putea fi insa constienta unui nou inceput de drum.

---

Despre autor: