Dincolo de homo politicus

In timp ce viata politica romaneasca se consuma in subiecte derizorii, iar spectacolul politic se substituie politicii, vremurile se schimba. Sustrasi exercitiului politic, vrajiti de divertismentul pentru toate gusturile, bolnavi de placere, nu mai stim sa raspundem provocarilor.

Sentimentul romanesc al neputintei fata cu politica este o alta fateta a trairii mioritice. Transpusa in spatiul politic, impresia de slabiciune metafizica trece insa din registrul tragic in cel al derizoriului. Iar senzatia de ridicol este atit de puternica incit revolta nu mai pare posibila. E ca si cum politica ar fi un fel de esenta metafizica, iar politicienii si publicul s-ar fi izolat de ea. Politica este insa interactiune intru ordine. Ea nu poate fi nici principiul stabil al lumii, dar nici nu poate fi restrinsa la rolul de functie izolata a sistemului. Politica nu poate fi rezumata ca loc al recunoasterii sociale si a conflictului, nici nu poate fi limitata la statutul de simpla solutie tehnica de gestiune a diversitatii umane. In acest caz nu se poate separa infatisarea de continut. Si daca nu se reduce la reglementarea raporturilor de putere, politica isi regaseste menirea constructiva: da temeiul libertatii. Si aici se aplica vechea axioma: nimic nu se pierde, nimic nu se cistiga, totul se transforma. Nu exercitiul libertatii, care nu inseamna in sine cine stie ce, ci participarea la deciziile privind viitorul da sensul politicii. De aceea homo politicus nu este politicianul, ci cetateanul.

Dar, cind prezentul se eternizeaza, iar viitorul se incetoseaza, nici cetatea nu mai e ce a fost. In timp ce viata politica romaneasca se consuma in subiecte derizorii, iar spectacolul politic se substituie politicii, vremurile se schimba. Sustrasi exercitiului politic, vrajiti de divertismentul pentru toate gusturile, bolnavi de placere, nu mai stim sa raspundem provocarilor.

De vreo cinci milenii, comunitatile umane sint organizate in jurul tripticului lege, trib si teritoriu. Cel putin asa cred antropologii. Dupa ce, o data cu modernitatea, tribul s-a transformat in natiune, acum, in postmodernitatea informationala, o data cu Internetul, acesta a capatat valente planetare. Triburile se vor universale. Si astfel, un alt fundament al ansamblului se clatina: legea.

In forma sa prezenta, legea a devenit din ce in ce mai putin eficace si, pentru a largi domeniul sau de autoritate la nivel global, este necesar un alt tip de pozitionare. Si cum in lumea virtuala vechea teritorialitate si-a pierdut continutul, legislatia nu poate fi impusa prin mijloacele de coercitie clasice. In acelasi timp, vitalitatea vechilor tribalisme, exprimata de insurgentele integriste din toate culturile si civilizatiile, dovedeste ca tehnica nu poate inlocui automat sistemul valorilor traditionale. Si cum, o data cu modernitatea s-a consumat si credinta in progres, nimic nu mai pare sigur.

Marile inovatii tehnice au fost intotdeauna secondate de procese de reglementare. Revolutionind mijloacele de locomotie, automobilul a impus codurile rutiere, intre timp devenite universale. Dar acestea nu au schimbat chimia fenomenelor politice, nici tendinta de a eluda legea. Elementele sistemului politic presupun procese de decizie si relatii de putere, dar, totodata, oricit de stravechi, acesta contine prin natura sa si capacitatea de diminuare a revendicarilor. Oricum, autonomia unei categorii a sistemului politic global este relativa si variabila. Intre diferitele subsisteme se stabilesc relatii de subordonare.

Sistemul dominant, cel care imprima normativitatea, constringe in mai mare masura decit poate fi constrins. Evaziunea din real, fie pe calea virtuala, fie pe cea ludica, nu duce nicaieri. Fuga de homo politicus este fuga de responsabilitate.

Revolutiile tehnice ne-au schimbat. Relatiile cu lumea din afara, cea nonumana, au devenit strict tehnice. Deci etic neutre. Paradoxal, o data cu aceasta, orizontul temporal si spatial al omului s-a limitat. Individul nu se mai raporteaza la perspectiva, ci se complace in prezentul confortabil. Astfel, sfera sa de actiune ramine cea a proximitatii.

Libertatea nu tine cont de limite. Ea nu se manifesta de jur imprejur, ci pretutindeni. Sub protectia anonimatului virtual, zona privata se instapineste. Dar stapinii nu pot fi obligati la nimic, in schimb ii pot forta pe altii. Egalitatea potentiala nu mai este egalitate, nici in fata legii, nici in fata celorlalti. Legea virtuala nu mai este constringatoare, caci subiectii sai nu exista inca. La fel, democratia virtuala nu tine loc de democratie, ci doar o completeaza pe cea reala. Si cind aceasta nu exista, dincolo de homo politicus se asterne neantul tehnicizat.

---

Despre autor: