Dl Traian Basescu se afla in cel mai delicat moment al mandatului sau. Dar, stim de la Nietzsche, ceea ce nu te omoara te face mai puternic.

Pe de o parte, criticii sai, din mediile politice si din cercul bizar al analistilor dimbovite
Dl Traian Basescu se afla in cel mai delicat moment al mandatului sau. Dar, stim de la Nietzsche, ceea ce nu te omoara te face mai puternic.

Pe de o parte, criticii sai, din mediile politice si din cercul bizar al analistilor dimboviteni, sint tot mai articulati, tot mai vehementi si mai multi. Pe de alta parte, povestea sa de amor cu poporul merge din ce in ce mai bine. Pe de o parte, oamenii in care a avut incredere, impotriva multor avertismente, l-au dezamagit. Pe de alta parte, puterea sa de a conduce nu slabeste deloc. Pe de o parte, este tot mai izolat printre oamenii politici. Pe de alta parte, mai exista multa speranta.

In plus, nu peste multa vreme dl Basescu se va trezi pus in fata celui mai serios examen pentru un lider de tipul sau. Campania de semnaturi pentru retragerea trupelor noastre din Irak continua si, in curind, liberalii vor prezenta o lista impresionanta de cetateni mai mult sau mai putin anonimi care cer dezangajarea noastra militara din Irak. Dl Basescu tocmai si-a dat din nou cuvintul fata de aliatii americani si chiar crede ca numai cu o armata fortificata in diverse operatiuni militare, parte activa a Coalitiei euroatlantice, Romania va dobindi un profil strategic insemnat. Va fi cuvintul si convingerea sa sau vointa poporului, poate manipulat, poate dezinformat, poate ignorant, dar nu mai putin popor? Aceasta alegere va trebui facuta intr-un context politic si institutional nefavorabil, cu un CSAT greu de gestionat, cu un Parlament evident ostil, cu un premier neprieten si cu un ministru al Apararii initiator al intregii campanii de retragere din Irak, cu o Coalitie de guvernare fragila si contradictorie.

Inainte de aceasta provocare, pentru care ar fi bine sa se pregateasca de acum, dl Basescu traieste cea mai serioasa criza la care este expus un lider: trebuie sa admita ca a gresit acordind credit unor oameni esentiali pentru exercitarea puterii sale. Dl Basescu s-a obisnuit sa ignore o categorie de sustinatori ai sai, cei care au vazut in el un lider capabil sa vindece marea trauma: trecutul comunist al romanilor. Probabil ca, purtat de propriul succes, dl Basescu a facut un calcul. Desi vocali, acestia sint putini. Pierderea lor nu inseamna nimic comparativ cu ceea ce poate cistiga cu bai de multime din postura de presedinte. Statistic, dl Basescu are dreptate. Numai ca electoratul este cea mai incerta achizitie. O privire la sondajele din anii 2002-2003 ar trebui sa dea un fior dlui Basescu. Atunci, PSD si dl Nastase conduceau zdrobitor in preferinte si rezultatul alegerilor care au urmat este bine stiut. Apoi, dl Basescu poate ca are dreptate sa spuna ca programul sau electoral nu a inclus repararea fibrei etice a Romaniei. De acord, numai ca acei oameni asa l-au perceput si, printre altele, cu aceasta credinta l-au votat. Fidelitatea fata de electoratul care te-a votat trebuie sa primeze in fata obiectivului de a atrage simpatia celor care au votat contracandidatii, chiar daca motivatia votului pe care l-ai obtinut a existat in mintea sustinatorilor si nu in programul electoral.

Dl Basescu este un om curajos, asta e dincolo de orice dubiu. Desi este intotdeauna mai bine sa il ai decit sa nu il ai, curajul nu este insa suficient in asemenea imprejurari. Mai trebuie si oameni care cred, in general mai stabili decit oamenii care simpatizeaza. Din pacate, in afara de credinciosul PD, dl Basescu nu se mai poate baza pe nimeni. Prima reactie a dlui Basescu cind s-a trezit cam singur a fost tipica pentru personalitatea Domniei sale: a marit tensiunea lovind unde doare mai tare, adica la dosare. Decizia sa de a declasifica toate dosarele de Securitate care ii privesc pe politicieni a stirnit furtuna. Aceasta decizie ascunde, totusi, o doza de echivoc. Dl Basescu, cel care vrea acum sa inceapa curatirea clasei politice, este acelasi care, acum citeva luni, nu era sigur daca comunismul trebuie sau nu condamnat. Rostul desecretizarii dosarelor politicienilor este tocmai acela de a curata prin cunoastere pestilentiul cel mai agresiv al regimului comunist. Daca nu e sigur ca regimul comunist a fost atit de rau, de ce expune acum blamului public produsul cel mai intim al acestui regim?

E sigur ca dl Basescu nu va ajunge in situatia de a fi suspendat. Chiar daca in Parlament s-ar stringe cu usurinta numarul necesar de voturi, ultimul cuvint ramine la popor si, e limpede, in asemenea situatie, dl Basescu va avea cistig de cauza. Consecinta imediata ar fi delegitimizarea naruitoare a Parlamentului, care ar inceta sa mai fie ceea ce trebuie sa fie, adica cea mai pura expresie a vointei populare. Singura certitudine a dlui Basescu este ca isi va duce mandatul pina la capat si pe aceasta trebuie, de acum inainte, sa reconstruiasca.

In politica, sa conduci si sa inveti sint doua lucruri care se presupun unul pe celalalt. Nu am spus-o eu, ci unul cu mult mai versat in politica decit mine: J.F. Kennedy. Acum, dl Basescu ar trebui, mai ales, sa invete. Adica sa-i asculte exact pe acei sustinatori pe care, pina acum, i-a ignorat. Mai sintem inca destui care credem ca poate.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.