Calitatea jocurilor in acest Mondial 2006 a fost medie. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. O cauza, in afara inegalitatii dintre participante, care a dus la unele scoruri mari, dar mai ales la scoruri mici si multumitoare, este, cum se tot spune, pr
Calitatea jocurilor in acest Mondial 2006 a fost medie. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. O cauza, in afara inegalitatii dintre participante, care a dus la unele scoruri mari, dar mai ales la scoruri mici si multumitoare, este, cum se tot spune, programarea Mondialelor in finala unui sezon teribil de lung pentru jucatorii de la marile echipe, cei care ajung de obicei in fazele de sus ale Ligii si ale celorlalte competitii intercluburi. Solutii? Poate va gasi FIFA una de scurtare a competitiilor intercluburi, si asa devenite mai lungi decit o zi de post si cu sute de competitoare fara valoare, conform aceluiasi principiu dupa care toate tarile cu si fara fotbal trebuie bagate in seama. Alta cauza a fost, anul acesta, schimbul de generatii: citeva dintre marile forte fotbalistice sint in plin proces de innoire. Chiar si Franta, cu Malouda, Ribery, Abidal linga Zidane, Vieira si Makelele. La italieni, englezi, germani, argentinieni, acest proces este clar. Cehia ori Croatia, care nu s-au intinerit, au patit-o. Nici Brazilia, ezitanta in schimbare, n-a mers prea departe. In afara schimbului de generatii mai este o cauza: tinerii n-au fost in stare sa-si confirme deplin valoarea inainte ca batrinilor (cu exceptia francezilor) sa li se impleticeasca picioarele. In preajma Mondialului, vazindu-i pe minjii Ronaldinho, Messi, Cristiano Ronaldo, Roonie, Schneider, Tevez, Baros, Toni, Grosso si pe altii ai fi crezut ca vor minca jar. Del Piero, Ronaldo, Zidane, Beckham, la rindul lor, au facut chiar mai mult decit ne asteptam. Dar cu pauze. Si cu inexplicabile cedari fizice si nervoase. Capul dat de Zidane lui Materazzi spune multe. Camera care l-a surprins din spate, coborind treptele, pe linga trofeul Mondialului, neclintit pe soclul sau, pe care marele jucator il rata de justesse, cum zic francezii, ne-a oferit imaginea emblematica a iesirii din scena a unei intregi generatii. N-avem si imaginea contrara, zimbetul lui Ronaldinho in timp ce urca spre tribuna oficiala cu trofeul in brate.
Despre autor:
