O reforma constitutionala nu se poate face in urma unui turnir de idei, asemeni turnirului khazar, nu se poate face prin pasiva deliberare, ci numai prin asumarea voluntara a unui proiect politic.

Dezbaterea privitoare la modificarea C
O reforma constitutionala nu se poate face in urma unui turnir de idei, asemeni turnirului khazar, nu se poate face prin pasiva deliberare, ci numai prin asumarea voluntara a unui proiect politic.

Dezbaterea privitoare la modificarea Constitutiei nu face nici un progres real, intrucit lipsesc din cuprinsul ei criteriile de judecata. Daca am lua in considerare doar un aspect particular, acela care pasioneaza cel mai mult publicul, si anume relatia incordata dintre presedinte si primul-ministru, am vedea ca pur si simplu nu sintem in masura sa luam o decizie. Cei doi isi disputa coroana suveranitatii semnalind existenta unei probleme, dar solutiile propuse par in acest stadiu al discutiei perfect echiva-lente. Cele doua solutii admise in general ca teoretic recomandabile sint bine stiute: republica parlamentara cu un presedinte ales de parlament si una din variantele posibile ale unei republici prezidentiale. Si una, si cealalta rezolva foarte bine problema conflictului de putere, dar care dintre ele este cea mai buna?

Din pacate, dezbaterea se poarta in termeni cu totul improprii.

Cineva avusese, la un moment dat, ideea sa convoace mai multi specialisti, juristi, profesori de drept constitutional, politologi ca sa discute despre reforma. Nici nu se putea o idee mai nefericita. Oamenii s-au dus acolo cu simpatiile lor politice, cu zestrea lor livresca sau cu o reverie politica personala, iar rezultatul a fost o suma de arbitrarii imposibil de utilizat. Cum ar putea demonstra cineva ca o republica parlamentara este mai buna decit una prezidentiala? Sau invers? Prin comparatii, exemple istorice, experimente mentale? Orice poate fi demonstrat in acest mod si la capatul capatului, absolut nimic.

Speranta, macar simulata, a unor astfel de reuniuni este desigur aceea de a se gasi un principiu mai cuprinzator. Dar in mod inocent sau nu se face o confuzie de competente. In realitate, juristul, politologul, specialistul, oricare ar fi el, nu face decit sa imbratiseze o simpatie politica de moment si sa-i dea, ilicit, aura unei autoritati sapientiale. Pur si simplu, in materie constitutionala un jurist nu are voie sa-si aroge competente mai inalte decit un brutar.

Asadar, a continua sa aducem argumente in favoarea unei solutii sau a alteia nu face decit sa alimenteze o gilceava fara sfirsit. Ca sa putem cu adevarat decide este nevoie sa ne asumam in prealabil un scop politic. Unul concret si nu unul juridic abstract. Sint dator cel putin cu un exemplu.

Spuneam ca nu trebuie sa pornim la o cunoastere tehnica a problematicii, ci de la o nevoie vitala a societatii. Or, atita cit putem vedea, problema care creeaza cele mai mari frustrari politice este carenta de responsabilitate a demnitarului aflat in functie si incapacitatea societatii de a sanctiona acest lucru. Dupa 16 ani de la caderea comunismului, nu abuzul puterii ne preocupa cel mai tare, cit faptul de a nu avea o putere reala si cit mai directa asupra celor investiti cu putere. Dar daca vrem printr-o reforma sa incurajam simtul datoriei si controlul public asupra demnitarilor, atunci desigur ca puterea trebuie sa fie atribuita prin mecanisme simple, direct si personal, in asa fel incit si mecanismele retragerii ei sa fie la rindul lor mai usor de pus in functiune. Faptul ca nimeni nu il poate demite pe primul-ministru incurajeaza fuga de raspundere.

Am putea desigur, de dragul discutiei, sa privim lucrurile si altfel. Ingrijorati bunaoara de ascensiunea populismului, am dori sa aducem la putere persoane al caror simt de responsabilitate nu decurge din contractul cu societatea, ci din cunoastere si initiere. Or, in acest caz ar fi mai potrivit un mecanism care sa ofere puterea electiva unei minoritati ea insasi selectate.

Presedintele, partidele politice si oricine are mijloacele necesare este de la sine invitat sa propuna societatii nu un text de Constitutie, ci un asemenea proiect politic, concret si inteligibil. Iar o data ce am hotarit, printr-un procedeu sau altul, ca ar fi bine de pilda sa existe o legatura mai strinsa intre votul popular si oamenii care exercita in numele nostru puterea, atunci am gasit deja un criteriu de judecata. De fapt, am gasit un principiu de actiune politica, si din acest moment orice contraargument devine inutil. Din acest moment, desigur, si specialistii pot fi rechemati la masa discutiilor.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.