Spectacolul dat de o turma de bizoni si o familie de lei aflati intr-o lupta pentru supravietuire este surprins pe pelicula de film de un cuplu de cineasti celebri. Dereck si Beverly Joubert, producatorii documentarului "Dusmani fara odihna", difuzat

Spectacolul dat de o turma de bizoni si o familie de lei aflati intr-o lupta pentru supravietuire este surprins pe pelicula de film de un cuplu de cineasti celebri. Dereck si Beverly Joubert, producatorii documentarului "Dusmani fara odihna", difuzat de National Geographic Channel, lucreaza in industria filmului si a protectiei mediului in Botswana din 1981 si filmeaza lei de peste 20 de ani. Filmele lor au constituit chiar inspiratie pentru "Regele Leu", celebra productie Disney, iar eforturile le-au fost rasplatite cu multe premii, intre care premii Emmy, Chris Awards si premiul Grand Teton.
In exclusivitate pentru Curierul National, Dereck Joubert vorbeste despre viata de cineast in Africa salbatica.

- Credeti ca exista un model comportamental al animalelor, in lupta pentru supravietuire, care se poate aplica si speciei umane?
- Da, categoric. Putine lucruri se intampla o singura data in evolutie, nu cred ca tot ceea ce facem si ni se intampla este in mod exclusiv specific noua oamenilor, ci mai degraba tuturor mamiferelor. Si animalele sunt la fel de traumatizate psihic cand se ratacesc de turma, de haita, cand le mor puii sau cand comunitatea in care traiesc este atacata. Cele mai bune exemplificari le ofera animalele cu coeficient mare de inteligenta, cum sunt cimpanzeii si elefantii. Am vazut elefanti care isi "jelesc" mortii si sufera mult timp dupa ei. De aceea consider ca trebuie sa fim extrem de atenti, in mod cert mult mai responsabili decat in trecut, in ceea ce priveste modul in care ne ingrijim de soarta animalelor. Ne seamana mai mult decat ne-am inchipui.

- Se spune ca oamenii sunt singura specie care isi omoara semenii, care ucide fara motivatia hranei. Ati observat astfel de fenomene in salbaticie?
- Este un cliseu fals, sunt multe animale care ucid pentru a se apara, pentru teritoriu sau din motive de rivalitate. Sub acest aspect nu suntem diferiti, chiar si razboiul este o forma de agresiune determinata de interese teritoriale sau de nevoia de resurse de hrana. Ceea ce ne deosebeste clar de toate animalele este placerea de a ucide. Pare o exagerare la prima vedere, dar uriasa industrie a vanatorii care se numeste "sport" sau "relaxare" se bazeaza in fapt pe placerea de a ucide (altfel nu s-ar fi inclus in categoria sporturilor care fac placere, cum e tenisul, golful...). Din pacate, detinem in exclusivitate atributul transformarii crimei in sursa de bucurie. Pana la varsta de zece ani, majoritatea copiilor au vazut la televizor mii de scene cu cadavre, crime, schimb de focuri, batai, violuri, violente care, daca nu ne-ar face placere, le-am blama suficient incat sa le excludem definitiv din viata noastra, in loc sa le primim in casa oferindu-le "ca lectii" copiilor nostri.

- Cum ati descrie colaborarea cu Jeremy Irons? Ati afirmat ca "a devenit emblematic pentru film, auzim adesea oamenii spunand ca Jeremy este expert in lei".
- Jeremy ne-a devenit prieten adevarat, nu doar colaborator. Iubeste natura, iar talentul si inteligenta sa sunt cu adevarat extraordinare. E genul care cauta explicatii si logica fiecarui lucru, vrea sa inteleaga in amanunt totul. Nu vrea sa fie doar o voce care asigura comentariul filmului, ci un expert in lei. Pot spune ca m-a ajutat enorm si pe mine, ca scenarist. Erau fragmente in care relatarea mea pornea de la premisa ca telespectatorul stie deja ce vreau sa spun, iar Jeremy ma atentiona ca nu e clara exprimarea, ca apar inadvertente intre paragrafe. Iar telespectatorul are mintea incredibil de agera, sesizeaza orice element contradictoriu, ba detecteaza chiar si cea mai mica ezitare in vocea comentatorului, atunci cand acesta nu a inteles perfect textul.

- Cand ati inceput sa faceti filme documentare, in calitate de producator?
- Acum 25 de ani, cand am venit in Botswana. Iar subiectul acestora era legat tot de viata leilor, practic eram in acelasi timp si cercetatori, si producatori de filme. Am pus prima oara mana pe o camera de filmat in 1982.

- Copil fiind, va atrageau animalele salbatice in asa masura incat sa va doriti sa traiti printre ele?
- Absolut, si eu si sotia mea eram pasionati de viata in salbaticie. In cazul meu, parintii ne-au cultivat, mie si fratelui meu, atat aceasta pasiune, cat si dragostea pentru arta. El este acum un pictor celebru de peisaje si scene din viata animalelor salbatice, iar in copilaria mea petreceam ore intregi admirand animalele pictate de el.

- Cati membri are echipa cu care lucrati?
- De fapt, in echipa de teren suntem doar doi: Beverly si cu mine. Sincer sa fiu, nu e usor sa induri zile intregi arsita si setea sau dimpotriva, ploi si noroi, avand ca adapost doar capota masinii. Nu oricine se incumeta sa traiasca in astfel de conditii, dar noi ne-am obisnuit si ne motiveaza uriasa satisfactie de a filma scene incredibile, de a surprinde imagini unice. Cand ajungem in studio, echipa se mareste cu editorii care realizeaza montajul, coloana sonora, Jeremy si alte "voci", tehnicieni de mixaj. In filmarile de la "Dusmani fara odihna?", e adevarat, ne-a ajutat un asistent. Nu avem bucatar sau personal de serviciu, ducem o viata simpla, nomada.

- Ce buget este alocat pentru acoperirea costurilor de productie a documentarelor?
- Costurile de productie a acestui tip de filme sunt foarte mari. Avem dublata toata aparatura de filmat si toate mijloacele de transport pentru ca, daca se strica ceva, e nevoie de doua saptamani pentru reparatii sau inlocuire. In plus, avem nevoie de un avion usor, utilitar, pentru aprovizionare. Cu preturile la care au ajuns combustibilii, nu-i de mirare ca "nota de plata" creste mereu. Productia documentarelor noastre se ridica la un cost total anual de peste jumatate de milion de dolari.

- In documentare ne prezentati viata animalelor in salbaticie. Dar cum e viata dvs. in acel mediu ? Cum pastrati contactul cu "jungla" din lumea civilizata?
- Ne avem unul pe altul, suntem singuri, doar noi doi in majoritatea timpului. Traim intr-un cort, ne pregatim seara mancarea, pe pirostrii. Ne trezim dimineata la ora patru si ne culcam la ora zece, iar restul e munca. Adesea dormim in masina iar uneori seara ii citesc lui Beverly din Shakespeare. Aproape fiecare zi este prilej de bucurie, cu toate ca noaptea auzim ragetele leilor langa cort, hienele ne fura mancarea, soarecii misuna printre noi si am fost muscati de 20 de ori pana acum de scorpioni. In caz de urgenta avem un telefon via satelit si un pilot de elicopter care are coordonatele noastre si ne poate salva. Luam legatura cu lumea civilizata doar cand ajungem in cel mai apropiat oras.

- Care este ecoul proiectelor dvs de ecoturism?
- Am inregistrat mari succese cu proiectele noastre de dezvoltare locala si ecoturism, proiecte derulate in Botswana, Seychelles si Africa de Est. Obiectivul acestora este integrarea comunitatilor, a turismului comercial si a proiectelor de conservare a naturii intr-un concept de parteneriat real care ajuta Africa in problemele ei actuale si ii confera o siguranta pentru viitor. De prea mult timp prea multi oameni au fost scosi din drepturile lor. "Revansa" lor de azi se regaseste intr-o lume mai curata, un mediu natural protejat. Suntem asociati cu o companie, "Wilderness Safari", care ia copiii strazii sau pe cei care n-au fost niciodata in salbaticie si ii trimite in taberele safari, pentru a vedea cu ochii lor natura si a o intelege. Pentru ca viitorul acestei lumi e in mainile lor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.