Preturile de consum au inregistrat in iunie o crestere de numai 0,15%. Taxarea viciului ne-a impiedicat sa atingem un record la inflatie.

Rata lunara a inflatiei aferenta lunii iunie calculata  de Institutul National de Statistica
Preturile de consum au inregistrat in iunie o crestere de numai 0,15%. Taxarea viciului ne-a impiedicat sa atingem un record la inflatie.

Rata lunara a inflatiei aferenta lunii iunie calculata de Institutul National de Statistica (INS) a fost de doar 0,15%. Inca o data influenta sezoniera favorabila si-a facut datoria, preturile la legume si fructe compensind prin scadere majorari de preturi la categoria marfurilor nealimentare. A continuat si tendinta de diminuare a preturilor la produsele avicole, carne de pasare si oua, determinata de efectele aviarei.

Tigarile s-au scumpit cel mai mult

Ponderea relativ mare cu care produsele din tutun sint luate in calcul in cosul de consum a condus la o crestere medie a preturilor marfurilor nealimentare cu 0,5%.

De notat ca, daca din totalul indicelui preturilor de consum se exclud bauturile alcoolice si tutunul, rata inflatiei din iunie ar fi zero. Taxarea viciului s-a regasit intr-o majorare a preturilor la tigari de 3,13%, cea mai mare scumpire medie inregistrata in iunie dupa cea consemnata de statistica la cartofi care s-au scumpit si ei fata de luna mai cu 3,99%.

Comunicatul INS noteaza faptul ca la cresterea medie a preturilor de consum in iunie fata de luna precedenta, de 0,15%, cel mai mult a contribuit grupa marfurilor nealimentare cu 0,19 puncte procentuale si serviciile cu 0,14 puncte procentuale. Scaderea pe ansamblu a preturilor la marfurile alimentare a influentat rata inflatiei pe total cu -0,18 puncte procentuale.

Statistica inregistreaza influenta pozitiva asupra inflatiei datorata diminuarii notabile a preturilor la legume si conserve de legume (-5,2%) caracteristica in lunile de vara.

Produsele avicole, carnea de pasare si ouale au continuat sa scada la pret cu 2,3, respectiv 4,7 puncte procentuale, cel mai probabil o reflectare a efectelor epidemiei de gripa aviara.

7,11% inflatie fata de iunie 2005

Fata de iunie 2005, preturile de consum au crescut in medie cu 7,11%, iar in primele sase luni ale anului curent cu 2,67%. Inflatia se afla asadar deasupra limitei superioare a intervalului de tintire de 5% plus, minus 1 punct procentual fixat de BNR pentru anul 2006.

Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, banca centrala prognozeaza pentru finele acestui an o inflatie de 6,8%, in special din cauza ajustarii preturilor administrate (energie electrica, gaze naturale, energie termica s.a.m.d.), aceasta urmind sa coboare la 4% in 2007.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.