Ioan 21, 25

Plecam de la premisa simpla ca acesta este un articol de ziar. Un articol sau un text. Pentru un ziar de cultura. Eu cred ca stiu unde vreau sa ajung, dar pana atunci sa ne mai jucam un pic. Ce se intampla, pe de o parte, atunci cand cineva scrie un astfel de articol de felul celui descris mai sus si, pe de alta, atunci cand cineva intentioneaza sa il citeasca sau chiar il citeste? Ce se intampla in fiecare din cei doi, autor si scriitor? - pentru ca, desi aparent publica, intalnirea dintre cei doi ramane una privata.
Eu pot spune cate ceva despre ceea ce se intampla in mine, dar imi e mult mai greu sa spun ceva despre ceea ce se intampla in cel care va citi/citeste. Combustibilul pentru ca eu sa scriu ceva sau altceva, cumva sau altcumva este anticiparea pe baza unui soi de empatie a ceea ce se intampla in cel care va citi. Sunt mulat pe potential, pe fiinta virtuala a lui. Pot fi mai mult sau mai putin constient de intreaga ramificatie a motivatiilor, influentelor directe sau indirecte, a zonele lasate departe de campul constiintei in relatia (de tipul celei pe care o experiem acum si acum) cu celalalt etc. Cert e ca il vizez pe celalalt. Ca am nevoie de el pentru a ma realiza in sensul restrans al acestui act al meu, dar, pentru ca orice act joaca un rol in economia globala (sau sferica, pentru a nu ne incurca cu alte globalisme) a existentei fiecaruia, am nevoie de el si pentru a ma "realiza". Il vizez, adica il envizajez, il prind in privirea mea chiar daca nu am fata lui intruchipata. Sau poate il visez. Am totusi un fel de portret pe baza caruia anticipez seria de exigente cu care ma voi intalni, de asteptari si celelalte, astfel incat ceea ce spun si nu spun, imi propun si nu-mi propun, sa aiba cea mai buna primire. Nu este vorba insa de un mecanism simplu cu pasi si sensuri sigure de la unul la altul. Sunt intricat unit cu acest radical diferit de mine si radical asemanator mie. El ma instituie asa cum eu il institui prin acest act banal al scrierii/citirii unui articol de ziar. Practic ma uit la el in mine iar el se uita la mine in el prin acest mediu fizic si simbolic al unei pagini scrise.
(Am ajuns acolo unde nu ma mai joc). Celebru, foarte celebru, este inceputul Evangheliei lui Ioan.
Mi se pare ca, incepand atat de sus, de undeva de la inaltimea accesibila celui mai iubit dintre apostoli, adica din intelegerea actuala a unei realitati divine, finalul aceleiasi Evanghelii ascunde un talc pentru o realitate pe care o traim.
"Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris. Amin." (Ioan 21, 25.)
Care e ideea?

---

Despre autor: