Benone Burtescu: "N-am plecat, ci doar m-am mutat..."

In emigratie, chiar si pentru cei ce n-au obiceiul - sau n-au timp - sa-si puna intrebarea "De ce am venit eu aici" vine o vreme cand ea este de neevitat. Iar pentru cei care cred ca raspunsul este usor de dat si usor de inteles, vremea acestei intrebari poate sa nu mai vina niciodata - cu riscul, insa, ca pacea lor si a celor din preajma sa nu se mai poata inchega deloc.
Nici pentru cei care isi pun intrebarea aceasta prea des si cu ostentatie lucrurile nu stau bine, pentru ca in loc de raspuns ei capata o... stare continua de nesiguranta.
Iata, insa, ca un roman din zona Los Angeles (oraselul Pico Rivera), domnul Benone Burtescu, a facut din intrebarea aceasta (ca si din altele de aceeasi factura) o sursa de imbogatire a vietii sufletesti.
Una dintre cartile sale de poezie (domnul Burtescu este un binecunoscut poet al emigratiei romanesti) poarta in titlu tot o intrebare-raspuns - si deloc una oarecare: "Cat m-a iubit stiu numai eu".
Iubit si pretuit printre adventisti, poetul Benone Burtescu (nascut in Suta Seaca, jud. Dambovita) este in acelasi timp un poet pentru toti, asa cum fara alte determinari ori servituti se infatiseaza intotdeauna poezia adevarata.
Venit in tara cu familia (sotia si baiatul) dupa 13 ani, printre experientele pe care i le-a rezervat aceasta intoarcere a avut-o si pe aceasta: intalnirea cu intrebarile care urmeaza.

- Daca sanatatea este ceea ce v-a intarziat venirea acasa, ce anume - dincolo de obisnuitele motivatii legate de rude, obligatii, chestiuni practice - v-a impins sa veniti totusi?
- Intr-adevar, starea de sanatate precara a fost motivul intarzierii venirii prin tara. Mai puternic decat acest risc, insa, a fost imboldul de-a retrai - pentru ca de confirmarea sufleteasca si mentala nu mai era nevoie - starea de dor in tara cea mai plina de doruri, cea de nastere.

- De regula, dubla cetatenie a fost abordata dintr-un unghi administrativ si mai putin psihologic. Daca e dubla, asta inseamna ca cele doua sunt egale in putere sufleteasca? Ati trait momente de deruta sufleteasca pe aceasta tema?
- Cetatenia dubla, tripla (sau, cum se preconizeaza in viitorul apropiat, "cetatean al planetei") nu are pentru mine nici un adaos de putere "sufleteasca" si nu am avut niciodata nicio "deruta interioara" in aceasta privinta. Numai un bun cetatean roman poate fi si un bun cetatean american etc., si numai un astfel de cetatean al acestei planete indeplineste conditia biblica de primire a "cetateniei ceresti". Nu vreau sa spun ca asa sunt chiar eu insumi: emit, doar, o declaratie de principiu.

- Ati plecat ca persecutat religios - cum s-ar spune. Traiti intr-o comunitate religioasa. Se poate spune ca ati pierdut - vi s-a luat - o tara, dar ati castigat o lume proprie?
- In primul rand ca nu am "plecat" din tara, ci doar m-am "mutat" temporar - cat de temporar nu stiu - in America si, de ce sa nu fiu sincer in confesiune, cred ca desi traiesc aici eu sunt in Romania mai mult decat multi de-acolo. Nu pot spune ca am fost "persecutat" religios. De fapt, in intelesul de dictionar al termenului "religios", la care se adauga si multa incarcatura de intelesuri populare, eu nu sunt un "religios".
Nu simt ca e bine sa se atribuie religiei mai mult decat i se cuvine. Ca traiesc aici intr-o "comunitate religioasa"- iar nu e cel mai bine zis, caci ar suna a "carcera", chiar daca de bunavoie sau de placere, ceea ce nu este real. Tara nu am pierdut-o, pentru ca nu ea era a mea, ci eu al ei - si nici nu am "castigat" o "lume proprie", pentru ca "lumea proprie" o aveam din lumea tarii de nastere. De asemenea, tara nu mi-a fost "luata" pentru ca nimeni nu mi-o "daduse", ci o aveam pur si simplu si-mi va ramane. Fara de ea, tara cea vesnica in care cred nu ar avea sens. Domnul vietii e mutat cu tara cu tot in TARA INVESNICITA. Daca asta suna prea a basm, este din cauza neputintei de exprimare a limbajului omenesc.

- Daca n-ati fi trait printre coreligionari, v-ar fi fost mai greu in emigratie?
- Nu-mi place cuvantul "coreligionari". Seamana a secta, coalitie, partid. Eu nu am in acest sens "coreligionari", ci semeni cu care sunt mai mult sau mai putin la fel, dar niciodata la fel. Nu stiu de ce se revine asa frecvent la "bietul emigrant caruia ii este greu"? Cine sau ce l-ar impiedica, mai ales in zilele noastre, sa se mute inapoi in tara de unde a venit pentru a-i fi mai "usor"?
As cita la acest punct ce zice Biblia foarte frumos, cum nimeni mai frumos. Evrei 11, 14-16: "Cei ce vorbesc in felul acesta, arata deslusit ca sunt in cautarea unei patrii. Daca ar fi avut in vedere pe aceea din care iesisera, negresit ca ar fi avut vreme sa se intoarca in ea. Dar ei doreau o patrie mai buna, adica o Patrie Cereasca".

- Se spune ca conditia de emigrant este atat de stresanta incat ea accentueaza nevoia de... Dumnezeu! Daca ar fi asa ar insemna ca, in sine, credinta este mai mult o reactie de aparare decat o aspiratie spirituala. Comentati.
- Daca "nevoia" omului de Dumnezeu depinde de conditia stresanta de emigrant, vai de ea, de nevoie. Desi Dumnezeu este gasit mai usor de cel care trudeste mai mult decat ar trebui decat de cel care huzureste necuviincios de mult, asa cum ati zis, acestia sunt factori favorizanti in relatia cu Dumnezeu si nu determinanti. Credinta crestina nu este o reactie de aparare asemanatoare credintelor pagane, adica una de castigare a bunavointei zeilor, nici o cersetorie de miluire ieftina, ci este o trecere constienta de partea Fiintei supreme. Si asta pe motive de dreptate, adevar si iubire, mai mult chiar decat pentru obtinerea privilegiului invesnicirii. O demnitate de grad cosmic.

- E usor de remarcat, mai ales in America, desacralizarea vietii religioase, a vietii de biserica. Este aceasta o forma mai eficace de apropiere de Dumnezeu sau, dimpotriva, una de indepartare?
- America este mai mult decat "fiecare natie cu religia ei". Ea este un fel de "toate natiile cu toate religiile si nereligiile lor". Romanii din America nu fac exceptie. Mai departe, depinde ce intelegem prin "desacralizare". Bisericismul nu inseamna neaparat sacralizare. In opinia mea, Biserica este (ar trebui sa fie) o institutie de educatie spirituala, cum si un loc de devotiune si inchinare. Sacralizarea sau desacralizarea nu au loc la nivelul Bisericii si nici prin Biserica, ci la nivelul individului care compune Biserica. Marile redesteptari si reforme religioase din istorie spun acest lucru. Cel mai urat lucru este atunci cand "prin Biserica" omul in loc sa se apropie de Dumnezeu, se departeaza de El.

- Daca va vine la indemana, cum ar arata o scurta descriere a optiunilor religioase ale romanilor din emigratie? Cliseul din tara cu dominanta ortodoxiei stiu ca nu corespunde si aici.
- In America nu se arata aceleasi proportii, ca in Romania, printre denominatiunile crestine, nici chiar printre romani. Ortodoxismul este mai putin reprezentat decat in tara, iar neoprotestantismul mai mult. Situatia aceasta vine de la faptul ca America este protestanta prin nastere, desi in ultimii ani, datorita miscarii ecumenice, catolicismul a trecut pe primul loc si la propriu, si la figurat.

- Adventismul este una dintre credintele solide ale romanilor emigranti. Credeti ca el a evoluat, atat fata de manifestarile sale din tara, cat si odata cu perioada de dupa revolutie?
- Adventismul a luat nastere in America si acesta este un motiv pentru care aici e bine reprezentat. Inca. Format intre 1840-1856 - din miscarea baptista, adventismul este singura religie "iudeo-crestina". Iudeo - pentru ca are ca invatatura CELE ZECE PORUNCI, cu sublinierea Sabatului (Sambata, ziua a saptea ca zi de odihna), si crestina prin credinta in Iisus Hristos ca Mantuitor. Biblic, aceasta dubla apartenenta este de necontestat. Adventismul nu evolueaza in raport de imprejurari. El este sau nu este, in raport de cum sta sau nu la invatatura biblica.

- Ati fost in tara tocmai in perioada manifestatiilor homosexualilor si a celor in legatura cu Biserica catolica Sf. Iosif. Cum le-ati perceput: ca pe semne ale democratizarii Romaniei sau altfel?
- In privinta homosexualitatii, e mai intai de inteles ce insemneaza "a fi LIBER sa...", alaturi de "a avea DREPTUL sa...". Liber, omul este oricum si ar fi o greseala sa se incerce (caci de putut nu se poate) sa i se ia libertatea pe care Dumnezeu i-a dat-o, chiar aceea de a face raul. Cand facerea raului de catre cineva afecteaza, insa, pe altcineva, restrictiile asupra primului trebuie avute in vedere. Ar fi o si mai mare greseala de a "legifera", "a da dreptul" omului de a face raul. Dumnezeu nu i-a dat acest "drept". Se confunda adesea libertatea cu dreptul.
In legatura cu homosexualitatea, este profetica trecerea de la "rusinea" de a fi sodomit, de pana mai acum, la "mandria" de a fi sodomit, de acum. Cand viciul va fi declarat virtute si legiferat, omul il va obliga pe Dumnezeu sa intervina si El va interveni. Cum? Tot El stie cum.
Daca romanii inteleg prin democratizare legiferarea sodomismului, e un mare semn de intrebare asupra natiei.

- Sunteti cunoscut ca un poet al temelor mari, existentiale, ale omului. Daca n-ati fi fost si un om religios, ati fi scris altceva si altfel?
- Marile teme existentiale, derivate toate din tema suprema a existentei lui Dumnezeu, depasesc structurile religioase administrative, dar uneori, in cazuri fericite (care ar fi frumos sa reprezinte o permanenta) ele pot fi doar aratate sau sugerate, ramanand apoi sa fie desavarsite la nivelul individului.

- Spre deosebire de ortodocsi - care sunt ortodocsi mai mult prin cutuma, prin traditie familiala - adventistii, pocaitii sau alte culte crestine sunt buni cunoscatori ai Bibliei. Am observat in repetate randuri acest fapt in emigratie. Religiosii viitorului, ca atare, vor fi mai degraba oameni cu studii (cu studii biblice, inclusiv) sau adepti de conjunctura?
- Daca dam religiei conotatia spirituala pozitiva, "religiosii viitorului", cum ii numiti dumneavoastra, vor fi deopotriva "oameni cu studii", dar si fara studii oficiale, asa cum a fost mereu.
Romania crestina s-a nascut din marii ei carturari, ei insisi nascuti din crestinismul Bisericii Apostolice, nascuta la randul ei din invatatura lui Iisus Hristos. Masele de oameni s-au atasat acesteia prin convingere sau credinta.
Cat priveste grupa mica sau mare a "adeptilor de conjunctura" (cum foarte frumos ii numiti), ea seamana cu oportunismul din politica si... dispare odata cu conjunctura. Nu e de luat in consideratie intr-o discutie serioasa.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe