Retragerea din Irak. Necesitatea unui Protocol de stat pentru politica externa

De circa o saptamana s-a scris enorm pe tema retragerii trupelor romane din Irak. Evaluarea daunelor aduse de fantezia conducerii liberale a fost facuta, intr-un mod la care nu se poate adauga nimic esential, de Dragos Paul Aligica, cercetator la Hudson Institute, dar apropiat cercurilor liberale de la Bucuresti. In raspunsul dat Romaniei libere din 1 iulie a.c., Dragos Aligica sublinia existenta a trei principii esentiale ale parteneriatelor strategice: credibilitatea, predictibilitatea si comunicarea. In momentul in care politica externa devine instrumentul unor jocuri politice de culise precum cel care confrunta premierul si presedintele, valorile enumerate sunt aruncate in aer. Tot Dragos Aligica atragea atentia asupra unui alt aspect: actiunea premierului Tariceanu duce la o decredibilizare generala a actului de politica externa in Romania, nu doar relatiei cu Marea Britanie si Statele Unite. O observatie cu atat mai utila, cu cat distantarea unor tari precum Franta, Germania sau Belgia de interventia americana in Irak a facut pe unii sa uite ca UE si NATO sunt totusi vase comunicante. Evenimentele din acest zile intereseaza si Uniunea Europeana, ceea ce s-a putut citi imediat din reactia britanica.
Propun sa dam dezbaterii o directie practica. Ceea ce se intampla acum este si rezultatul persistentei unor ambiguitati in domeniul competentelor de politica externa. Presedintele Ion Iliescu a creat precedentul prin care sfera relatiilor internationale a devenit aproape o exclusivitate a sa. E adevarat ca presedintele este seful statului si in conformitate cu Constitutia reprezinta Romania. In plus, are atributii precum semnarea tratatelor internationale si acreditarea reprezentantilor diplomatici. Dar Constitutia este departe de a plasa greul politicii externe pe spatele celui care locuieste la Cotroceni. Din contra. Romania ramane o republica parlamentara cu vagi elemente de semi-prezidentialism. La nivel de principiu, Guvernul este cel care defineste politica externa prin programul de guvernare aprobat de Parlament. Iar activitatea externa propriu-zisa este de asemenea infaptuita de Guvern prin intermediul organului sau specializat, Ministerul Afacerilor Externe. Ca urmare, legea fundamentala a Romaniei acorda rolul decisiv in politica internationala premierului si ministrului in functie la MAE.
Dar, cum spuneam, fostul presedinte Ion Iliescu a aratat putin respect cerintelor constitutionale, creand precedentul sefului de stat omnipotent. In primele luni dupa schimbarea din 1996, intre presedintele de atunci, Emil Constantinescu, si noul ministru de Externe, Adrian Severin, a izbucnit un conflict pe tema - simplific, desigur - cine este vioara intai in relatiile internationale. Emil Constantinescu prelua modelul Iliescu, proaspatul ministru din Aleea Alexandru il contesta. Era perioada cand nava numita Romania schimba carma indreptandu-se spre Vest. Tensiunea dintre cei doi s-a aplanat dupa cateva luni datorita, in primul rand, viziunii pro-occidentale comune. Pana la demisia lui Adrian Severin, cooperarea dintre palate, cum se spune, a fost rezonabila.
In plina criza, la inceputul anului 1997, Centrul de Studii Internationale (CSI) a supus tema distributiei de competente in domeniul politicii externe unei analize minutioase din perspectiva prevederilor constitutionale si a principiilor generale de drept. Demersul era menit sa evite in viitor hartuirea reciproca a institutiilor. CSI a formulat ceea ce am scris in mare mai sus, subliniind in special necesitatea colaborarii sistematice dintre presedintie si guvern. Intrucat cooperarea in materie externa nu trebuia sa depinda de umorile demnitarilor, principala sugestie a CSI a fost, atunci, infiintarea unui Protocol de stat. Protocolul ar fi reprezentat o articulare la cel mai inalt nivel, el urmand sa asigure simultan asistenta Guvernului si Presedintiei. Rezultatul promis era mai multa coerenta in domeniul politicii externe.
Venirea presedintelui Traian Basescu a coincis cu atitudini internationale active: "axa" Washington-Londra-Bucuresti, asumarea rolului geopolitic in zona Marii Negre, relansarea politicii fata de Chisinau. Volitiv cum il stim, Traian Basescu a tinut sub aripa lui toate aceste teme care, intr-o logica fireasca, ar fi implicat intr-o masura esentiala Guvernul. Marginalizarea premierului explica partial aventura incompetenta a initiativei de retragere a trupelor romane din Irak. Ea demonstreaza inca o data cat de mare este nevoia unui cadru institutional care sa faca imposibila repetarea unor asemenea lucruri. Infiintarea unui Protocol de stat ar permite trecerea de la o politica externa subiectiva la una pe masura a ceea ce se cere.

---

Despre autor: