Prea repede ingropat de unii, Zidane, alintat Zizou, si-a dovedit uriasul talent in ultimele doua partide de pina acum ale Frantei la Mondial, fiind creierul si inima unei echipe pe care nu mai paria nimeni. Poate ca nu numai de talent este vorba, ci
Prea repede ingropat de unii, Zidane, alintat Zizou, si-a dovedit uriasul talent in ultimele doua partide de pina acum ale Frantei la Mondial, fiind creierul si inima unei echipe pe care nu mai paria nimeni. Poate ca nu numai de talent este vorba, ci si de altceva, numit uneori caracter. Daca ma gindesc bine, caracterul este ceea ce pare sa lipseasca fotbalului de astazi, nu talentul. Cine ar risca sa nege talentul unor Ronaldinho, Rooney, Raul, Messi si altii de toate virstele? Cu toate astea, unde sint Brazilia, Argentina, Spania, Anglia si celelalte colectii de stele trufase? Mondialul german ne va ramine in amintire prin Ghana, Coasta de Fildes si Ecuador, mai degraba decit prin vedetele prea bine platite din nationalele considerate de toata lumea drept favorite. Sint acolo unde le-a dus lipsa de caracter a majoritatii jucatorilor lor. Lipsa caracterului are mai multe infatisari. Una dintre ele este sa te ocupi de picioarele adversarilor in loc de a te ocupa de minge. Alta, care decurge de aici, este sa iti lasi echipa in inferioritate, luindu-te de arbitru. A treia este sa nu pui nici un interes in joc, avind mai mare grija de invitatii personali aflati in tribuna. A patra este sa uiti ca faci performanta doar pina la treizeci si ceva de ani si sa nu fii in stare sa renunti la nopti prin baruri cu fetite dulci si cocaina amara. Daca nu recunoasteti nici un fotbalist talentat in una ori alta dintre aceste infatisari, va pot oferi si alte detalii. Meritul lui Zizou, dar si al lui Vieira, marii batrini ai Frantei, consta in a fi vrut si in a fi reusit sa-si apere onoarea, care era si a tarii lor adoptive, luptind nu numai cu geniul brazilienilor, dar si cu handicapul virstei proprii, al oboselii care la ei era de doua ori mai mare decit la tinerii lor adversari. Ce exemplu formidabil pentru noua generatie de fotbalisti dotati! Vazindu-i cum alergau, pasau, driblau, sutau pe Zizou si pe ai lui, transformindu-i pe Ronaldo si pe ai lui in spectatori, la cine credeti ca ma gindeam? La Mutu, talentul numarul unu al fotbalului nostru la inceputul mileniului trei. Banuiti de ce. Ma intrebam daca Mutu se uita la meci. Cum stiu ca scriitorii nu se citesc unii pe altii si fotbalistii nu se omoara nici ei sa se vada jucind, nu m-ar fi mirat sa aflu ca Mutu petrecea pe undeva nasterea celui de al doilea copil al sau, in loc sa invete lectia lui Zizou. Daca gresesc, sa ma ierte. Ce ar fi putut invata Mutu de la Zizou nu e greu de stiut.
N-am sa insir toate profiturile. Ma voi limita la unul singur. L-ati ghicit? E vorba despre faptul ca marii fotbalisti ai tuturor timpurilor au avut intotdeauna si un mare caracter. Talent au avut si au multi. De aceea marii jucatori sint relativ putini. Talentul creste pe toate maidanele. Caracterul se formeaza la scoala vietii, se pliveste si se uda precum gazonul englezesc. Si e mai putin chestiune de natura, cit chestiune de cultura.
Lectia lui Zizou n-ar trebui sa lipseasca din nici o scoala de fotbal.
Despre autor:
