Mi-ar placea sa expun cu Marlene Dumas

Suntem in expozitia ta "Pictura & Desen" de la Galeria Apollo. Privindu-ti lucrarile pe pereti, cum ti se par? Cum ai inceput povestea lor?
Bine ai spus "povestea lor". Ea este ilustrata cu cele doua teme religioase din ultimii zece ani: "Regina din Saaba" si "Povestea Sarbatorii Fecioarei de Ceres". Povestesc prin scene, simboluri, desen colorat si culoare care sa redea sentimentul de mister, care incarca cele doua povesti (mister pe care il au mai toate povestile) si incerc sa incarc cu el mai toate compozitiile mele.
De la panza curata pe care o ai in fata...
El incepe de la panza alba curata pe care apoi o povestesc incet prin desen si culoare, depasesc realitatea, incerc dincolo de ea ca dupa o draperie (imi plac draperiile desenate si colorate) si "descopar" misterul. In cealalta parte vezi, sunt "drumurile" care ma intereseaza la fel de mult. De cativa ani pictez "drumuri". Un simbol. Un element de peisaj. Nu este peisaj, nu este ceea ce spunem "peisaj". E un "drum" care poate sa spuna mai multe: de la plastica pamantului tradusa prin tusa pastoasa, framantata, la linii scurte accentuate, totul de o gestica anume. Poate fi "drum" iarna, vara, poate marca timpul, dar poate fi... si un drum in viata.
De la expozitia ta sa ne mutam putin in atelier. Am ajuns de fapt. Vad ca ai lucrat foarte mult in ultimul timp. E un miros specific de culori si de uleiuri.
La ora 9:30 dimineata ajung la atelier si intru in linistea lui, in mirosurile de culori, cu mare bucurie. Desenul ma ajuta si el mult; fiecare panza are un desen al ei. Am zile intregi cand desenez pana "ma satur". Prin desen conturez nu numai culoare, dar pun la punct si culoarea. Apoi, imi este mult mai usor pe panza. Imi pun culorile pe paleta si... incep lucrul, deseori ascultand muzica. Uit ca trec orele. Si trec... Viata mea se petrece in atelier. El este pentru mine o lume in interiorul careia ma simt bine construind alte lumi.
Spre care pictor se indreapta admiratia ta totala?
Admir marii maestri ai picturii: micii-mari maestri olandezi, marii maestri spanioli, marii maestri contemporani. Dar pentru inceputurile mele important a fost Andreescu, si astazi peisajul meu imi pare a avea ceva din ceea ce am simtit la el.
Radestiul este si el un pol al existentei tale, al gesturilor tale artistice. Intorcandu-te in locurile copilariei, aproape de Valenii de Munte, ai facut din acele locuri unul din subiectele picturii tale?
M-am nascut in Podenii-Vechi, un sat de langa Valenii de Munte, acolo unde erau si bunicii mei. Am fost cu fiul meu cel mic acum cativa ani, dupa treizeci si ceva de ani de absenta. Un sat unde biserica mai avea ceva din pictura Olgai Greceanu. Un sat de deal, in care am simtit si am "cercetat" copil fiind, ce inseamna si ce tulburator poate fi sentimentul pamantului. Trairile de copil le-am reactualizat si am inceput "drumurile". O expozitie s-a concretizat in anul 2000 la Rodna.
Crezi in curentele din artele vizuale? In ceea ce se intampla astazi?
Da, cred, dar poate numai asa cum au fost un Picasso, un Dali sau un Miro, care au ramas ei insisi pana la sfarsit. Cat despre ceea ce se intampla astazi, istoria va selecta.Oricum stiu ca filozofia, spre exemplu, face pasi uriasi, cred ca este mai importanta decat pictura, arta conceptuala, instalatiile. Daca sunt resurse financiare, ea poate exista fara nici o problema in spatiul socio - cultural.
Ce te defineste in ultimii ani ca artist?
Curajul in exprimare. A fost un mare castig personal.
Revenind la iubirea pentru geografia Radestiului, este el un atelier in aer liber pentru tine?
Mai putin, in general desenez si fac schite terminale pe hartie. Am avut o perioada, eram mai tanara si puteam sa fac plein-air. Schitele acelea, cateva, le pastrez si acum. Au o spontaneitate si o luminozitate pe care n-am reusit sa le pastrez in atelier. O experienta la sfarsit de secol XX, care da dreptate impresionistilor.
De ce ai optat pentru Galeria Apollo?
Este o sala "multumitoare", pentru noi bucurestenii. Aduce putin cu salile de arta din Occident si este suficient de mare. Ma gandesc totusi la o retrospectiva. Nu m-am fixat asupra spatiului.
Ce mineaza artele noastre vizuale in momentul de fata?
Cred ca noi insine, cu spiritul nostru de breasla. Mai sunt: lipsa de interes a mass-media (televiziunea), deci a publicitatii, lipsa banilor. Ministerul Culturii nu da nimic pentru afirmarea artelor plastice. Oamenii de afaceri nu sunt nici ei interesati , sponsorizarile sunt rare, Primaria nu se implica, desi cred ca fonduri ar exista. Sunt 300 de ateliere care nu au semnat contractele cu Primaria. Nu a avut timp. Fara aceste ateliere, cum arata Bucurestiul? O capitala europeana cu un singur Muzeu de Arta Contemporana, nascut chinuit si insuficient reprezentat.
Ce este vizibil in arta europeana?
Arta europeana? Cand mergi in Vest vrei sa vezi cat mai multe muzee, de la arta secolelor trecute pana la arta contemporana. Si ai ce vedea! Ai senzatia ca totul este aranjat de mult, de la muzee la ceea ce vezi pe strada. Te umpli de liniste si bunastare. Nu esti stresat. Intri in galerii si vezi de la arta "normala", (cam ce vezi si la noi), dar inghesuit in trei-patru galerii (in Bucuresti), pana la arta conceptuala. In orice capitala vest-europeana te pierzi in multimea de galerii. Daca esti si mai curios, iti cumperi cataloage complete cu mari artisti din ultimii zece ani. Si ai sa vezi ca fotografia de exceptie are mare cautare, instalatiile si toata arta conceptuala la fel; pictura de sevalet este cam pe planul trei ca importanta.
Admitand ca ai fi invitata sa expui cu un mare pictor din afara, cu cine ai vrea sa expui?
Mi-ar placea sa expun cu Marlene Dumas care este nascuta la Capetown, in Africa de Sud, si care traieste la Amsterdam. M-au uimit portretele ei de-o expresivitate extraordinara, sustinuta de o culoare retinuta si vibrata, aproape ca la Tapies.
Ar putea Bucurestiul, cu mai multa chibzuinta si inteligenta, sa fie un oras al artelor?
Sigur ca da. Dar pentru asta trebuie resurse financiare, fonduri. Trebuie implicare. Azi traim inca o perioada de tranzitie, ca o graba, asta este senzatia mea, de a ajunge dincolo cu orice pret, trecand peste lucruri "importante" - cultura plastica a spatiului in care traim si care ne-ar face mai frumosi, mai senini si de ce nu, mai buni si mai destepti. Nu avem grija de ochi, de mintea noastra.
Tinerii artisti spun ca muzeul de arta contemporana, facut cum trebuie, poate fi un bun control al pietei de arta care, deocamdata, nu exista la noi.
Mai are critica forta de a impune?
Mai bine ti-as spune ce cred tinerii artisti cu care am stat de vorba, in privinta asta. Cum vor ei un critic de arta: trebuie sa aiba o galerie, cum au de pilda Matei Caltia sau Dan Popescu, sa faca publicitate, eventual chiar albume artistilor expozanti si, bineinteles, curajul de a iesi cu tineri artisti la targuri internationale si de a-i propulsa. Da, inchipuieste-ti un tanar artist care poate avea un album daca este bun, asa ca in Occident, unde se si vand si sunt impliniti financiar. Si sa-ti spun un secret: am aproape saizeci de ani, dar si eu visez la asta, fiindca singuri ne vindem greu arta.
Care este tema ta preferata?
Merg pe doua planuri. Peisajul este o tema aparte pe care o urmaresc de ani de zile, o transform si o sintetizez anume. Si de compozitiile in desen si culoare care includ portretul sunt legata, totul intr-o atmosfera de spectacol, deoarece cred ca lumea este un spectacol, iar spectacolul il iau din carti, incercand sa fac in pictura ce face un regizor pe scena.

---

Despre autor: