"Muzica" sculptorului Dinu Radulescu

Sculptorul Dinu Radulescu deschide cate o expozitie la doi ani. Fix. Nici mai devreme, nici mai tarziu. Omul are ritmul lui. Nu e de joaca cu o asemenea ordine de metronom. Precum faimoasele plimbari de la ora sase ale lui Kant, care nu banuia la vremea lui ca linistitul oras hanseatic Konigsberg va deveni Kaliningrad, linistita baza maritima a Flotei Militare Ruse din Marea Baltica.
Timpul linisteste si oamenii, si faptele. Dinu Radulescu a expus recent la "Simeza" sculptura si desene. De mici si medii dimensiuni, in acelasi registru al unui figurativ cu inflexiuni spre abstract care l-au consacrat. Pentru cunoscatori, meseriasii din breasla, criticii de arta, putini, cati au mai ramas, si prietenii care nu-l uita atat de usor. Succesul si gloria strica vechi amicitii si denatureaza frumoase relatii. Faptul ca Dinu Radulescu nu este cunoscut si admirat precum Tuca sau Andreea Esca ii ofera in schimb protectia anonimatului si pretuirea profunda a celor care chiar apreciaza opera lui. Caci deja putem vorbi de "opera" dupa 40 de ani de desenat, modelat, cioplit, gandit si meditat in diferite materiale. Si in diverse moduri. Artist cu o vasta cultura si fine unelte de reflexie, Dinu Radulescu si munceste si gandeste, daca ar fi sa adaptam filozofia IMGB-ista la lumea sculpturii, unde intervine si efortul fizic, pe langa cel psihic. Gasindu-si forma de expresie care sa-l reprezinte si sa-i traduca combustia interna in demers artistic intr-un anume fel, al lui, doar al lui, Dinu Radulescu si-a rafinat proiectul si l-a imbunatatit pana la a-i da un contur ca o marca inregistrata. Nu este nevoie sa citim numele autorului daca ar fi sa intalnim lucrari din seria de "Cavaleri" sau "Siluete" ca sa ghicim ca ii apartin. Precum "pattern"-ul care face imediat identificabila o lucrare de Giacometti, Moore sau Germaine Richier. Si nu intamplator am facut aceste asociatii, pentru ca o anume stilistica a celor trei se regaseste si in modul de a ciopli/ modela/ configura materia al artistului roman. Ca este vorba de lemn, piatra sau bronz. Extrem de laborios in tot ce face, extrem de riguros in modul in care trateaza atat materialul utilizat, cat si temele preferate. De aceasta data avem "Muzica", unde cateva lucrari noi se interpun cu mai vechi obsesii. Un "Violoncelist", un "Violonist" sau un remarcabil "Trombonist". Interpret si contorsionatul lui instrument creeaza armonie si o stranie neliniste deopotriva. Asa cum mai vechii "Cimpoieri", reluati si in alte materiale decat bronzul turnat, dau o extrem de concentrata impresie sonora.
Figurativul abstractizat spre irealitatea lumii materiale al artistului roman are o formidabila forta de expresie. Coleg de liceu, la "Spiru Haret", cu Andrei Plesu, avand aceeasi profesoara de engleza, regretata si mult apreciata Aurelia Voinea - care-l va impinge pe autorul "Limbii pasarilor" sa studieze istoria artei si sa renunte la filologie, iar pe Dinu Radulescu sa se consacre artelor plastice, spre disperarea parintilor care-l voiau arhitect, elev al aproape uitatului astazi, pe nedrept, I.L. Murnu la Institutul de arte plastice "N. Grigorescu", absolvit in 1971, sculptorul care expune si nervoase desene de mai mari dimensiuni decat cele obisnuite convinge prin omogenitatea structurala a mijloacelor sale de expresie artistica. Cineva obisnuit cu rigorile obsesiilor modernitatii, devenite deja punct de reper in istoria artei, are de ce sa se bucure. Lipsesc improvizatiile, lipsesc "gaselnitele" si "ideile-inovatii", nu neaparat original-nastrusnice, care fac azi furori si in artele plastice. Instalatiile si fel-de-fel-de-combinatii, care se gasesc din belsug si la Whitney Museum si la MoMA si la Kunsthalle si aiurea prin galeriile lumii, nu l-au atins/ atras pe Dinu Radulescu. Un anume abur de clasicitate a modernitatii se regaseste in aceasta expozitie dintr-un timp al tururor post-postmodernismelor. Dar noi, ramasi, poate, precum nenea Iancu Caragiale, iubitor de Beethoven, la stadiul lui "Sunt un vechiu...", apreciem in mod deosebit arta acestui sculptor, munca elaborata sub semnul densitatii formelor si al elegantei nervos-contorsionate. Ar merita mai mult decat aprecierile "meseriasilor" din breasla sau ale celor, "nemeseriasi", care ii primesc cu aceeasi incredere si satisfactie fiecare expozitie. Fiecare lucrare.

---

Despre autor: