International Leasing va lansa a patra emisiune de obligatiuni, in valoare maxima de 15 milioane de lei, imprumutul avand ca destinatie finantarea contractelor de leasing, au hotarat recent actionarii companiei. "Numarul obligatiunilor, valoarea nomi

International Leasing va lansa a patra emisiune de obligatiuni, in valoare maxima de 15 milioane de lei, imprumutul avand ca destinatie finantarea contractelor de leasing, au hotarat recent actionarii companiei. "Numarul obligatiunilor, valoarea nominala a acestora, pretul de emisiune, dobanda, perioada de derulare si celelalte coordonate necesare nu au fost stabilite concret pentru ca lucram inca la prospectul de emisiune", a declarat agentiei Mediafax directorul executiv al companiei, Toni Tataru. Imprumutul obligatar se va constitui intr-o oferta publica adresata investitorilor calificati, conform reglementarilor impuse de ordonanta privind activitatea institutiilor financiare nebancare si de normele de aplicare a acesteia, elaborate de Banca Nationala a Romaniei. "Va fi un plasament privat, dar nu am gasit inca potentialii investitori si nici nu i-am identificat. Cred ca bancile si fondurile de investitii sunt in continuare investitorii interesati de obligatiunile International Leasing, acestia subscriind si la emisiunea publica lansata la inceputul lunii decembrie 2005", a precizat Tataru. Actionarii companiei au decis sa apeleze la un nou imprumut prin obligatiuni intrucat cel anterior, in valoare totala de 4,8 milioane de lei a fost suprasubscris de peste 3,7 ori.
International Leasing este singura societate de profil cotata pe piata Rasdaq si prima companie de leasing care a apelat la varianta imprumutului obligatar pentru a-si finanta activitatea.

Retrasa de la tranzactionare

Primele doua emisiuni, din anii anteriori, in valoare de 220.000 de lei (2,2 miliarde lei vechi), respectiv 1,5 milioane de lei (15 miliarde lei vechi), au fost deja rascumparate. Compania va fi retrasa, in perioada urmatoare, de la tranzactionarea pe piata Rasdaq, potrivit hotararii actionarilor. "Avem toata documentatia depusa la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, am primit confirmarea din partea institutiei ca actele sunt in regula si asteptam aprobarea delistarii, insa nu stim cand va avea loc", a explicat directorul executiv. Birocratia exagerata, costurile suplimentare si cantitatea mare de documente si rapoarte ce trebuie remise pietei Rasdaq reprezinta motivele retragerii de la tranzactionare, potrivit oficialilor International Leasing. Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de circa 40 de milioane de lei (aproximativ 11 milioane euro), reprezentantii acesteia vizand sa ajunga pana la finele anului la valoarea de 70 de milioane de lei (19,7 milioane euro). Cu un volum al bunurilor finantate de 9,4 milioane de euro, firma avea in 2005 o cota de 1% la nivelul Asociatiei Societatilor de Leasing (ASLR), al carei membru este. International Leasing are un capital social de 7,26 milioane de lei, actionarul majoritar fiind directorul general, Ioana Necula, cu o participatie de 79,75% din actiuni.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.