Remanierea. Cu politicieni sau cu politruci?

Semnalam ieri ca nu este deloc exclus, asa cum evolueaza raporturile politice, ca viitorul Guvern Tariceanu sa fie alcatuit din oameni de afaceri. Cel putin teoretic, daca este posibil sa existe un guvern politic sau un guvern de tehnocrati, poate functiona si un executiv alcatuit exclusiv sau dominat de oameni de afaceri. Numai ca legea interzice, in mod expres, acest lucru. Si atunci, fie legea trebuie schimbata, fie va fi generalizat un fenomen deja existent. Si anume, acela ca oamenii de afaceri sa recurga la o diversiune. Sa lase impresia ca renunta la managementul societatilor pe care le au in proprietate facand, insa, acest lucru si in continuare, dar pe ascuns. Pana la urma, in acest fel, gradul de transparenta in loc sa creasca, scade. Pe de alta parte, aratam ca nu exista nici un motiv ca, in perioade esentiale pentru cresterea economica a unei tari, oamenii cu experienta in acest domeniu sa-si lase temporar afacerile pentru a pune umarul la modernizarea statului. Exista o deosebire esentiala intre politicieni si politruci, pe care doresc sa o dezvolt in analiza de astazi.
Daca in Justitia penala toti cetatenii trebuie sa se bucure de prezumtia de nevinovatie, iar cine incalca acest principiu, dincolo de caracterul antidemocratic al gestului sau de caracterul imbecil al rationamentului care il motiveaza, se poate face vinovat chiar de o infractiune, la fel putem spune ca oamenii politici si oamenii de afaceri, ca toti ceilalti cetateni, de altfel, trebuie sa se bucure de prezumtia bunei credinte. Cu alte cuvinte, nu am dreptul ca, in mod aprioric, sa-l suspectez pe un politician, indiferent din ce partid face parte, sau pe un om de afaceri care intra in politica precum ca urmareste scopuri incorecte. Daca admitem ca rationamentul de mai sus este corect, atunci nu exista absolut nici un impediment ca oamenii de afaceri, cu intreaga lor experienta, sa aiba acces atat in Parlament, cat si in structurile administratiei publice centrale sau locale. Evident, cu conditia ca in perioada respectiva sa-si incredinteze, in mod corect, afacerile pe mana altor manageri. Prezumtia de buna credinta se va traduce in sensul ca vom admite ca respectivii oameni de afaceri se vor dedica efectiv vietii politice, reformei, dezvoltarii dinamice a economiei romanesti si ca nu-si vor utiliza puterea incredintata de populatie pentru a-si mari incorect profitul firmelor unde sunt proprietari. In detrimentul concurentei. Si, pana la urma, chiar al Romaniei, care nu trebuie sa se indrepte in directia unui sistem oligarhic. Iar daca asa stau lucrurile, in ciuda prezumtiei de buna credinta, societatea ar trebui sa stea cu ochii pe acesti oameni de afaceri, pentru a verifica daca nu cumva incalca, totusi, regula jocului.
In majoritatea statelor Uniunii Europene, puterea este exercitata, in general, de oameni care provin din lumea afacerilor, iar multi dintre acestia, dupa un timp, se reintorc in marile companii de unde au provenit. Si nimeni nu se mira ca asa stau lucrurile. Si nimeni nu se opune unei asemenea translatii, pentru ca ea este cat se poate de fireasca. Nu avem decat 16 ani de la punctul de start. De cand incet, incet si cu mare dificultate a fost construita in Romania o economie de piata. Cei mai intreprinzatori romani au devenit patroni de firme. Au dobandit, treptat, o valoroasa experienta manageriala. Multi dintre ei stiu, in acest moment, mai bine decat altii, ce trebuie facut pentru dinamizarea economiei romanesti. Desi acestia au devenit oameni cu o buna stare materiala, unii chiar bogati, nu se poate vorbi in Romania de o a doua, o a treia sau o a patra generatie de oameni avuti. Asa ca este exclus ca cineva sa-si poata permite, avand o avere in spate, sa faca politica doar de dragul politicii. Adica nu numai profesionist, ci si onest. Si sa cunoasca si sa reprezinte, in acelasi timp, interesele legitime ale mediului de afaceri. Din aceasta perspectiva, este absurda impartirea elitei romanesti in elita culturala, de afaceri si politica. Cu linii clare de demarcatie. Ca si cand ar putea exista trei rezervatii, in mijlocul unei populatii inca debusolata.
Un fenomen mai grav si mai pagubos decat coruptia este amatorismul in politica. Pentru ca el este vecin cu aventurismul. Si pregateste esecul si falimentul. In general, cei care cred ca pot reprezenta bine interesele celorlalti, fiind insa lipsiti de experienta data de o competitie la varf in domeniul managerial, sunt simpli politruci. Activisti de partid. La fel cum erau activistii PCR. Cu nimic mai presus. Chiar daca vor, ei nu pot reprezenta, in bune conditii, interesele unei populatii care doreste sa traiasca mai bine. Si care nu poate trai mai bine daca economia nu zbarnaie. Iar politicienii adevarati sunt cei care au o experienta reala in lumea competitiei, pe care doresc si pot sa o aplice si sa o potenteze la nivelul Parlamentului sau al administratiei centrale si locale.
Remanierea guvernamentala este posibil sa conduca la recunoasterea si legiferarea de facto a existentei, la putere, la nivelul Executivului, a grupurilor de interese. Sa speram, legitime.

---

Despre autor: