O calatorie nesfarsita

Un om obisnuit din Mica Romanie, un personaj de-al lui Caragiale - functionar, negustor sau ofiter - avea o existenta statica, iar preocuparile sale erau legate de prezent. Un intelectual luminat din aceeasi epoca se putea gandi la reunirea tuturor romanilor intr-un stat national ca la un obiectiv sau scop. In felul in care cineva isi propune sa construiasca o casa sau sa isi vada copiii impliniti profesional. Un cetatean al Romaniei interbelice, ca si clasa politica a vremii, dorea ca tara sa ramana intre hotarele trasate dupa razboi, sa fie liniste si pace... Asadar, existente normale, statice si pasnice. Nu altfel stateau lucrurile in celelalte tari europene, cu exceptia Rusiei, devenita sovietica.
Marxismul introduce insa metafora calatoriei, face elogiul patetic al destinatiei. Una utopica, greu de definit. Berdiaev mai intai si, pe urmele sale, Mircea Eliade, in convorbirile cu Claude-Henri Rocquet din "Proba labirintului", au aratat foarte limpede ca Marx a substituit eschatologiei crestine un surogat derizoriu: societatea comunista fara clase sociale si cat se poate de fericita.
Din perspectiva invataturii crestine, omul este un calator spre viata vesnica; spre Imparatia lui Dumnezeu, care va fi instituita dupa Judecata de Apoi. Destinatia are prioritate; parcurgerea drumului, cu toate vicisitudinile pe care le implica, este o chestiune secundara in raport cu limanul. Pe pamant, omul nu este decat un turist.
Personajele lui Caragiale aveau un contur crestin indubitabil - erau concesive, iertatoare (cum bine a aratat Steinhardt), dar isi traiau viata prea inradacinate in prezentul lor. Programele politice ale vremii se refera tot la prezent. Chiar si utopia conului Leonida, schitata pe o canava ideologica liberala, era plasata in imediat: el voia, concomitent, leafa si pensie.
Extrema dreapta interbelica promitea o Apocalipsa locala, o trecere prin foc si sabie a lumii politice si a societatii, fluturand perspectiva unei tari "ca Soarele sfant de pe cer". Ma opresc o clipa pentru a semnala eroarea teologica cu adieri de panteism: elementele Creatiei divine pot fi sfintite, dar nu sunt sfinte. Asadar, o demolare urmata de o reconstructie imediata.
Retorica drumului, tropii calatoriei ("Spre comunism, in zbor") isi fac simtita brutal prezenta la noi abia odata cu instaurarea comunismului si le gasim in toate tarile satelite Moscovei. Cetateanul loial regimului isi lichideaza ramasitele burgheze din constiinta, leapada stilul sau static de existenta, se gandeste mai mult la ceilalti decat la sine insusi si se asterne la drum. Turismul spre fericire este jalonat prin lustri: binecunoscutele cincinale, bornele drumului spre Viitor... Tropii locomotiei abundau, de altfel, in ideologia sovietica: un roman celebru purta titlul "Batalie in mars".
In pofida derusificarii, a nationalismului devenit grotesc si agresiv in anii '80, Ceausescu nu renunta - ca autentic marxist si stalinist - la figurile de stil ale Calatoriei. Pana si parodiile pe aceasta tema au un pigment locomotor: "din greseala in greseala/Spre victoria finala".
Negresit, toate acestea sunt cunoscute si un comunistolog ar putea redacta o teza de doctorat pe tema Calatoriei spre fericire sau a Turismului rosu. Indata dupa prabusirea regimului insa, in mod paradoxal, tropii Calatoriei reapar: suntem tot pe drum, intrucat ne gasim in... Tranzitie. Inrudirea cu ideologia de stanga este evidenta. Istoriografia marxista adora "tranzitiile": de la Sclavagism la Feudalism, de la revolutiile burgheze la cele "democratice"...
Intrarea noastra in NATO a avut si ea un caracter de itinerar initiatic asemanator cu strabaterea Labirintului sau cu intoarcerea acasa a lui Ulysse. S-a vorbit de "drumul spre NATO", care, desi dus la bun sfarsit, nu constituia destinatia finala. Suntem tot pe cale, intrucat ne indreptam spre Uniunea Europeana. Cata risipa retorica s-a facut si pe socoteala acestui itinerariu! Drum greu, cu gropi, cu santuri si hartoape...
Mi s-ar putea raspunde ca peste cateva luni vom ajunge la destinatie - Uniunea Europeana - si astfel calatoria noastra fastidioasa, mai lunga decat ratacirea prin pustiu a lui Moise, va lua sfarsit. Insa glasuri cat se poate de autorizate, inclusiv din Uniunea Europeana, ne previn ca legitimarea in acest club nu inseamna decat inceputul unei noi calatorii.

---

Despre autor: