Crossroad & Illussions

Sambata seara, Centrul National al Dansului Bucuresti (CNDB) a prezentat "Crossroad of Illusions", coregrafia si interpretarea Adrian Stoian. Textul de prezentare a spectacolului suna asa: "Inauntru si afara. Am doar o singura viata si totusi traiesc doua. Va recomand cu incredere: DE AJUNS cu confesiunile in public! Ies din ring. Este timpul sa imi traiesc viata, nu pe a altuia. Oricum, sansele sunt de partea mea".
Cine este Adrian Stoian? In urma cu trei ani promitea a fi cel mai interesant elev al Liceului de Coregrafie din Bucuresti. Avea in jur de 17 ani si lucra, deja, la o piesa proprie. "Crossroads of Illusion", concentrata in aproximativ 5-10 minute. Omul avea talent si un limbaj propriu, tensionat si impresionant, si mai avea inspiratia de a fi preocupat de dezvoltarea acestui limbaj, pana spre a construi o piesa de dans. Ii lipseau notiuni de dramaturgie, de structurare a piesei. Dar coregrafia propusa era imprevizibila si pe alocuri tulburatoare. Miscari extrem de rapide pana la producerea iluziei optice, alternari inteligente intre acumulare de tensiune si manifestarea ei. 5-10 minute despre diferitele optiuni ale unui artist si om cu precadere tanar. Despre autocenzura, impulsuri artistice care nu asculta de viata si viata care nu asculta de impulsuri artistice. O mana care insista sa danseze in pofida restului blocat sau doar controlat etc., etc.
Sambata seara, la CNDB, Adrian Stoian a propus aceeasi piesa, pe care o doreste mai elaborata si mai lunga. Mai lunga, da. Dar mai diluata si mai dezlanata. Nici urma de indicatii dramaturgice, cu exceptia unor repetitii care irita si dilueaza in loc sa tensioneze. Adrian Stoian nu mai are nici macar flerul sa inteleaga ca acestei piese ii statea bine asa concentrata, la propriu si la figurat. "Crossroad of (Des-)Illussions" - bombane cineva dupa spectacol. De fapt, nu cineva, ci Eduard Gabia, dansator si coregraf. Singurul indiciu de elaborare (inteles ca sofisticare) e textul de prezentare care transeaza dilema anterioara a "artistului la tinerete", alegand viata, intr-un text de prezentare a unui spectacol. Veniti, deci, sa ma vedeti (pe scena) cum am ales sa traiesc in loc sa creez. Un paradox contextualizat intr-o maniera simpatica. Si care nu suna rau. Dar ce pacat ca nu regasesc nimic din promisiunea lui sau nimic in contra promisiunii lui, in piesa.
Ce s-a intamplat intre timp? Ce a facut sau ce n-a facut Adrian Stoian in toti acesti trei ani?
CV-ul lui arata ca a absolvit liceul de coregrafie "Floria Capsali", unde i-a avut profesori de dans contemporan pe Ema Ciobanu si pe Florin Fieroiu, dansator si coregraf cu real talent pedagogic (unde a avut norocul sa-i mai prinda pe cei doi, ar trebui sa adaug; oare, in prezent, se mai tin cursuri de dans contemporan la liceul sus-numit sau s-a reusit, in sfarsit, eliminarea totala a acestei "deraieri" pentru o mai buna si exclusiva concentrare pe esential, baletul? - a nu se intelege aici ca as avea ceva impotriva baletului!). A participat la doua workshop-uri si a mai coregrafiat inca trei piese ("Loading", "Puls", Soul Sacrifice"), cu care a ocupat locul I in cadrul Concursului National de Dans (in 2004) si tot locul I in cadrul selectiei nationale pentru Eurovision 2005.
Mai greu de inteles este de ce acest dansator inteligent, talentat si inca foarte tanar nu-si insoteste ambitia de a coregrafia singur piese cu o buna scoala, cu o acumulare la fel de patimasa de teorie si practica, de la citirea cartilor de specialitate sau vizionarea inregistrarilor cu ce s-a facut si ce se mai face in dansul contemporan, ambele existente la CNDB, pana la ateliere cu coregrafi romani sau straini, la care poate aplica cu mult mai multa usurinta, doarece acum informatiile de acest tip sunt mult mai vizibile (pe grupul de discutii dans-ro, la CNDB etc.)
Nebunia de a lucra la piese coregrafiate exclusiv de el, in loc de a-si acorda timp si de a permite experientei trecerii prin vointa si intentiile altcuiva sa-l formeze, este, pana la un punct, admirabila, chiar daca dramatica. Adrian Stoian ar trebui sa-si dea seama, inainte de a-si consuma energia cu semnarea unei noi coregrafii, ca, in cazul lui, aceasta atitudine radicala si impenetrabila e nociva. Deja o piesa produsa in tot acest context teribilist & febril si elaborata timp de trei ani de zile plictiseste. Poate ca, uneori, nu numai despre asta e vorba, nu numai despre coregrafierea unei piese, si a inca unei piese...

---

Despre autor: