Avem institutii de stat care, plin aplicarea prevederilor Constitutiei Romaniei, sunt abilitate sa conduca treburile interne, externe si de toate soiurile ale statului roman. Avem presedinte, Parlament, Guvern si Curte Constitutionala, plus a patra p
Avem institutii de stat care, plin aplicarea prevederilor Constitutiei Romaniei, sunt abilitate sa conduca treburile interne, externe si de toate soiurile ale statului roman. Avem presedinte, Parlament, Guvern si Curte Constitutionala, plus a patra putere, "Cainele de Paza al Democratiei", Presa. Astfel incat sa nu ne lipseasca nimic, iar activitatea institutiilor si relatiile lor cu corpul social, chiar si fara sa exceleze, sa functioneze, cumva, multumitor. Ce se intampla in Romania, in timp real, ce derapaje au loc in functionarea acestor mecanisme, teoretic bine rodate si puse la punct de experienta a peste doua sute de ani a democratiilor europene? Dincolo de accidentele ce au condus la autocratii si razboaie mondiale, la prabusirea unor economii sau colapsul altor ideologii? De ce incepem atatea lucruri bune si plini de bune intentii, iar apoi apar sincope si "disfunctii", care sa strice totul, obligandu-ne sa luam, iar si iar, totul de la capat? Admiterea in NATO si perspectiva imediata a intrarii in Uniunea Europeana sunt momente de maxima importanta pentru viitorul "Tarei si Neamului", obligandu-ne "Sa ne punem la lucru!" cum se adresa patetic Nicolae Iorga Parlamentului Romaniei aflat la Iasi, in refugiu, in clipe de grava cumpana istorica a fiintarii statului roman.
Suntem in 2006. Raportul de tara prezentat de oficialii de la Bruxelles nu ne este defavorabil, oricat am vrea sa sucim lucrurile si sa gasim vinovati pentru a alimenta luptele interne intestine. Vanzoleala autoritatilor si vesnica agitatie de pe esichierul politic creeaza o senzatie de nesiguranta, incertitudine si lipsa de comunicare intre diferitele parti componente ale ansamblului politico-social. Intre marea masa de cetateni si centrele de putere si decizie ale statului.
Cine conduce in mod real Romania?
Presedintele? Parlamentul? Guvernul? Grupurile de interese? Serviciile secrete? Toti laolalta si fiecare in parte. Sunt corelate interesele statului si ale factorilor de decizie cu cele ale cetatenilor romani? Partial da, partial nu. De ce? Pentru ca intervin factori aleatorii, conjuncturali sau greu previzibili - dar prognozabili - care, combinandu-se cu un anume mod de a trai, munci si muri, amestecand traditia coruptiei (ciubuc, bacsis, pesches) si adaptarii la conjunctural prin stramoseasca "descurcareala" la mai noile oportunitati de "inginerii financiare" degradeaza actul decizional pana la contrariul lui. Sunt lucruri banale si ultrastiute, intoarse pe toate fetele teoriei teoriilor, care aduse la noi, nu functioneaza. Pentru ca. Pentru ca oricate legi bune am avea - si slava Domnului, avem suficiente, dar nu le respectam nici in litera, nici in spiritul lor - fara o schimbare de fond a mentalitatilor nu putem opera la nivelul cerintelor impuse de reglementarile UE. Iar schimbarea atat de mult clamata nu poate avea loc in doi sau nici macar douazeci de ani, precum preconiza sibilinic Dl Silviu Brucan.
Cine conduce Romania? Azi. Acum. Una din zonele unde nu s-au operat modificari de fond este cea din zona "secretoasa" a serviciilor secrete. Institutii extrem de utile oricarui stat, la noi sunt inca dominate de o activa si perversa caracatita oculta, alcatuita din vechi "cadre de nadejde" si puietul generat din cumetrii si reprodus prin sciziparitate, pus mai mult pe o pedestra capatuiala, decat pe onor "Servim Patria!" Folosind doar "surse deschise", citind doar ziarele - asa cum faceau profesorii de la Oxford si Cambridge utilizati de MI6 pentru a percepe corect situatia din Germania nazista - pentru a analiza situatia Romaniei reale, credem ca o parte din ineficienta decizionala se trage din ineficienta (uneori reaua credinta) a "serviciilor". Dominate de un nivel depasit al orizontului strategico-politico-ideologic, "patriotismul" pervertit la lumesti interese personale sau de grup, face ca expertiza servita factorilor de decizie, de la presedinte, prim-ministru si CSAT sa fie de slaba calitate si inutilizabila. Degeaba consumam resurse si timp, formand in 13 ani buni ofiteri de informatii, inutilizabili operativ, daca strategia de ansamblu si obiectivele vizate sunt neprofesionist si gresit orientate.
Trecutul unui stat totalitar mai produce efecte inca si azi. Oculta pitita in subteranele serviciilor se armonizeaza perfect cu cea resapata la vedere, din zona afacerilor si finantelor pe picior mare. Restul vine de la sine. Mai multa incredere acordata "civililor" nu ar strica. Dincolo de interesele marunte de partid, de orgoliile si vanitatile personale sau de valorificarea rapida a conjuncturalului. Faramitarea in mii de marunte dispute, consumul de energie depus pentru mize insignifiante duc la aneantizarea unui intreg potential creativ. Cat timp Biserica si Armata - care are cel mai eficient si performant sistem de informatii, dovada ca apartenenta la NATO ne-a obligat la masuri eficiente - au suficient suport popular si de incredere, ar putea ca intreaga Romanie sa se miste pe un trend pozitiv al schimbarii mentalitatilor.
Cine conduce Romania?
Fiecare dintre noi are o anume responsabilitate.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.