Gabriel Dimisianu, unul dintre cei mai pregnanti critici literari ai ultimelor decenii, nu a parasit de 38 de ani (chiar de la infiintarea ei), redactia "Romaniei literare". Un atasament si o implicare fata de o revista saptamanala, care nu si-a p
Gabriel Dimisianu, unul dintre cei mai pregnanti critici literari ai ultimelor decenii, nu a parasit de 38 de ani (chiar de la infiintarea ei), redactia "Romaniei literare". Un atasament si o implicare fata de o revista saptamanala, care nu si-a pierdut de-a lungul anilor nici prestigiul, nici autoritatea, straduindu-se sa fie prezenta in prim-planul vietii literare romanesti prin liderii ei de opinie si contribuind la formarea, incurajarea si vizibilitatea tinerilor, cat si prin publicarea frecventa a unor nume din literatura romana si universala, care au confirmat in timp.
Astazi, la cei saptezeci de ani impliniti, Gabriel Dimisianu, criticul, eseistul, cronicarul literar, publicistul, redactorul-sef, priveste cu acelasi ochi lucid, sedimentarea unor lucruri, evolutia altora, supunandu-se trecerii timpului, cu un fel de intelepciune calda.
Convins ca s-a trecut pragul "crizei" de dupa '90 si a venit momentul sintezelor pentru generatia matura de critici, avand totodata incredere in intuitia si pregatirea intelectuala a noilor generatii de critici, Gabriel Dimisianu, impreuna cu o echipa redactionala de exceptie, condusa de Nicolae Manolescu, continua saptamana de saptamana sa ofere cititorilor cu disponibilitate si verva intelectuala, poate cea mai lucida aparitie literara.
Cat priveste cartile pe care Gabriel Dimisianu le va publica in continuare, sunt sigura ca ele vor fi la fel de echilibrate in judecati si la fel de bine primite ca si pana acum.
Gabriel Dimisianu, este critica literara a momentului mai relaxata ca cea din deceniile trecute?
Caut sa inteleg exact ce vreti sa spuneti cand vorbiti de o critica literara (mai) relaxata, cum ar putea fi aceasta de acum in raport cu aceea din deceniile trecute. Cred ca va ganditi la o critica literara mai ferita de agresiunea ideologicului, mai relaxata, in sensul ca nu mai are de suportat acele injonctiuni ideologice care alta data, intr-adevar, il crispau pe critic.
Asa este! La asta ma refeream.
Relaxarea, spre a va prelua formula, ii este necesara criticului literar pentru a intampina calm si cu egala disponibilitate valorile, cu egala buna dispozitie, daca vreti, de oriunde ar veni ele, fara a le pune alta conditie decat aceea de a-l impresiona estetic. Critica axata pe o anume ideologie, fie ea si numai literara (critica de directie) si-a pierdut in general creditul, cu toate ca am observat, in vremea din urma, tentative de resuscitare. De pilda atunci cand se recurge, in judecarea unei productii de arta, la criteriile corectitudinii politice.
Ati vorbit cateodata superficial despre carti care, in timp, s-au dovedit de valoare?
Poate ca am fost cateodata superficial dar in sensul opus aceluia pe care il invocati. Nu am subevaluat carti ce s-au dovedit ulterior mai bune, ci s-a intamplat sa le dau unora note prea mari, cand am scris despre ele, la vremea aparitiei. Considerate in context, mi s-au parut mai incarcate de sensuri si mai rezistente decat s-au dovedit in timp.
Puteti exemplifica?
De ce nu? Uitati, de exemplu despre "Cel mai iubit dintre pamanteni" am scris ca despre o mare carte a literaturii noastre contemporane. Ar fi putut fi, dar nu a fost. Poate daca Marin Preda ar fi avut ragazul sa o rescrie, sa o reconstruiasca (cum a facut si cu alte carti), i-ar fi inlaturat unele defecte care azi sar in ochi.
Marin Preda s-a grabit; a scris-o probabil cu presentimentul sfarsitului.
Stiind cat de legat sunteti zi de zi de revista "Romania literara", spuneti-mi, de ce credeti ca nu si-a pierdut in atatia ani de existenta, din prestigiu?
Ma bucur, ma bucur chiar foarte mult ca socotiti "Romania literara" o revista care nu si-a pierdut autoritatea. Am auzit si voci care o considera imbatranita, confundand vechimea cu imbatranirea. Revista va implini in octombrie 38 de ani de aparitie neincetata, cu exceptia unei scurte perioade, in 1991...
Doar cateva numere.
Atunci a fost, de fapt, o greva a tuturor revistelor Uniunii Scriitorilor, pentru a alerta autoritatile statului dezinteresate prea brusc de obligatia de a sprijini cultura.
La cei 38 de ani pe care-i implineste, "Romania literara" este o publicatie longeviva.
Asa este, si autoritatea pe care i-o recunoasteti i-a fost conferita de faptul ca a reusit sa se plaseze multa vreme in centrul vietii culturale romanesti, receptiva cu promptitudine la ce se intampla semnificativ in spatiul cultural si preocupata in acelasi timp sa creeze opinie fata de evenimentele din acest spatiu. Nu a inregistrat pasiv desfasurarile, ci s-a straduit sa le influenteze in sensul incurajarii valorilor. Decisiv a fost faptul de a fi beneficiat, ani la rand, de contributia unei echipe de critici literari formatori de opinie. Ma refer la Nicolae Manolescu, Valeriu Cristea, Lucian Raicu, Eugen Simion, Mircea Iorgulescu, Dana Dumitriu, dar si la faptul ca odata cu ei s-au pronuntat despre filme D.I. Suchianu, Ioana Creanga, Eugenia Voda, despre teatru Valentin Silvestru, despre filmele de la televiziune Radu Cosasu si Romulus Rusan. Toti veneau cu opinii intemeiate pe competenta si gust sigur.
Erau, de asemenea, publicati in mod curent scriitorii de valoare.
Autoritatea mai era data si de prezenta continua in pagini a unor scriitori pe care publicul "Romaniei literare" ii pretuia in cel mai inalt grad, urmarindu-i, de fapt, pentru ei insisi. Puteau fi cititi numar de numar sau relativ frecvent, in diferite epoci: Serban Cioculescu, Geo Bogza, Vladimir Streinu, Perpessicius, Miron Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, Stefan Aug. Doinas, Ion Caraion, Cezar Baltag, Alexandru Ivasiuc, Matei Calinescu, Nicolae Breban, Constantin Toiu si inca multi altii. In fond, valoarea unei reviste o dau cei care scriu.
La fel ca si astazi.
In afara de Gabriel Dimisianu, care este redactor de la primul numar al revistei, echipa s-a mai schimbat.
In timp, redactorii, cum e firesc, s-au mai schimbat. Eu sunt singurul care functioneaza de la primul numar: 10 octombrie, 1968. In ultimii ani s-a petrecut si schimbarea de garda a criticii revistei. Criticii "vechi" scriu mai rar si rareori "intampina" literatura la zi. Acest oficiu il fac azi Tudorel Urian, Daniel Cristea-Enache, Marius Chivu, Simona Vasilache, Cosmin Ciotlos, in ce priveste literatura, Marina Constantinescu in ce priveste teatrul, Alexandra Olivotto filmul, Pavel Susara, artele plastice, Sorin Lavric cartea de idei.
Intr-un cuvant, o adevarata infuzie de nume noi.
Exercitiul criticii de intampinare l-a reluat de curand Alex. Stefanescu, din generatia mijlocie de critici, dupa ce i-a trecut pe multi autori de azi prin sita unei "noi lecturi". Mai sunt rubricile specializate sustinute de experimentatii A. Sandulescu, Ion Simut, G.Pienescu (istorie literara, editii), mai este rubrica rafinatului critic Gheorghe Grigurcu, neobosit la cei 70 de ani impliniti zilele trecute, mai sunt eseurile lui Mihai Zamfir, Constantin Toiu, Post-restantul Constantei Buzea sau notatiile despre "pacatele limbii" ale Rodicai Zafiu. Toti cei pe care i-am numit, ca si editorialistii Barbu Cioculescu, Ghe. Ceausescu, Mircea Mihaies, Cristian Teodorescu contribuie la mentinerea autoritatii "Romaniei literare" pe care, o spun din nou, sunt bucuros ca o recunoasteti.
As vrea sa vorbim de profesiunea dumneavoastra de critic. Presupunand ca sunteti pe punctul de a incheia o istorie literara, cu ce "val" ati incheia-o?
Am spus si altadata: un critic, dupa decenii de cariera, cum este cazul meu, nu mai poate tine pasul cu miscarea literara la zi. Sensibilitatea lui critica ingheata la un anume prag si e o ipocrizie sa ascunzi acest lucru, sa mimeazi ca "intampini" cu aceeasi disponibilitate si larga intelegere tot ce produce literatura in imediat. Intrebandu-ma deci acum cu ce scriitor as incheia o presupusa istorie a literaturii, raspunsul meu este ca nu as face loc chiar scriitorilor de ultim ceas. Altadata eram mult mai deschis catre noutate si in 1970, de pilda, cand am schitat un tablou al prozei romanesti a momentului (vol. "Prozatori de azi"), ajungeam pana la D.Tepeneag, Florin Gabrea, Petru Popescu, autori care abia debutasera editorial. Azi, probabil, as fi mai reticent.
Ati "uita" cu buna stiinta multe nume?
M-as stradui sa uit cat mai putina lume. Istoria literaturii nu o fac numai varfurile, ci si aceia care au stimulat miscarea literara, animatorii de curente, creatorii de climat. Poti sa dai o imagine concludenta a avangardei romanesti fara a-l prezenta pe Sasa Pana, important nu atat prin textele proprii cat prin "Activismul" sau literar benefic? Sau, pentru a da un exemplu si din veacul 19: Iacob Negruzzi figureaza de drept in toate Istoriile literaturii prin rolul jucat la "Convorbiri literare", desi nu este deloc de trecut cu vederea nici farmecul intrinsec al "Amintirilor" de la "Junimea".
Contestata, chiar infierata de multi care i-au descoperit "lipsuri de neiertat", este totusi Istoria Literaturii a lui Alex. Stefanescu o intreprindere necesara?
Fara doar si poate ca este necesara "Istoria" lui Alex. Stefanescu, este o carte vie, incitanta la culme, iar ploaia de contestari care s-a abatut asupra ei nu face decat sa confirme acest lucru. Te starneste sa-i aduci obiectii (si pe mine m-a starnit!), ceea ce nu e deloc putin lucru. A aparut odata cu ea si o alta "Istorie", a criticului Henri Zalis, careia nu i se aduc nici un fel de obiectii. O fi o lucrare perfecta, cine stie?
Oricum, decat tacerea adanca de care s-a bucurat aceasta, mai bine contestarile fara numar de care vedem ca are parte "Istoria" lui Alex. Stefanescu, unele de o violenta (si de o rea credinta) care depasesc limitele acceptabile ale unei discutii literare civilizate.
Totusi, dumneavoastra i-ati fi ocolit spre exemplu pe Constanta Buzea, pe Eugen Negrici, Mircea Zaciu, Stefan Agopian, ca sa dau numai cateva nume?
Nu, din "Istoria" mea nu ar fi lipsit nici ei, nici Mircea Martin, Octavian Paler, Al. Calinescu, Virgil Duda, Sorin Titel, Ilie Constantin si nici altii, dupa cum, cu siguranta, nu ar fi lipsit Alex. Stefanescu. Dar despre cine figureaza pe drept sau pe nedrept, am vorbit si cu alt prilej, in "Cuvantul", in cadrul unei discutii mai ample consacrate acestei carti-eveniment. De fapt, rumoarea starnita de carte mai ales de aici a pornit, de la "absente" si "prezente", ceea ce era de asteptat. Dar si de la ceea ce isi asuma autorul din titlu, si anume intentia de a continua "Istoria literaturii romane" din punctul in care George Calinescu a lasat-o pe a sa. Un plan extrem de ambitios, la care putini s-ar fi incumetat. Pretentiile tuturor fata de carte sunt foarte mari, adica pe masura telurilor ei.
Aveti probabil dreptate.
Spuneti-mi, in ce punct se (re)gaseste astazi critica literara?
Se gaseste, iata, in punctul din care poate privi in urma, pentru a distinge cateva linii de evolutie si pentru a verifica rezistenta unor opere. Momentul in care apar mai multe "Istorii ale literaturii" (au fost cele ale lui Marian Popa si Dumitru Micu, e aceasta mult discutata, a lui Alex. Stefanescu, este aceea a lui H. Zalis, care vedem ca deocamdata un intereseaza pe nimeni, apoi, in lucru, aceea a lui Nicolae Manolescu.
Momentul acesta, asadar, este unul al "sintezelor", cum se spunea pe vremuri. Fapt este ca simptomele de criza a criticii, despre care s-a vorbit in anii '90, nu mai apar. Critica romaneasca face acum, prin exponentii generatii mature, acest efort de a elabora "Istorii" (sunt, desigur, de amintit si lucrarile lui Eugen Negrici, ale lui Cornel Ungureanu, ale lui Ion Bogdan Lefter si ale altora), aflandu-ne totodata in faza in care noua critica de intampinare isi spune din ce in ce mai decis cuvantul. Schimbul de garda in aceasta zona deja s-a efectuat si putem spune ca avem un lot de comentatori tineri ai actualitatii literare, urmariti cu interes si incredere. I-am amintit pe Tudorel Urian, pe Daniel Cristea-Enache, pe Marius Chivu, dar ii mai putem aminti pe Andrei Terian, Nicoleta Salcudeanu, Mihai Iovanel, pe Mircea A. Diaconu, pe Carmen Musat, pe Paul Cernat si inca pe altii manifestati in publicatii diverse. Nu le impartasesc intotdeauna opiniile, uneori ma despart de ele total, dar aceasta nu ma poate face sa nu le recunosc capacitatile critice, buna pregatire si, unora dintre ei, talentul.
Desi ati motivat refuzul de-a mai scrie cu consecventa cronica literara, as dori totusi o detaliere a motivelor.
Am spus: la un moment dat orice critic se opreste de a mai "intampina". Nu mai poate recepta valorile ultimei ore cu aceeasi promptitudine si suplete, nu mai poate "controla" cu aceeasi fermitate intreg campul manifestarilor literare curente. Si dincolo de aceasta mai este vorba, nu ma feresc sa spun, si despre capacitatea pur fizica a bietului critic literar. Nu e deloc usor sa scrii saptamanal cronica literara, ani la randul, avand si altele de facut, de bunaseama. Unul din motivele pentru care il admir pe Nicolae Manolescu este acela ca a izbutit sa se dedice cronicii literare saptamanale 32 de ani fara intrerupere.
Un adevarat record in materie!
Chiar si el totusi s-a oprit, producand prin aceasta oprire un soc in lumea scriitoriceasca si a cititorilor de toate felurile, deprinsi sa-i intalneasca saptamanal cronica la fel cum te deprinzi cu un fenomen natural ciclic. Este in logica firii sa se intample la un anumit termen.
Ce puteti spune despre literatura tranzitiei?
Subiectul e vast, antrenand in discutarea lui aspecte istorice, politice, sociale, psihologice si de alta natura. Cat timp vom mai vorbi despre epoca noastra ca despre una "de tranzitie"?
Si eu imi pun aceeasi intrebare.
Tranzitie catre ce? Tranzitia nu s-a incheiat?
Din moment ce toata lumea vorbeste despre ea, inseamna ca nu s-a incheiat.
Nu suntem in capitalism, in democratie, cu sau fara ghilimele, dupa jumatate de secol de regim totalitar comunist?
Analistii politici spun ca inca nu suntem.
Sentimentul general, fara doar si poate, este acela ca multe s-au schimbat in existenta romanilor, dupa 1989, dar ca nici un proces nu a fost dus inca pana la capat. Suntem, dupa toate semnele, inca "in tranzitie", reconfirmand cu experienta noastra valabilitatea dictonului despre provizoriul care dureaza. Si totusi cei 16 ani posdecembristi sunt indeajuns de multi pentru a putea face sa prinda contur o miscare literara cu profil individualizat, cu propriile orientari stilistice si personalitati. Epoca literara interbelica nu a numarat cu mult mai multi ani si totusi ne raportam la ea ca la un mare interval de creatie, cu tendintele si valorile lui bine stabilite.
Vreti sa spuneti ca... a fost timp destul dupa '89?
Timp ar fi fost, dupa 1989, sa se aleaga uscatul de ape in literatura romana contemporana, sa apara o generatie noua de scriitori cu problemele si temele ei, cu ideile ei despre literatura si existenta, cu viziunea ei asupra umanului, lucru care s-a si intamplat. Nu am ragaz sa spun mai mult despre cum este literatura acestor noi scriitori, decat ca rasfrange spiritul complicat al epocii, cu nenumaratele ei incertitudini si temeri, cu inclinatia ei catre violenta si desacralizare, al unei lumi inca puternic marcata de socuri, de traumele unui trecut de care se desparte anevoie, cautand totusi solutii de reechilibrare.
Avem ceva de spus in literatura lumii?
Suna putin emfatic aceasta punere in ecuatie: noi si literatura lumii, dar fapt este ca intrebarea despre aportul literar romanesc nu poate fi ocolita, daca tinem sa ne afirmam identitatea ca natie.
Nu ne putem prezenta in lume decat cu ceea ce producem, dar intrebarea este daca ceea ce producem ne reprezinta cu adevarat si mai ales daca ii intereseaza prin ceva si pe altii. Nu e acum intaia oara cand se pun la noi aceste intrebari si raspunsurile au oscilat intre extreme. La una din extreme se afla candva B. Fundoianu care ne considera "O colonie a culturii frantuzesti" si chiar si G.Ibraileanu care spusese in "Spiritul critic": "Romanii care n-au creat aproape nimic, au imprumutat aproape tot". Ei vorbeau insa din perspectiva unor oameni ai inceputului de veac 20. La extrema opusa ii aflam mai tarziu pe adeptii protocronismului desantat (si politizat) ai erei ceausiste. Pentru acestia romanii au fost in toate cu un pas inaintea altora, intaietate insa neomologata, de unde si principala noastra drama nationala.
Contributia romaneasca recunoscuta vi se pare mica raportata la valorile pe care le avem?
Rezonabil mi se pare a recunoaste, din perspectiva momentului nostru, ca am fost totusi prezenti in constiinta literara europeana, cu un procent care, desigur, este departe de a ne multumi. Avangardismul literar european, de pilda, a inregistrat si contributii romanesti, spre a nu mai pomeni, iarasi si iarasi, de trinitatea Ionesco-Cioran-Eliade, scriitorii romani cei mai cunoscuti in lume. Daca venim in imediat cred ca putem vorbi de unele prezente remarcate, cum este aceea a lui D.Tepeneag, tradus cu aproape toate cartile in Franta si Germania. Romanele lui Tepeneag au venit cu o problematica noua, in toate chipurile actuala. Infatiseaza o lume "transfrontaliera", cum s-a spus, o umanitate mereu in miscare, cutreierand batranul continent de la Est la Vest si de la Vest la Est, o lume care transcende nationalul, localul.
Matei Visniec este si el un autor foarte cunoscut in Franta.
Da, si este jucat in teatrele pariziene si nu numai, iar acum incepe sa fie cunoscut si Mircea Cartarescu.
Nu am pierdut atunci, dupa '90, cand eram cam abulici?
Am pierdut mult, desigur, in 1990, cand puteam patrunde masiv si repede in constiinta culturala europeana, purtati pe coama valului de interes politic, dar ce sa fi facut totusi, dupa ce am ratat acea sansa? Sa ne fi plans la nesfarsit de marginalizare, ca efect al limitelor noastre "transistorice" care ne tin in loc ca un blestem? M-a mirat cuvantarea tinuta la Paris de Gabriel Liiceanu la intalnirea editorilor romani si francezi (v.in revista "22", nr. 840), care a tinut sa le infatiseze acestora din urma, in termeni amar-patetici, nu altceva decat "handicapurile comunicarii noastre cuturale", expresii ale complexului marginalizarii care ii bantuie dintotdeauna pe intelectualii romani. Cum sa fi reactionat auditorii francezi ai lui Gabriel Liiceanu altfel decat printr-o ridicare de umeri? Va intelegem, aveti complexe, dar noi ce sa va facem?
Gabriel Dimisianu, numiti una din cartile de critica cele mai bune ale ultimului deceniu!
Au aparut multe carti de critica bune in ultimul deceniu, dar imi este cu neputinta sa spun care dintre ele ar fi cea mai buna. Nu am un cantar care sa masoare atat de precis.
Ati fost si mai sunteti in conflict cu judecatile de valoare ale dumneavoastra sau ale altora?
Daca este sa ma refer la judecatile mele de valoare, voi spune ce am mai spus: uneori am gresit, mai ales prin supraestimarea unor scrieri, fata de care s-ar fi cuvenit sa fiu mai reticent. Spun aceasta privind in urma cu ochii de-acum. Nu ma aflu totusi intr-un mare dezacord cu mine insumi in ce priveste judecatile de valoare pe care le-am emis de-a lungul timpului. Daca e vorba de judecatile altor critici, cu destule m-am aflat "in conflict", intr-adevar, eu vazand altfel lucrurile decat le-au vazut ei, motiv pentru care am polemizat, chiar daca fara violente verbale fiindca nu-mi stau in fire. Am cautat sa produc argumente in sustinerea parerilor mele, sa fiu logic in demonstratie si ponderat.
Am vorbit deja despre tineri si despre literatura si, pentru ca ei sunt, ca sa folosesc un loc comun, "vocea de maine", atat cat cunoasteti din cecea ce ati citit, cum vi se par? Fragili, insoliti, ingrati, talentati, cruzi, fascinanti?
Este un adevar in toate acestea, cu exceptia, ma gandesc a ultimului ("fascinanti"). Sau pot fi si astfel, dar nu pentru critic, acest cititor profesionalizat, un om pentru care lectura, spuneam si altadata, este mai putin o sursa de reverie cat una de tensionare si raspunderi.
Previziuni?
Previziuni nu pot sa fac, dar sunt bucuros sa constat ca apar mereu buni scriitori, creatori autentici. Am citit de curand cartea admirabila a unui debutant in proza, Tudor Lavric. Se numeste "Draculaland". O romanciera de mare forta a noii generatii este Florina Ilis, autoarea "cruciadei copiilor", o carte premiata insistent, pe buna dreptate. Prin scriitori ca ei si prin altii, literatura romana are, fara doar si poate, un viitor.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.