Despre gastronomia dacilor - ""cei mai viteji dintre traci"", cum ii numea Herodot - n-avem stire. Prin cateva scrieri ale antichitatii se
mai strecoara insa cate
un amanunt gastronomic legat de neamul intins al tracilor.
Iata-l, de pilda, pe Xenofon, care descrie cina organizata pentru el si alti cativa generali ai Greciei de catre unul dintre regii traci: ""La vremea cinei ne-am asezat cu totii in cerc. Apoi au adus mese cu trei picioare pline cu bucati de carne, in care erau infipte bucati mari de paine. La inceputul mesei, regele a luat painile care se aflau langa el si le-a taiat, iar apoi a aruncat bucatile catre oricine dorea. A facut la fel si cu carnea, pastrandu-si pentru el bucata pe care o voia. Pivnicerii aduceau coarne pline cu vin si toata lumea le accepta cu gratiea¦""
Acestei imagini a tracilor care se infruptau din halci de carne i se contrapune descrierea lui Homer, care vorbea despre acele triburi ale tracilor care se abtineau complet de la consumul de carne, preferandu-i mierea, laptele, branza, legumele, verdeturile si cerealele.
Insa, indiferent daca ii consideram lacto-vegetarieni sau nu, din bucataria lor nu lipsea usturoiul. Este celebra o replica dintr-o comedie a lui Aristofan, care-i numeste ""acesti eroi mancatori de usturoi""; usturoi care, spunea scriitorul, avea menirea de a-i face puternici in lupta.
Stiu ca prea multa lumina nu s-a facut in negura informatiilor ce le avem despre daci (ori traci, prin extensie) cu aceste cateva citate din scrieri de demult. Iar prietenii de la masa cu pricina isi vor rezerva dreptul sa mai intrebe o data ""ce mancau dacii?"". Randurile de mai sus inseamna insa un alt raspuns decat acela stiut, al pildei pe care regele Dromichet i-a dat-o dusmanului sau, Lisimah, cand s-a pomenit cu el la masaa¦
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Media 10 în liceu, la BAC, la admitere și la absolvire: povestea unui șef de...
Sursa: garbo.ro
-
21 de plaje accesibilizate pentru persoane cu dizabilităţi şi un centru de...
Sursa: kudika.ro