Taxa de 323.264 de euro
Reclamantii au solicitat Tribunalului Bucuresti restuirea imobilului, inaintand in acest sens o actiune in 1998. Ei au fost pusi in posesie, dupa o hotarare a instantei supreme din 2000. Pe de alta parte, in 1999, ei au solicitat, printr-o actiune separata, restituirea sumei de 30.609.289 de euro, reprezentand chiria pe care Ambasada Germaniei a platit-o statului roman din 1949 pana la momentul introducerii actiunii lor de revendicare. Magistratii a decis insa ca reclamantii sa-si timbreze actiunea, obligandu-i la plata sumei de 323.264 de euro, care a fost calculata in baza Legii 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Avocatii celor cinci au sustinut ca nu sunt obligati la plata taxei judiciare, intrucat, prin aceeasi lege, clientii lor sunt exonerati. Totusi, cererea lor a fost anulata, actiune care nu a fost niciodata dezbatuta pe fond, de catre judecatori romani.
Astfel, ieri CEDO a stabilit ca prin anularea cererii de chemare in judecata - pentru neplata taxei de timbru - reclamantii au fost lipsiti de posibilitatea de a-si dovedi dreptul de creanta in fata instantelor romane, neprimind nici o despagubire pentru exploatarea imobilului de catre stat. Potrivit Curtii Europene, judecatorii romani le-au ingradit accesul reclamantilor la instanta si, implicit, le-a fost incalcat dreptul la respectarea bunurilor.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro