Urmasii calailor din Obor

Cuvantul "puscarie" a aparut in Tara Romaneasca pe la sfarsitul secolului al XVII-lea, in zona actualului Han Manuc. Tot cam pe atunci, domnitorii au trebuit sa angajeze cateva familii de tigani pe post de calai, din cauza ca bucurestenii au refuzat sa mai practice aceasta indeletnicire. Acei tigani s-au asezat in zona Obor, locul de executie al osanditilor. Unii dintre urmasii lor formeaza astazi clanul spoitorilor din cartierul "India" (cu accent pe a doua silaba), in spatele uzinei "23 August" si se ocupa cu reciclarea materialelor, in special hartia. Din cauza ca fiecare curte de tigan de aici are o cada in fata portii, unde spala celuloza refolosibila adunata de la gunoi, urmasii calailor din Bucuresti sunt supranumiti "spalatorii de hartie".
Cartierul "India"
De vreo opt ani, pe strada Colonel Iosiv Alb din Bucuresti, in spatele uzinei "23 August", unde nu e bine sa intri fara o "calauza", multe case au vara cate o cada de baie in fata portii - care de fonta, care de tabla, fiecare cum a putut - toate inconjurate de maldare de carton. Iarna, in general, proprietarii baga aceste recipiente in curti.
In acest cartier de la marginea orasului, poreclit "India", locuieste o comunitate de tigani spoitori, care se ocupa cu reciclarea materialelor stranse de la groapa de gunoi Glina, sau de oriunde se pot colecta reciclabile. In cazile cu pricina este spalata hartia adunata cu mult chin, care chin, pentru a fi inteles, trebuie vazut.
Batalie pe deseuri intre oameni si pasari
Dimineata, in jurul fiecarei masini de gunoi care isi goleste continutul la groapa Glina, stau la panda cate un grup de tigani, un stol de pescarusi si unul de ciori. Competitia lor are loc in special in jurul masinilor care vin de la fabricile de biscuiti, mezeluri sau paine. Cei mai rapizi sunt pescarusii, care nu se tem nici de prezenta oamenilor. Acestia din urma au insa mai multe tinte decat pasarile: in afara de painea si carnea pe care le strang pentru porci sau, de cele mai multe ori, pentru consum propriu, ii intereseaza orice obiect metalic, sticla, recipiente din plastic si hartie de toate tipurile.
O familie de cautatori in gunoaie - de obicei un adult si doi, trei copii - poate strange cam 100 de kilograme de carton reciclabil pe zi. Cei care cotrobaie prin mizeria orasului sunt de obicei femei si copii, adusi dimineata in carute de barbatii care pleaca apoi catre alte treburi. Seara vin sa incarce ceea ce au adunat familiile lor, apoi pleaca pe cai ocolite catre casa. Nu au voie sa circule pe drumurile publice cu caruta. Risca sa isi piarda atelajele.
Inainte de 1989 erau putini cei ce se ocupau exclusiv cu deseurile. Ceausescu i-a bagat in fabrici. Dupa revolutie, locurile de munca au disparut si au trebuit sa se reorienteze. Si-au cumparat carute si cai si s-au apucat de reciclabile. La vremea respectiva deseurile de carton si hartie erau aruncate cam peste tot prin Bucuresti si erau destul de curate. Nu trebuia decat sa le faca balot si sa le predea. Cu timpul, bucurestenii au inceput sa se civilizeze, sa nu mai arunce gunoaie care pe unde ii vine, autoritatile locale au inceput si ele sa-si mai faca datoria, iar ariile de actiune ale cautatorilor de gunoaie s-au restrans catre gropile autorizate. Aici insa hartia este foarte murdara, nici o fabrica nu o primeste in starea in care se afla. Acesta a fost motivul pentru care in fata portilor au aparut cazile in care deseul din celuloza este spalat, bucata cu bucata. De regula se lucreaza in grup, in sensul ca fiecare familie isi aduce marfa, o spala, o baloteaza si o pastreaza in curte pana cand si vecinii au strans suficient carton. Intermediarul nu vine decat atunci cand are de ridicat o cantitate mare, de regula un camion.
Dincolo de activitatea ei cotidiana, aceasta comunitate de tigani, care numara aproximativ 400 de suflete, nu este una oarecare. "Din cate am auzit de la batrani, cand eram copil, cei mai multi au venit aici de la Obor. Inca mai traieste o tiganca batrana care stie o legenda despre unii de-ai nostri, care erau rai, taiau oameni si erau cu stapanirea. Demult, foarte demult", spune Nanu Ferdica, unul dintre liderii comunitatii, un fel de bulibasa al acestor spoitori. Ei sunt de fapt o ramura a urmasilor calailor tigani din Bucuresti, care au aparut in Capitala Tarii Romanesti in secolul XVII - XVIII, odata cu termenul "puscarie". Despre ce este vorba?
Cuvantul "puscarie" s-a nascut in Piata Unirii
Cuvantul "puscarie", savuros si sinistru, s-a nascut in inima Bucurestilor, la inceputul secolului al XVII-lea, intre Curtea Domneasca si actualul Bulevard I.C. Bratianu, in apropierea Hanului Manuc. Aici, domnitorul Constantin Brancoveanu a ridicat, in anii de sfarsit ai secolului al XVII-lea, un depozit de armament. Initial, cladiera s-a numit Turnul Pulberariei si era folosita exclusiv pentru depozitarea prafului de pusca si a pustilor armatei domnesti. In timp, unele spatii ale acestui turn au inceput sa fie folosite ca loc de detentie a celor retinuti de autoritati pentru culpe minore: hoti de buzunare, neonorarea unor datorii, incalcarea unor proprietati etc. Era mai mult un loc de detentie pasager, inainte ca cei vinovati sa fie pedepsiti pentru fapte lor. La acea vreme, detentia nu era considerata o pedeapsa in sine. Autoritatile impuneau legea prin bataie, mutilare, decapitare sau munca silnica, in special in ocnele de sare. De unde si cuvantul "ocnas". Spre deosebire de infractorii marunti, de drept comun, detinutii periculosi, in special tradatorii, adica detinutii politici ai vremii - boieri care nu ascultau de domnitor sau care incercau sa unelteasca impotriva sa - erau inchisi in celule special amenajate in beciurile Curtii Domnesti.
Partea desprinsa de corp era batuta in cuie pe garduri
La 1770, Turnul Pulberariei este traznit si ia foc. Se pare ca incendiul a fost unul de proportii, deoarece este mentionat in scrierile epocii. In acest document cladirea este numita "Puscarie Domneasca". Este pentru prima oara cand acest cuvant apare in limba romana. Tot in hrisoave se arata ca pulberaria era deja un loc de detentie in adevaratul sens al cuvantului, adica se largise si se imbogatise cu noi celule. Totodata, a fost ridicata si o cazarma langa "puscarie", pentru trupele de arnauti. Istoricii considera ca notiunea de "puscarie", nu se putea naste brusc, la 1770, ci a existat inca din perioada lui Brancoveanu, dar a aparut mentionata doar in momentul in care locul a fost legat de un eveniment iesit din comun. Inca de la inceput, termenul a fost folosit pentru a defini "depozit de munitie", dar si pentru "loc de detentie".
In documente sunt descrise, cu lux de amanunte, si pedepsele aplicate puscariasilor in actuala Piata Obor, pe un podium special amenajat. Osanditul era urcat intr-o caruta fara coviltir, chiar in fata "puscariei" si dus incet pe actuala Cale a Mosilor cu o pancarta de gat, un fel de eticheta din lemn pe care scria infractiunea: talhar, criminal, violator, calpuitor etc. Acestia din urma, calpuitorii, erau falsificatori de bani care turnau monede cu un gramaj mai mic de metal pretios. Calpuitorii erau foarte aspru pedepsiti de autoritati.
Ajuns in Obor, osanditul era dat jos din caruta si "muncit". Acesta era cuvantul folosit pentru corectia aplicata. Sanctiunile erau foarte sangeroase, de la bataia cu biciul, la mutilari sau decapitari, dupa Codul penal bizantin. In general, hotiilor li se taia mana, iar violatorilor, penisul. Dupa executie, partea de corp desprinsa era batuta in cuie pe gardurile din preajma si tinuta acolo cateva zile, pentru ca multimea sa vada ca nu este bine sa incalci legile. Chiar si tigvele celor decapitati erau pironite pe uluci. Toate executiile erau publice.
Osanditii erau "munciti" de calai tigani la Obor
La un moment dat bucurestenii au refuzat sa-si mai manjeasca mainile cu sange, iar din lipsa de calai, autoritatile au apelat la cateva familii de tigani. Acestea au acceptat slujba si s-au stabilit in zona Obor. Pana spre epoca moderna a Romaniei, cand aceste executii dispar, meseria de calau a fost exclusiv tiganeasca.
Despre acele familii de calai exista unele amintiri, desigur palide, ale comunitatii de tigani spoitori din actualul cartier "India", din spatele uzinei "23 August". Fie ca sunt de-ai lui Dolar, Sandu, Danciu sau Nanu Ferdica, acestia stiu ca se trag din clanurile de la Obor si, ceea ce este foarte interesant, inca mai au o legenda, aproape disparuta, despre niste stramosi ai lor care ar fi fost grozav de sangerosi. Totodata, este una din putinele comunitati de rromi care mai pastreaza urme ale cutumelor traditionale, judecatele tiganesti, cunoscute sub numele, gresit, de "staboare".
In realitate, judecata tiganeasca se numeste "cris" in toate dialectele rromanes. In aceasta ordine de idei, tiganii sunt exclusivisti, la "impartirea dreptatii" nu au voie sa asiste decat tiganii de tiganie. Acestia nu sunt corciti cu romani, spre deosebire de tiganii de vatra, care au parasit obiceiurile stramosilor lor. Romanii get-beget nici atat nu au ce cauta intr-o judecata "cris". Cel putin asa se intampla la "urmasii calailor".
Revolta "spalatorilor de hartie"
Casele lor, in general ingrijite, fara "turnulete", sunt intercalate din loc in loc de case ale unor familii de romani. Se intalnesc pe strada, discuta amiabil, par sa se inteleaga bine, dar casele romanilor au garduri mult mai inalte decat ale tiganilor - garduri care dau senzatia de fortarete.
Tiganii o duc prost. Iar starea generala din ultimii doi ani este foarte incordata in comunitatea de rromi. Pe de o parte nu mai au voie sa iasa cu atelajele pe strada sub nici o forma, pe de alta parte pretul deseurilor de hartie a scazut foarte mult. Daca pana in 2005, o tona de deseu de carton era platita la poarta fabricii cu 2.500.000 de lei pe tona, acum pretul este de 1.500.000 de lei. Daca o familie de tigani castiga 3-4 milioane de lei pe luna din hartia adunata de pe groapa, acum suma aproape ca s-a injumatatit. Pentru a fi tabloul intreg, au aparut si indivizi care nu le mai dau voie tiganilor la groapa pana nu strang mai intai, pentru "barosani", o anumita cantitate de deseuri. Este un fel de dijma tiganeasca pe produse de la groapa de gunoi. Din cate lasa sa se inteleaga cei din "India", care se feresc insa sa-i numeasca pe acesti "chiaburi ai deseurilor", situatia este deja exploziva.
Infractionalitatea va exploda din cauza saraciei
"Politia ne haituieste, lumea ne haituieste, noi ce sa facem, sa murim? Batranii mai sunt cum sunt, dar tiganii tineri sunt din ce in ce mai violenti. Ca de ce creste infractionalitatea la tigani? Pai stati sa vedeti ce va fi spre toamna, ce o sa faca tiganii din cauza saraciei..."
Convulsii sociale generalizate in Capitala, pe tema rromilor, nu ar fi ceva neasteptat pentru oficialitati. Un studiu al Primariei Sectorului 5, realizat intre anii 1998-1999, spunea ca, din cauza cresterii infractionalitatii in randul etniei rromilor, in anul 2007 ar trebui sa ne asteptam in Bucuresti la amplificarea fara precedent a unui fenomen numit "terorism social" si, implicit, la explozia unei revolte interetnice.
Studiul vorbeste si despre o anumita lipsa de compatibilitate culturala dintre etniile romana si rroma. Aici trebuie specificat ca principalele legi ale tiganilor - care nici ele nu mai sunt respectate decat rareori de membrii comunitatii -, comandamentul lor etic suprem, cer unui tigan: "Sa nu omoare un alt tigan; Sa nu loveasca un alt tigan; Sa nu fure de la un alt tigan; Sa nu parasca un alt tigan; Sa nu ia nevasta unui alt tigan; Sa nu minta un alt tigan; Sa nu vorbeasca de rau un alt tigan; Sa nu jure stramb in fata unui alt tigan; Tiganca sa nu treaca prin fata unui tigan, ci numai prin spatele acestuia, pentru ca ii face rau si plateste; Tiganca sa nu treaca prin fata unui animal copitat (vaca, oaie, cal, capra etc.) pentru ca ii face rau si ii plateste stapanului daca se imbolnaveste animalul; Sa respecte decizia judecatorului (bulibasa).
Despre modul de convietuire cu alte etnii, legea tiganeasca nu spune nimic. Ce se va intampla? Ramane de vazut...

---

Despre autor: