Pe timpul sistemului mondial comunist, au aparut asa numite partide comuniste din interior si partide comuniste din exterior. Cele dintai erau formate din cadre care, desi tot de la Moscova primeau ordine, lucrau in propriile tari, in contact direct
Pe timpul sistemului mondial comunist, au aparut asa numite partide comuniste din interior si partide comuniste din exterior. Cele dintai erau formate din cadre care, desi tot de la Moscova primeau ordine, lucrau in propriile tari, in contact direct cu populatia acestora si pe baza intelegerii mai exacte a conditiilor locale. Cele din urma se organizasera in exil si compensau departarea de realitatile tarii pe care voiau sa o conduca cu o viziune strategica mai vasta si cu o gandire ideologica mai pura, ambele dobandite in proximitatea "statului major" al comunismului mondial. Dupa ocuparea unora dintre statele in cauza de trupele sovietice si integrarea lor in lagarul comunismului real, intre comunistii din interior (practicand un asa zis comunism national) si comunistii din exterior (practicand un internationalism comunist orientat dupa ora Kremlinului) au avut loc teribile confruntari. De regula ele s-au incheiat prin lichidarea "internationalistilor", conducerea sovietica apreciind ca este mai prudent sa lase tarile in curs de sovietizare pe mana "nationalilor".
Dezbaterile recente din PSD sugereaza posibilitatea ca si acest partid sa fie impartit intr-un PSD exterior si unul interior. Primul ar fi exponentul politicii Partidului Socialistilor Europeni (PSE) si UE. Al doilea s-ar conduce dupa prioritatile organizatiilor locale pe care le-ar intelege mai bine. Ducand paralela pana la capat, exponentii "social-democratiei interne" anunta inevitabilitatea lichidarii "social-democratiei externe" caci, nu-i asa, alegerile se castiga in Romania, iar nu la Bruxelles - adica acolo unde se misca oamenii reali, iar nu utopiile cosmopolite.
Asemanarea intre bipolarismul partidelor comuniste din sistemul sovietic si bipolarismul PSD din vremea unificarii europene are limite. "PSD exterior" este format, ca si "PSD interior", din oameni care traiesc in Romania. UE nu este URSS, iar Internationala Socialista nu este Internationala comunista. UE nu are un centru de comanda politica, functioneaza democratic si membrii sai nu sunt ocupati cu tancul, ci primiti in baza propriei vointe. Tot astfel PSE nu este un Comintern care da directive obligatorii filialelor nationale sub amenintarea executarii liderilor recalcitranti.
Exista, insa, si diferente mai subtile. "PSD interior" nu este un partid national. El se uita spre Romania pre-moderna, adica feudala; Romania relatiior de servitute in care cetatenii nu sunt alegatori, ci clienti, iar puterea este scopul final al politicii. Nu conteaza ce faci cu ea. Totul este sa o ai. Ea iti permite sa acorzi protectie celor care in schimb iti ofera o renta. Omul politic nu este liderul care permite oamenilor sa isi rezolve problemele, ci protectorul care trece problemele lor pe umerii altora. Intre protector si protejat relatia, legic asimetrica, este personala, iar nu institutionala. Aceasta este Romania celor cu trei gaini in spatele blocului care raspandesc gripa aviara in Europa si asteapta despagubiri de la stat; a celor care tin sus popularitatea presedintelui Basescu dupa ce intelectualii l-au parasit.
Principala caracteristica a "PSD exterior" nu este internationalismul, ci post-modernismul. Exponentii sai au inteles ca Romania este obligata sa treaca din epoca independentei in cea a interdependentei, din faza nationala a istoriei sale in faza post-nationala, de la statul etnic la statul cosmopolit. Interesele nationale nu sunt negate, ci redefinite in context european. Suveranitatea nu este cedata, ci exercitata in comun cu celelalte state membre ale federatiei pan-europene emergente care este UE. "PSD exterior" doreste ca, dupa ce au ratat iremediabil sansa crearii unui stat national eficient, romanii sa nu rateze edificarea unei Europe unite performante. Pentru el alegerile nu se castiga cu primarii (eventual racolati de la opozitie prin presiunile sau favorurile Guvernului), ci cu militantii; puterea nu este scopul, ci instrumentul atingerii unei tinte circumscrisa de valori netranzactionabile (membrii care prefera sa abandoneze valorile in schimbul guvernarii trebuie sa abandoneze, in consecinta, si partidul); guvernarea este reformista intrucat imbina caracterul revolutionar al obiectivelor cu legitimitatea mijloacelor; alegatorul este un partener care trebuie condus, iar nu obiect al manipularii magulit doar atat cat sa faci credibile promisiunile mincinoase.
Romania feudala nu poate supravietui intr-o Europa post-moderna. Ea are alternativa trecerii la ora istorica a Europei sau a disparitiei. Ce viitor poate avea un partid legat de o societate pe cale de disparitie?
Contrastul "interior-exterior" nu trebuie pus, insa, in termenii opozitiei bine-rau, superior-inferior. Un partid in care viitorul si trecutul coexista echilibrandu-se si inspirandu-se reciproc este mai puternic. Vorba poetului: "viitorul si trecutul sunt a filei doua fete". Pagina nu trebuie nici rupta, nici lasata sa mucegaiasca. Ea trebuie intoarsa inainte - cata ambiguitate dialectica! - cu blandete, dar si cu fermitate. Revine conducerii PSD sa o faca. De nu poate, mai bine lasa locul liber inainte ca istoria sa o puna pe liber!


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.