De monumente trebuie sa se ocupe sculptorii

Este si dificil si inutil sa descrii simplitatea si forta imaginilor lui Sorin Ilfoveanu. Deseori ai impresia privindu-le si citindu-le, ca te purifici, cu istoriile, cu lumina si cu intunericul din ele, cu miscarea sau cu incremenirea lor. Un ecran imens pe care se misca fapturi hieratice, mitologii si simboluri, eutanasii si nasteri, portrete impodobite cu animale dormitand docile sau veghind destine, sacrul si paganul intr-o muzicalitate stranie: intr-un cuvant asta e opera lui Sorin Ilfoveanu, artist, care manuie pensula pe suprafata hartiei sau a panzei ca pe-un magic creion, flamand de ordine si de puritate. Imagini si cuvinte, aflate intr-o permanenta transa a nasterii si a mortii.
Meditatie dramatica asupra iubirii si a cruzimii, opera lui abunda de animale si pasari, agatate ca niste efigii, de fapturi transparente sau inghitindu-le, excrescente viscerale, caligrafii de o subtila vitalitate a gestului.
Maestru al gestului hieratic, Sorin Ilfoveanu ne da o lectie de fragilitate si totodata de rezistenta a acestei lumi, compunand si descompunand istorii fascinante.
Cand picteaza sau deseneaza peisaje din Radestiul popasurilor de vacanta, aproape de Campulung Muscel, un sentiment de melancolie si de nostalgie incarca imaginile. Cand insoteste texte literare celebre, intr-un fluid de linii cerebral-erotice, Sorin Ilfoveanu este ludic si nemilos.
Un artist exceptional, aflat acum la 60 de ani, in plina putere a lucrului. La Multi Ani, Sorin Ilfoveanu!
Sorin Ilfoveanu, in primul rand se cuvine sa-ti urez toate cele bune la implinirea a 60 de ani de viata: "La Multi Ani!", cu toata prietenia si pretuirea pe care ti le port.
Acum, fiindca vara isi face loc, e drept inca firav, as vrea sa descrii o zi, de-a ta, incepand de dimineata, in casa ta bucuresteana.
Cu mare placere, Iolanda!
Dimineata, devreme, imi beau cafeaua-acum, cand a venit primavara, la masa din curtea interioara - imi ordonez in minte ce am de facut in acea zi, apoi merg sa vad ce fac muscatele cumparate de la florareasa mea din "Domenii". In fiecare primavara, in aprilie, imi pregateste muscate romanesti, toate rosii, pentru curtea de aici si pentru cea de la Radesti. Le curat de frunzele galbene si de florile trecute: stii, muscatei ii place curatenia. Apoi, merg in biblioteca si ma uit prin cartile cu miniaturi medievale din colectia Franco Panini. In iarna mi-am cumparat cele 12 volume din aceasta colectie. De cativa ani, am descoperit lumea fascinanta a miniaturilor epifanice, multe anonime, care stau alaturi de marile opere ale istoriei universale: "Menologe de Basile II"(986), "Bible du Pantheon"(1125), "Commentaire du Beatus sur l'Apocalypse"(secolul X).
Fiii mei mi-au adus de la Viena, cand s-au intors de la Targul de Arta, operele complete ale lui Leonardo Da Vinci: pictura, manuscrise si desene. Un manuscris anatomic din colectia Windsor este o capodopera artistica, inaintea valorii lui stiintifice. Pot afirma ca este deasupra Monei Lisa. De fapt, daca e sa vorbim despre portretele lui Leonardo, n-am inteles de ce este considerata Mona Lisa o capodopera si nu portretul Ginevrei Benci sau Doamna cu Hermina. Cred ca, din momentul cand a inceput sa circule ideea ca Mona Lisa e o capodopera, a inceput pervertirea gustului in arta.
Sedus de capodopere si de istoriile lor, ai uitat sa-mi spui cum iti continui ziua.
Restul zilei are un curs firesc: il impart intre Universitate si atelier.
Universitatea de Arta unde, de mai bine de un an ai fost ales rector. Ai avut deci curajul sa-ti asumi o asemenea mare responsabilitate!
Este o responsabilitate pe care mi-am asumat-o atunci cand Senatul Universitatii m-a ales sa conduc cea mai importanta Scoala de arta din tara si una dintre cele mai vechi din Europa. Aceasta responsabilitate o simt aproape de fiecare data cand intru in rectorat si imi cade privirea pe portretul lui Aman, primul rector al scolii. Am norocul insa sa fiu inconjurat de o "echipa", ma refer la profesorii care alcatuiesc Biroul Senatului si un corp profesoral de elita.
Este o perioada grea pentru invatamantul artistic.
Este o perioada grea, ca mai in toate perioadele de tranzitie, dar am reusit sa depasim momentele de criza generate de schimbarea structurii ciclurilor de invatamant-licenta 3 ani, master 2 ani, doctorat 3 ani-si, iata, acum, pentru studentii merituosi, exista posibilitatea de a studia 8 ani in loc de 6, maximumul cat a existat vreodata in invatamantul superior de arta.
Trebuie sa depasim cu tact si eleganta schimbarea de generatii. Chiar daca un artist la senectute ramane si un bun profesor, nu poti sa lasi un tanar sa imbatraneasca in postul de asistent. Am incredere in generatia de tineri din scoala, majoritatea dintre ei fiind si cei mai importanti artisti ai generatiei lor. Mai toti isi dau doctoratul in acesti ani, un doctorat vocational care elimina in mare masura pericolul de a se deprofesionaliza. Doctoratul vocational presupune, de fapt, o argumentare teoretica a operei lor, aceasta obligandu-i sa stea in atelier si sa lucreze, iar opera lor, prin singularitatea stilului, sa atinga calitatea esentiala a unei teze de doctorat: originalitatea.
Care sunt prioritatile tale in acest moment?
O atentie speciala am acordat-o Galeriei si serviciilor din jurul ei. Exista un "board" al Galeriei, format numai din tineri, profesori si studenti, cu rezultate in ceea ce numim noi "vizibilitatea" Universitatii. Un lucru foarte important e implicarea multor profesori in programele de cercetare. Anul acesta, UNA a avut 6 proiecte castigatoare la C.N.C.S.I.S., este adevarat, dupa ce am reusit sa demonstram la nivelul Comisiilor Nationale ca cercetarea din domeniul creatiei artistice este la fel de importanta ca si cercetarea stiintifica. Nu pot, de asemenea, sa nu subliniez continuarea lucrarilor de amenajare si consolidare de la Facultatea de Arte Decorative si Design si amenajarile de la Caminul facultatii.
Si, fiindca suntem in luna mai, amintesc ca in a patra duminica a lunii sarbatorim Ziua Universitatii, de fapt Ziua si Noaptea Universitatii. In preajma acestei zile acordam titlul de Doctor Honoris Causa domnului Barbu Brezianu, unul din cei mai importanti exegeti ai operei lui Constantin Brancusi, patronul nostru spiritual. Tot in aceste zile a iesit de sub tipar catalogul Universitatii, un capitol special fiind dedicat istoricului scolii noastre, in care sunt prezenti cei mai buni profesori si studenti ai UNA de-a lungul timpului: Aman, Andreescu, Luchian, Paciurea, Brancusi, Brauner, Baba, Ciucurencu.
Anul acesta am inceput un proiect cu muzeul virtual, ce are la baza colectia de arta a Universitatii, lucrarile de patrimoniu, care, impreuna cu lucrarile de arta contemporana donate de profesorii scolii si de cei mai valorosi artisti contemporani-fosti studenti ai scolii-, vor constitui o colectie a UNA.
Cat din timpul tau dedici studentilor?
Am studenti in anul terminal si cativa in anul III. Din pacate, timpul pe care ar trebui sa-l dedic lor este redus, dar am norocul cu un asistent foarte bun, care este si unul din cei mai buni pictori ai generatiei lui: Alexandru Radvan. El ma suplineste cu brio. Asta ma face sa fiu impacat cu mine cand ajung la atelier, la intalnirea saptamanala cu ei. Cred ca aceasta grupa este cea mai buna din cate am avut pana acum si spun asta gandindu-ma atat la talentul lor, cat si la mentalitatea pe care o au fata de atelier, intelegand ca nu poti face ceva in meseria noastra fara a stapani bine mijloacele meseriei si lucrand foarte mult.
Ce buget a fost alocat Universitatii de Arta?
Bugetul este mic si nu am gasit inca modalitatile cu care sa suplimentez in special salariile preparatorilor, asistentilor si lectorilor, care sunt mediocre in raport cu prestatiile lor.
Si totusi, se gasesc bani pentru destule alte lucruri. Uite, de pilda, "obeliscul" din Piata Revolutiei! Bani multi, calitate artistica discutabila. Stiu ca in lumea artistica nu este agreata aceasta "manifestare publica" atat de costisitoare.
Alexandru Ghildus, de altfel un bun designer, a gresit cand a crezut ca poti face design si cand faci monument. Exista graphic design, dar nu si "monument design". De monumente trebuie sa se ocupe sculptorii. Nici mie nu-mi place lucrarea si nu pot sa trec peste modul jenant in care a fost aleasa macheta castigatoare a acelui concurs, de catre un juriu numit special pentru a fi de acord cu domnul Ion Iliescu, al carui orizont artistic in materie de monumente nu depaseste un monument sovietic din Kazahstan.
Daca tot am ajuns sa vorbim despre monumente, numeste cateva, cu care esti de acord.
Monumentul lui Paul Neagu din Piata Charles de Gaulle, monumentul lui Mircea Spataru din Piata Revolutiei. Am vazut "Aripile" lui Mihai Buculei, simbol al luptei impotriva comunismului, care, dupa parerea mea va fi unul din cele mai inspirate monumente.
Mi-a placut foarte mult macheta monumentului "Libertatea cuvantului" , a lui Adrian Ilfoveanu, ce s-a intamplat, de ce nu a fost definitivat proiectul?
Urma sa fie pus in locul fostei statui a lui Lenin, dar din motive obscure s-a oprit finantarea lui.
Arta contemporana romaneasca este intr-o veritabila criza de vizibilitate. Care ar fi primii pasi pentru a-i reda statutul si demnitatea?
In primul rand readucerea Salii Dalles in circuitul expozitional. Apoi, construirea unui muzeu de arta moderna dupa modelul Kroller-Muller si Louisiana (Danemarca), pentru expunerea colectiei existente in depozitul MNAC-colectie care acopera perioada 1950-2000, o perioada aproape fara nici o vizibilitate in istoria artei romanesti. Si, nu in ultimul rand crearea unei edituri de arta contemporana.
Banii cheltuiti cu "Obeliscul" din Piata Revolutiei, puteau contribui la ridicarea unei cladiri centrale, pentru un muzeu de arta contemporana.
Sa ne intoarcem totusi la programul tau zilnic...
Dupa pranz, merg la atelier. Am sansa de a avea (dupa cum stii) atelierul in Piata Amzei, aproape de Universitate. Mi-a fost foarte greu, un timp sa-mi schimb programul-ani de zile cand imi incepeam lucrul in atelier, dimineata. Acum, pentru a intra in starea de lucru, recitesc cateva din notatiile pe care le-am facut cu o zi inainte, pe fondul unuia din concertele pentru pian de Bach, cu Perahia, pe care-l ascult de ani de zile. Continui cu concertul nr. 1 pentru pian, de acelasi Bach. Partea a doua as putea sa o ascult la nesfarsit. Cand nu o sa mai resimt emotia pe care am avut-o la prima ascultare, atunci nu voi mai fi spiritual, in viata. In ultima vreme, ascult si mult violoncel solo, cu Rostropovici.
Ai avut ragazul pentru propria arta, in ultimul timp?
Am incheiat seria de 50 de desene in pensula pe hartie patinata. Am reluat desenul in aceasta tehnica atunci cand am observat, uitandu-ma cu lupa la miniaturi, ca artistul miniaturist desena mai intai cu creionul (e vizibila urma lui), dupa care revenea cu pensula. Desenele mele anterioare pe hartie patinata erau facute direct in pensula. Acum desenez mai intai cu creionul, peste care revin cu pensula. Cred ca am castigat in claritate.
Dupa aceste desene am inceput o serie noua de lucrari pe panza. In paralel cu lucrul prpriu-zis, imi ordonez fotografiile pentru o carte care va fi gandita de fiul meu Nicu.
As vrea sa vorbesti despre meseria de pictor, sa intri putin in misteriosul si complicatul ei drum.
Se spune ca pictura este o meserie a senectutii. Exista o varsta de invatare, in care trebuie sa lucrezi mult dupa natura, sa-ti faci mana, educatia mainii. Atunci ai idei multe, trairile sunt puternice, dar nu stapanesti bine mijloacele cu care sa le pui in pagina.
Apoi vine o perioada in care trebuie sa stai in muzeu, in biblioteca, sa "citesti" ce au facut dinaintea ta - sa faci educatia mintii. Atunci te incarci. Urmeaza vremea cand tehnica ta s-a cizelat, dar iti repeti temele si trairile tale sunt ca malurile mancate de ape, vremea cand meseria devine un viciu.
Vremea cand de fapt te impaci foarte bine cu acest viciu.
Decat tristetea virtutii datorata neputintei, mai bine viciul.
Ai dreptate!
Sorin Ilfoveanu, te cunosc din tineretea ta bucuresteana studenteasca. Erai un tanar blond, nu foarte comunicativ, talentat si boem, ca mai toti tinerii artisti.
In tinerete mi-a placut sa beau. Am fost aproape de punctul maxim-alcolismul. Eram foarte bolnavicios si am observat ca incepeam sa ma simt bine daca beam ceva. Imi amintesc cum, in anul intai de facultate, toamna tarziu, dupa ce in vara am avut ruptura de pleura si nu aveam voie sa fac nici un efort, bunica mi-a trimis o plapuma prin posta. Locuiam in gazda, venea iarna si era ingrijorata ca vine frigul. Mergand cu plapuma spre camera mea de la gazda, am inceput sa respir greu si mi s-au taiat picioarele. M-am asezat pe bordura trotuarului. Dupa un timp, am observat ca in spatele meu era o carciuma de cartier. Am intrat, am cerut o tuica fiarta...la a treia, ma simteam foarte bine. Am ajuns in camaruta de la gazda mea aproape alergand, cu plapuma care dintr-odata mi se parea foarte usoara.
Dupa studentie a venit o perioada pitesteana...
Da, a venit perioada petrecuta la Pitesti, cu vodca ruseasca. Marele meu noroc era ca nu puteam sa beau doua zile la rand. Niciodata nu am lucrat cu paharul langa paleta. M-am lecuit dupa ce o singura data am baut in timp ce lucram. Am ajuns acasa fericit, cu gandul ca am facut cea mai buna lucrare din viata mea de pana atunci. Cand am vazut-o a doua zi, m-am jurat ca niciodata nu voi mai lucra si bea in acelasi timp. Am avut norocul si de compania unor oameni extrem de inteligenti. Nu beam singur, imi placeau conversatiile, imi placea "sa fie paharul cantat", cum circula o vorba prin carciumile Bucurestiului din vremurile bune. Deseori stateam "pana ramaneam numai noi si solnitele" cum frumos a spus Radu Albala in "Femeia de la miezul noptii".
Ai vorbit despre Nicu, fiul tau cel mic, unul din cei mai buni artisti foto-video.
Nicu face fotografii de arta si despre arta. Mi-a gandit cartea "Bark Blazer" si are exclusivitate asupra tot ce inseamna lumea atelierului meu. Acesta e un mare privilegiu. Este foarte important pentru un artist ca lumea atelierului si a lucrarilor lui sa fie fotografiata si arhivata. La noi, doar Brancusi a avut in intentie acest lucru, facandu-si singur fotografiile.
Arta romaneasca nu a avut sansa de a avea un fotograf care sa documenteze memoria ei vizuala, precum a avut arta franceza cu Brassai.
Nascut in Romania, la Brasov...
Da sau Man Ray. Gandeste-te, ce ar insemna sa ai acum fotografii din atelierul lui Luchian, Pallady, Anghel sau, mergand mai aproape de noi, din atelierul lui Bitan, Mitroi, Apostu, Bernea (din ultima perioada)! Poate Caraman si Mihai Oroveanu sa detina o arhiva.
Fotografiei nu i s-a dat (cel putin la noi), importanta cuvenita.
M-a fascinat dintotdeauna o fotografie cu atelierul lui Aman, pe care am privit-o de sute de ori, reprodusa in reviste de arta.
Acum, cand posibilitatile tehnice sunt mari-ma gandesc la fotografia digitala- nici unui artist nu ar trebui sa-i lipseasca trepiedul cu aparatul de fotografiat din atelier. In felul acesta, fotografia ajuta ca opera unui artist sa fie vazuta dincolo de timpul limitat-expozitia-, iar reproducerea datorata fotografiei ne da sansa de a avea o imagine veridica asupra sa si a lucrului sau.
In ultimul timp ai expus impreuna cu Adrian, fiul cel mare, sculptor, intrat de-acum in circuitul valoric al artei actuale romanesti.
De multe ori am simtit nevoia "sa fac forma", am simtit nevoia ca in spatiul expozitional, langa lucrarile mele bidimensionale sa existe si forma. Cand lumea lucrarilor lui s-a apropiat de lumea lucrarilor mele, am inceput sa expunem impreuna. Ultima expozitie, cea de la Mogosoaia, din Lapidarium (despre care de altfel ai si scris), este cea mai elocventa, Cuhnia, fiind "centrul de greutate al expozitiei.
Am inceput cu locuinta din Bucuresti, trebuie sa incheiem cu casa de la Radesti, devenita in timp unul din polii existentei tale, inconjurata de minunile naturii si de feeria noptilor si a diminetilor de primavara si vara. De obicei, sezonul sederilor tale acolo incepe cu sarbatoarea Pastelui. Cum il petreci?
Dimineata, dupa Inviere, ma trezesc foarte devreme (ca si la Bucuresti) si asez masa de Pasti in Pavilion, sub nuc. Astern o fata de masa de in, cu dantela crosetata de mana de la bunica mea, pun sfesnicul de argint, ouale rosii in tava de arama, pasca, cozonacul, apoi imi fac cafeaua pe care o beau tacticos, inmuind in ea bucati dintr-o felie de cozonac cu nuca. Cand ne adunam toti in jurul mesei, ciocnim oua si spunem traditionalul: "Christos a Inviat!".
Descrie putin gradina! Stiu ca abia astepti sa vorbesti despre ea.
In fata Pavilionului, marul japonez este plin de flori rosii. Merii din gradina, de curand curatati, incep sa infloreasca. Este o sacra ceremonie inflorirea treptata a pomilor din gradina: mai intai zarzarii, apoi ciresul mare din fata, ciresul de mai, din care nu am mancat niciodata cirese-un stol de mierle il invadeaza, lasand in urma lor numai cozile si samburii-, apoi merii si, ultimul, gutuiul cel batran, pe care-l pastrez numai pentru timpul infloririi. Pe langa ei, nucul, tuiele, coacazii si florile, formeaza familia mea cea muta.
O gradina botanica in miniatura!
Vara, cu diminetile racoroase, cu amiezile toride, ma ascund in camera, cu perdelele trase, pentru a tine racoarea inmagazinata noaptea... Apoi serile, dupa ora opt, in fotoliile de pai, sub nuc, stau la taclale pana tarziu cu Agopian, nelipsit intr-o anumita perioada a verii. Bem vin dupa ce ne-am delectat cu frigarui facute dupa reteta lui. Atunci imi fac desenele pentru lucrarile pe care le incep toamna, cand revin in atelierul meu din Amzei.
La inceputul lui septembrie trebuie sa fiu la Universitate, incep examenele, dar revin la sfarsit de saptamana, iar la Radesti (langa Campulung Muscel) sa fac dulceturile de coacaze si sa strang merele si prunele. Atunci, deasupra dealurilor din Radesti se ridica fumurile povernelor si pluteste in aer un damf de tuica facuta la cazan. E semn ca iarna nu-i prea departe. Trebuie sa am grija ca magazia de langa put sa fie plina de lemne pentru cele trei sobe din casa si cea din bucatarie, cu plita si cuptor. Cand se intampla sa fiu acolo pe frig si zapada, imi place sa ma asez langa usa deschisa a sobei, privind focul, cu Miss, cateaua mea, tolanita la picioare si sa adulmec mirosul de paine prajita pe plita.
Ce talent de prozator ai! Uite, pe nesimtite, am intrat si eu odata cu tine, in vraja Radestiului.
Mai am insa o intrebare pe care vroiam sa o pun mai inainte: Sorin Ilfoveanu, intre artist si omul politic ("animalul politic", cum ar spune Nicolae Manolescu), exista vreo legatura?
Niciuna sau mai bine zis, aceea care exista intre inger si demon.

---

Despre autor: