Corespondenta de la Cannes

Intelepciunea unei generatii de cineasti
Un prim weekend aici, la Cannes, s-a consumat fara a fi adus mari filme, poate cumva in afara celui semnat de Pedro Almodovar, si acesta, desigur, situat in nota obisnuita a creatorului spaniol, egal cu sine, la un nivel acceptabil, nu de oricine atins. Este si motivul pentru care multi dintre reprezentantii revistelor de mare tiraj acreditati pe Coasta de Azur ii acorda deocamdata cele mai mari sanse de succes.
Cannes-ul nu trebuie judecat doar prin prisma performantelor, a filmelor care vor ocupa locurile de frunte din palmares. Exista o fireasca linie de mijloc, si la aceasta as face referire in randurile care urmeaza. Ne vom intreba, de pilda, mereu cum s-a facut ca "Balanta" lui Lucian Pintilie n-a intrat in selectia pentru Palme d'Or, tocmai cand ar fi putut obtine trofeul. La fiecare editie vom intalni, de fapt, filme si regizori de varf care se multumesc sa accepte prezenta intr-un program paralel. Pentru mine este surprinzator ca filmul lui Catalin Mitulescu nu a patruns in competitia pentru Palme d'Or, ci doar in "Un certain regard", pe urmele altor autori romani. Asa se face ca noua productie "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" tine companie unor titluri in totul onorante prin semnaturile regizorale deosebit de prestigioase. Printre ele, si aceea a lui Marco Bellocchio, autorul unui film intitulat "Regizorul de nunti". Regasim aici ironia unui creator care nu o data s-a confruntat cu ofensiva mediocritatii si amatorismului, a infatuarii si suficientei ce caracterizeaza manifestarile multora dintre ultimii veniti, indiferent de compartimentul in care isi fac aparitia (regie, operatorie, actorie, critica). O justificare a situatiei ar putea fi faptul ca filmul a iesit deja in Italia, iar pe de alta parte e importanta fie si simpla prezenta la cel mai mare festival de film din lume. Altceva atrage atentia in marturisirile lui Marco Bellocchio, si anume seninatatea resemnarii sale, intelepciunea cu care recunoaste ca, deja, o alta generatie a preluat puterea si in Italia, lucru privit ca obisnuit, firesc in evolutia oricarei arte. Franctirorii de ieri fac un pas inapoi - si banuiesc ca nu le este prea usor, atunci cand ei se numesc Olmi, Bertolucci, Bellocchio.
Simplitatea lui Kaurismaki
"Lumini la asfintit" este al treilea titlu dintr-o trilogie consacrata de finlandezul Aki Kaurismaki perdantilor acestei lumi dominate de indivizi capabili sa profite de increderea, fidelitatea, sinceritatea si fraternitatea altora. Seful unei bande de gangsteri, dar sa le spunem hoti sau afaceristi, dupa cum se autodefinesc, se lauda ca se pricep sa exploateze fondul de integritate morala a oamenilor singuri, cum este aici Koistinen, personajul principal masculin. Regizorul ne-a cucerit de fiecare data nu doar prin stilul sau de o sobrietate atasanta, dar mai ales gratie acelui fluid de umanitate netrucata, in care simplitatea se asociaza cu ironia fina, pe fondul unui climat de singuratate, ceea ce il si apropie pe Koistinen, paznic de noapte la un sir de magazine subterane, de Charlot.
Ca de obicei, cineastul aduce putine personaje in poveste si in fiecare cadru. Felul acesta de a construi prin litote, micsorand cadrul, eliminand tot ce este de prisos, cautand limpezimea de expresie, ca si, nu mai putin, semnificatia care conteaza pentru momentul respectiv il arata pe Kaurismaki inconfundabil, lucru cu care putini regizori de la Cannes, dar si din lume, s-ar putea mandri. In filmul precedent, "Omul fara trecut", prezentat cu succes la Cannes, in 2002, totul incepea de la zero, asa cum se intampla si acum, de parca indivizii sunt cazuti din cer, ca niste ingeri neputinciosi, rataciti intr-un spatiu al amenintarii imediate. Somajul, singuratatea, spectrul folosirii lor ca pioni ai unui joc care lor mereu le scapa sunt aspecte prezente, intr-o forma sau alta, si in noul film. Intotdeauna vom gasi mai multa profunzime in filmele lui Kaurismaki decat in altele supraincarcate, cu intrigi suplimentare, cu multa actiune parazitara si ineficient spectaculoasa.
Primele proiectii romanesti
Luni a fost o zi a alegoriilor, aici la Cannes, dar si a filmelor cu tenta politica directa, daca avem in vedere intrarea in competitie a ultimei creatii semnate de Nanni Moretti, "Le Caiman". La amiaza a avut loc prima proiectie - pentru presa - a filmului lui Catalin Mitulescu. Urmeaza sa intre pe ecranele Cannes-ului si alte titluri aduse din Romania. Maine, de pilda, la Noga Croisette, dimineata, prezentarea filmului "A fost sau n-a fost?" de Corneliu Porumboiu va fi urmata de o conferinta de presa. Reamintim ca filmul lui Mitulescu participa la sectiunea "Un certain regard", in timp ce "A fost sau n-a fost?" este inclus in "Quinzaine des Realisateurs".
Se produce, iata, o fireasca precipitare a evenimentelor pentru noi, odata cu intrarea in competitie a filmelor romanesti si, in general, pe masura ce noi titluri participa la lupta pentru Palme d'Or.

---

Despre autor: