2 Februarie 2007
Cand omenirea trece printr'un nenoroc de lunga durata: criza razboi, bolesnita, ne consolam pe noi insine si pe altii, cu vorba: "Ei lasa ca n'o sa tina cat lumea". Dar lumea cat o sa tie?... Gandesc ca nici nu apucase sarmana, sa se 'nchege de-abine
Cand omenirea trece printr'un nenoroc de lunga durata: criza razboi, bolesnita, ne consolam pe noi insine si pe altii, cu vorba: "Ei lasa ca n'o sa tina cat lumea". Dar lumea cat o sa tie?... Gandesc ca nici nu apucase sarmana, sa se 'nchege de-abinelea, ca s'o fi gasit o piaza-rea care sa-i prezica sfarsitul. Pe vremea cand se zicea ca globul sta intepenit in ceafa lui Atlas; cand oamenii isi inchipuiau ca pamantul e tinut in spinare de patru broaste testoase - cate una la fiecare colt; si chiar mai apoi, dupa ce biruise credinta ca pamantul e rotund si face zilnic exercitii de echilibristica in jurul soarelui. In toate timpurile de la Adam si pana in ziua de azi, au rasarit, te miri de unde, cobe care sa anunte ca prapadul definitiv si inevitabil al globului, pentru luna urmatoare.
Ba chiar si acum, in secolul stiintei pure, inca croncane o cucuvea, ca in 1956, adica peste 17 ani, globuletul nostru, parasind cararuia pe care atat de cuminte a batut-o prin vazduh atata amar de vreme, se va duce valvartej, cam pe unde si-a intarcat dracul copiii.
(Va urma)
ZIUA, 2 februarie 1939

Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.