Cum se da USR peste cap

Inainte de Revolutie, Uniunea Scriitorilor era vazuta ca suprema oaza a semi-libertatii de exprimare, ultimul loc in care ideile democratiei se refugiasera, criogenandu-se in asteptarea vremii lor. Scriitorii erau, de altfel, primii implicati in procesul construirii unei noi lumi romanesti. Si cu toate astea, in 15 ani, USR a ajuns sa fie pe nesimtite asimilata stagnarii, refugiu final al dinozaurilor inadaptabili la legile economiei de piata a bunurilor simbolice; spre deosebire de Gala Uniter (reusind in timp sa adune un capital de vizibilitate demn de invidiat), galele Premiilor USR, cu tot mai putini spectatori, semanau din ce in ce mai mult cu festivitatile de provincie dedicate celor mai de seama crescatori de bovine si galinacee.
Acelasi innabusitor aer de mahala cu pretentii l-a avut si ultimul congres asezonat cu alegerea unei noi conduceri. Presedinte a iesit Nicolae Manolescu, singurul al carui discurs parea din Europa secolului astuia, si nu de la o reuniune sateasca de la 1900 toamna. Manolescu e presedinte, dar Uniunea Scriitorilor tot aia e, aceeasi structura, aceiasi oameni, aceleasi idei. Aceeasi obsesie - care scoate capul periodic la echivalentul literar al festivalurilor de teatru (intalnirile si colocviile a caror sezon e in plina desfasurare) - bantuie printre scriitori: schimbarea de paradigma. De departe, pentru observatorii neimplicati, paradigma in schimbare arata ca un circ discursiv, a carui miza nu sunt noile directii de creatie, ci locul in canonul acelorasi critici dotati cu armele autoritare ale legitimarii. Intalniri scriitoricesti la Sighisoara, Medias, Bucuresti, o editie supusa operatiei de lifting a Premiilor USR: peste tot se discuta in termeni generationisti (oare daca generatia optzecista a fost "un proiect de succes", au fost ei chiar o generatie? trebuie modelul lor reprodus?) si de rivalitate de grup, nu de estetica (pentru ca, vorba unui... tanar critic, tinerii scriitori nu au destula forta creatoare si nici suficienta cultura pentru a-si construi o estetica).
Intre timp, optzecistii nu mai au de mult un proiect, altul decat cel al eroizarii lor, iar cutremurul lor "underground" de dinainte de 1989 a devenit un mit pe care nimeni nu mai stie de unde sa-l apuce, dar pe care "noii scriitori" isi gasesc un sens in viata in a-l contrazice. Uniunea Scriitorilor - in care optzecistii nu s-au implicat - sta pe margine, chibiteaza si da, mai nou, burse (o convietuire in contra naturii intre initiativele tandemului Manolescu/ Varujan Vosganian si viziunile creatoare ale vechilor/ invechitilor diriguitori de opinie critica pe mana carora USR merge in continuare). Pana cand vine vorba de "noi si-ai nostri", cand simt nevoia sa marcheze, o data-n plus, cine are painea si cutitul. Atunci n-are nici o problema, cu juriu independent cu tot, sa-l premieze pe Alex Stefanescu si a lui "Istorie a literaturii..." (aia care ne place noua). In acest punct, vocile ar trebui sa amuteasca. Ce schimbare de paradigma, cu Dan Sociu si premiul lui cu tot (mare deschidere la USR - poti sa fii premiat si daca nu esti membru), cu ironiile fine ale lui Manolescu (lectia lui Alex Stefanescu: sa nu faci ca el...) cu tot, cand un grup de oameni - si nu orice fel de oameni, critici - onorabili isi bat astfel joc de propria meserie. Cine ar mai putea vreodata, de pilda, sa-i dea lui Nicolae Manolescu (el insusi scrie la o istorie a literaturii romanesti) vreun premiu special, dupa ce el a ajuns in raftul lui Alex Stefanescu? Cine ar mai putea sa scrie cu tragere de inima despre Radu Cosasu, cand USR a legitimat verdictul critic al lui Alex Stefanescu, pentru care Cosasu e un "gazetar de lux" care mai si face proza, despre Mircea Nedelciu, dotat cu zero talent pentru cronicarul de la "Romania literara", despre Stefan Agopian, care nici macar nu e demn sa existe in "Istoria literaturii..."? Din doua, una: ori manualul pentru gospodine al lui Alex Stefanescu e modelul profesional al criticii romanesti, ori Premiile USR n-au nici o functie de autentificare a valorii si, deci, sunt tot diplomele pentru zootehnisti de altadata.
E o tema inca de discutat, caci de cand e ea (post-decembrie), sub Uricaru, ca si sub Manolescu, miza USR tot aia e: profesionalizarea si deprovincializarea literaturii romanesti contemporane. Care nu se face, totusi, cu glumite in cadrul festiv.

---

Despre autor: