Mihail Sebastian si d-l Ioan Comsa

Poate nu realizam cat de mult s-au inmultit scriitorii de tip "Mihail Sebastian". Adica acel mixaj de origine etnica si apartenenta la o alta limba/limbi si cultura/culturi decat cea materna, care a capatat o bogata semnificatie simbolica si incarcatura afectiva prin formula acreditata de insusi autorul "Stelei fara nume": "evreu de la Dunare".
Dubla identitate a lui Sebastian a dat accente specifice operei sale. Sigur ca azi se vorbeste intens de Sebastian punandu-se accentul pe "Jurnalul" publicat postum, care face o impresionanta cariera internationala, prin numeroasele traduceri. Sau chiar adaptari scenice, cum s-a si intamplat cu spectacolul ajuns pe Broadway. Cine l-a apreciat si admirat pe Sebastian inainte de a deveni o vedeta a disputelor legate de congenerii si prietenii sai romani, prinsi in paienjenisul politico-ideologic al extremei drepte din anii '30-'40 ai secolului recent incheiat, dar cu dispute inca in curs de derulare - solida si documentata carte a lui Florin Turcanu despre Eliade genereaza un util schimb de opinii in continuare - nu poate sa nu remarce profundul sau atasament fata de valorile romanesti. Aici, in Romania, i-a fost dat sa se nasca, sa fie educat, sa citeasca si sa scrie, sa asculte muzica si sa se plimbe, sa mediteze si gandeasca, sa iubeasca si sa se prieteneasca, sa se certe sau dusmaneasca, intr-un cuvant, sa traiasca. L-a interesat aproape orice.
Daca piesele lui se cunosc si au tot fost jucate, daca romanele lui au fost publicate si comentate cum se cuvine, din cantitatea uriasa de publicistica ramasa de la el, doar cateva antologii au ajuns la indemana cititorilor. Ca apoi sa explodeze "Jurnalul", care a trecut in umbra restul. Un masiv galben-portocaliu volum de publicistica a fost editat acum 25 de ani de Cornelia Stefanescu. Un prim volum, cartonat, a aparut la Minerva lui Zigu Ornea si anunta, practic, editarea masiva, daca nu integrala, a publicisticii lui Sebastian. Nici Minerva, nici Z. Ornea nu mai exista. Editia a ramas suspendata, chiar daca, probabil, ea se pastreaza pe undeva, in cartoanele d-nelor Stefanescu si Margareta Feraru. Ar fi bine sa se gaseasca un editor care sa valorifice aceste exceptionale pagini de publicistica. Care, iar poate, ar schimba centrul de greutate al intregii opere a lui Sebastian.
Ne-am permis aceste cateva observatii parcurgand pagini din Canetti, Saroyan si Salman Rushdie. Alti "venetici" prin diverse culturi, care parcurg stari si sentimente de mare profunzime tocmai datorita situarii lor intr-o anume postura existentiala. In "Vocile din Marrakech", Elias Canetti analizeaza si selecteaza impresii si imagini din lumea araba cu o delicatete si intelegere care i-ar irita poate pe sustinatorii rabinului Kahane. "Armenimea" americana, radiografiata si repovestita de Saroyan - care, daca am inteles bine, se bucura mai nou si de o eticheta de "antisemit", datorata unei proaste gestionari a unei relatii conjugale dezastruoase, cu efecte, iata, de neimaginat! -, capata contur si culoare printr-o anume specificitate, altfel greu de decelat in proza americana. Romanele si publicistica lui Salman Rushdie ne introduc in lumi mai indepartate sau apropiate de noi, dar vizand un alt tip de perceptie a universului inconjurator. Cateva editoriale publicate de Rushdie in "New York Times" si vizand chestiuni grave ale actualitatii de aiurea ne fac sa intelegem mai bine ce se petrece. Este punctul de vedere al celui suspendat intre mai multe culturi, si care poate intelege mai profund partile. Chiar si atunci cand poate "beneficia" de ura unei parti, de injuraturile sau dispretul tuturor. Patania cu "fatwa" prin care a trecut Rushdie l-a facut mai atent la tot ce se intampla pe lume. Dincolo de religii, etnii sau culturi. Daca ne-am amuzat afland ca "sexul oral nu este adulter", conform declaratiei din "Vanity Fair" a unui politician de talia lui Newt Gingrich, la analizele despre Kashmir, Kosovo sau relatia dintre Islam si Occident nu am mai ras deloc. Observatii subtile, care pot fi folosite si de "analistii politici" sau de "expertii" de toate soiurile.
Si Canetti, si Rushdie, dar si Sebastian sau Saroyan maruntesc lumea in care traiesc/au trait pentru a intelege ce se intampla cu ea. Ca ies pagini de proza literara sau simple articole de ziar, aproape ca nu mai conteaza. Ne urmareste portretul unui batran evreu marocan, care nu stie nici o limba prin care sa vorbeasca cu Canetti si totusi acesta SIMTE cum comunica extraordinar cu acel om. Ideea comuniunii dintre indivizi, fara prea multa trancaneala si apel la cuvinte, se regaseste si intr-o fictiune a lui Saroyan, "Arab sarman si ars de dor". O povestire de o delicatete si emotie extraordinare. Sebastian ar fi apreciat, credem noi, atat cat il percepem prin timp si-l pretuim de la distanta, extraordinar astfel de texte.
Si poate nu am fi compus aceste randuri daca nu ne-am fi intalnit, chiar in aceste zile, pe Calea Mosilor cu d-l I. Comsa. Prieten cu Sebastian. Cam adus de spate, dar cu ochii extrem de vii. Dupa banalele formule de politete schimbate, ne-a povestit amuzat cum un vanzator de la un magazin de pe Dorobanti l-a intrebat: " Aveti o suta?". Si el a vrut sa-i dea niste bani, ca abia apoi, in drum spre casa, "sa-mi cada fisa", a adaugat hatru un om de dincolo de timp. Ne-am amuzat amandoi.

---

Despre autor: