Festival - ultimul val

...Festivalul a fost, cred, un succes, judecand strict dupa numarul record de participanti, al artistilor si mai ales al faptului ca romanii nostri au fost "alungati" practic la sfarsit de zi, cand primaria ne-a fortat sa retrocedam bulevardul traficului obisnuit.
Desigur si ca de obicei au fost multe neajunsuri, unele mai vizibile, altele mai putin. In final ce era mai important am realizat, anume de a ne regasi dupa un alt an, in aceeasi zona, intr-un numar mai mare, mai bine pregatiti si cu participarea unor artisti valorosi intr-un numar triplu fata de ultima editie. La aproape 30 de grade Celsius, sub un soare de vara, noi romanii am dansat, ne-am distrat am baut si mancat fara probleme, cu mic cu mare - fara delasare. Acesta a fost marele castig al comunitatii noastre, cea care a inceput sa se cristalizeze ca niciodata in trecut. Am strans in brate si sarutat copiii de un an si batrani de peste 90, am dansat cu ambasadori, diplomati, ministri, portari, doctori si ospatari, profesori si soferi, primari si mestesugari, toti prezenti la un simbol al originii, etniei si al valorilor care fara dubiu ne leaga, indiferent de pregatire, culoare politica sau religie.
Asa s-a incheiat cel de-al saptelea Festival "Ziua Romaniei", Broadway, 2006. Remarcabil, ne-am bucurat de prezenta unor oficialitati distinse din comunitatea diplomatica romaneasca, inclusiv de cea a ambasadorului Mihnea Motoc, reprezentantul permanent al Romaniei la Natiunile Unite, consulul General al Romaniei la New York, Nino Pavoni impreuna cu doamna Pavoni si evident ambasadorul Romaniei la Washington, Sorin Ducaru, care ne-a onorat cu prezenta intregii familii. Ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, aflat intr-o vizita oficiala in SUA a salutat din partea Guvernului Romaniei intreaga suflare prezenta si mai ales pe cei are au contribuit semnificativ la succesul Festivalului. Spre surpriza si regretul meu personal, Centrul Cultural Roman din New York nu a fost reprezentat nici de noua directoare a acestei institutii, doamna Corina Suteu, si nici de colegul dansei, domnul Bogdan Stefanescu, ambii angajati ai Ministerului Culturii (!) tocmai pentru a participa si sustine macar in spirit, printre altele, acest gen de manifestare culturala de exceptie. Incerc sa inteleg decizia acestora de a lipsi de la Festival, in contextul in care dansii sunt platiti din banul public tocmai pentru a promova astfel de manifestari.
Pentru cine
si de ce?
Festivalul in sine a fost creat pentru promovarea valorilor romanesti in Statele Unite, a muzicii, culturii, traditiilor si a tot ce ne reprezinta mai bine in lume. Festivalul nostru de aici a fost si ramane dedicat romanilor care isi respecta si apreciaza etnia, limba si obiceiurile, cei care se mandresc cu numele si originea lor. Spectacolul de sambata trecuta a fost dedicat celor care au suferit de pe urma inundatiilor fara precedent din tara, a milioanelor de batrani care traiesc zilnic cu teroarea zilei de maine - fara medicamente si alimente si fara caldura iarna. Evenimentul nostru doreste sa devina si vocea unui tineret frustrat de lipsa unor oportunitati reale, al unui viitor care ramane mult mai promitator in strainatate decat in Romania. Festivalul este creat pentru oameni precum Roberto si Luminita Panait, care vin pentru al doilea an din Markham, la nord-est de Toronto, Canada, cu masina proprie, la un cost ridicat, numai pentru o zi de stat in New York. Nu o pot uita pe doamna Maria Schrieber care, la 90 de ani si suferind de Althzeimer si scleroze multiple, a tinut in mod special sa fie prezenta la ceea ce ar putea fi ultima ei participare la acest eveniment, venind tocmai din Cleveland, Ohio.
La cea de a saptea editie a Festivalului "Ziua Romaniei", Broadway, nu pot trage decat o singura concluzie - aceea ca in ciuda eforturilor financiare si logistice facute, am ramas mai mult ca oricand singurul dispus sa cheltuie din banii proprii si sa-si asume riscul unui spectacol de amploare strict pentru beneficiul comunitatii. Un incident marunt, dar poate extrem de relevant ar descrie atitudinea unei majoritati "tacute" dintre cei prezenti sambata la Festival. La standul ZIUA USA - pentru prima data in sapte ani am indraznit sa vindem ziarul si nu sa-l donam, asa cum am facut in trecut. Reactia publicului a fost mai putin asteptata, anume cei veniti la stand se asteptau sa primeasca saptamanalul GRATIS, pentru ca daca spectacolul e gratis - de ce nu si restul? Facem abstractie de cei care au cumparat ziarul si insignele emise special pentru aceasta ocazie. "Suportul" unui segment semnificativ al comunitatii si-a spus cuvantul - iar cei care au putut sa ia un numar sau doua pe furis au facut-o cu impunitate. La sfarsit de zi, un compatriot a smuls steagul mare de 4 metri situat intre tribune, si a fugit cu el, cu greu reusind sa-l recuperam dupa un sprint al oamenilor de paza. O tanara bine facuta si frumos imbracata rupea tricolorul romanesc evantai de la varful tribunelor. Acesta era prins in suruburi tocmai pentru a nu disparea fara urma. Intrebata de ce incearca sa ia ceea ce nu-i apartine, a replicat fara ezitare si jena ca are nevoie de un suvenir, continuand cu efortul ei de a smulge steagul.
Noi ne-am obisnuit sa-i lasam pe altii sa ne faca treaba noastra, indiferent de natura efortului. Promovarea, apararea, prepararea, lansarea de idei si proiecte in general ramane raspunderea si problema altuia, iar acest lucru este parte din spiritul si mentalitatea noastra de roman. Nu ma refer deloc la cei care doresc raul altora, pentru simplul fapt ca o duc putin mai bine ca ei si atat! Ma gandesc strict la pasivitatea noastra de romani, la lipsa adevaratului patriotism si a sentimentului de solidaritate, a unei gene care la greci, evrei, polonezi, italieni si altii ca ei functioneaza atat de bine, in timp ce la noi aceeasi gena este atrofiata si ne dezechilibreaza sistemul.
Oh, sancta simplicitas!
De cateva luni de zile, prin cartierele romanesti din New York, o pereche de buclucasi a saturat comunitatea noastra cu acuzatii, minciuni si denigrari penibile la adresa mea si a companiei mele. El, un om pierdut in munca de jos, ea obsedata de rautati, procese, litigii, unul mai penibil decat altul si mai ales de imbogatirea rapida si fara munca. Efortul lor comun nu s-a oprit numai la crearea unei atmosfere maligne in diaspora noastra, ci a mers pana la cel mai inalt nivel posibil pe care cei doi l-ar fi putut atins, inclusiv Ambasada Romana de la Washington. La randu-mi nu pot decat sa avertizez comunitatea de apetitul feroce de procese al acestui tandem nefericit. Intr-un final, tot romanul spune ca fiecare pasare pe limba ei piere, in timp ce un proverb american avertizeaza ca cei care traiesc intr-o casa de sticla nu ar trebui sa arunce cu pietre in altii.
In concluzie, fara suportul guvernului si al comunitatii noastre, fara cateva sponsorizari care sa poata compensa niste costuri de peste 150.000 de dolari necesari pentru realizarea acestui Festival, imi este imposibil sa ma mai pot gandi la o viitoare editie a acestei manifestari. Cred ca a sosit momentul sa predau stafeta unui roman mai bun si mai capabil, al unei comunitati care sunt convis ca poate realiza mult mai mult decat o singura persoana, controversata si insuficient de apreciata in diaspora.
Calea unor evenimente semnificative pentru Romania in New York este pavata, Guvernul Roman putand beneficia fara exceptie de niste eforturi si cheltuieli deloc neglijabile in ultimii ani. Personal, nu imi doresc decat sa vin la acest gen de manifestare, sa ma asez langa familia mea in tribuna si sa ma bucur si eu in calitate de spectator si cetatean de munca si eforturile compatriotilor mei si a Guvernului tarii in care m-am nascut. Cred ca dupa sapte ani si aproape un milion de dolari investiti in Festivalul "Ziua Romaniei", mi-am castigat acest drept. Pana atunci, cred ca putem considera acest Festival drept ultimul val al unei productii si initiative proprii, pentru o natiune de peste 27 de milioane de suflete romanesti, din lume.

---

Despre autor: