Canonizarea mitropolitului Grigore Dascalul

Duminica 21 mai, de Sfintii Imparati Constantin si Elena, al caror hram il poarta catedrala patriarhala din Bucuresti, va avea loc aici canonizarea liturgica a mitropolitului Grigore IV Dascalul al Ungrovlahiei (1765-1834). Initiativa acestei indreptatite canonizari ii apartine Patriarhului Romaniei, Prea Fericitul Teoctist. Sugestia si documentatia, ca si in cazul Cuviosului Gheorghe de la Cernica, ii apartin parintelui-profesor Florin Serbanescu, cleric distins si remarcabil istoric bisericesc. In felul acesta se desavarseste un demers aghiologic indceput in 1955, cand a fost canonizat Sf. Ierarh Calinic. Cuviosul Gheorghe, Sf. Calinic si mitropolitul Grigore Dascalul sunt legati organic de curentul paisian, de renasterea duhovniceasca din Tarile Romane de la cumpana secolelor XVIII-XIX si de lavrele Cernica si Caldarusani, care au cunoscut o febrila activitate carturareasca in acea epoca. Ma grabesc sa adaug ca era vorba - pentru a folosi expresia parintelui Rafail Noica - de o "cultura a Duhului", recurgand la cuvintele profesorului Virgil Candea, care o defineste facand totodata distinctiile necesare: "Erau carti rezervate lucratorilor rugaciunii, practicantilor ascezei si contemplatiei, nu curiozitatii unor intelectuali de la noi, care-si iroseau puterile si timpul cu Voltaire si Marmontel. Traducerile erau facute de carturari formati din randurile monahilor insisi, iar nu de invatati lipsiti de trairea invataturilor patristice".
Grigore Dascalul a fost un asemenea calugar si carturar. Tuns in monahism de insusi Cuviosul Paisie la Manastirea Neamt si hirotonit apoi ierodiacon tot acolo, Grigore Dascalul, elenist redutabil format la Bucuresti, dar si latinist, va traduce si va edita. Va da la iveala si pagini originale, in frunte cu biografia (1817) consacrata parintelui sau duhovnicesc, staretul Paisie de la Neamt. Ierodiaconul Grigore, care fusese sa vada si Athosul, revine din Moldova in Tara Romaneasca, stabilindu-se initial la Manastirea Antim, iar mai apoi la Caldarusani. De aici va urca in decurs de trei zile (9-11 ianuarie 1823) toate treptele ierarhice pana la aceea de mitropolit al Tarii Romanesti. Meritul decisiv in aceasta alegere care desfidea randuielile anterioare i-a revenit lui Grigore Ghica, primul domn pamantean de dupa paranteza princiara fanariota.
Intuitia domnitorului a fost stralucita. In omul de chilie si carturarie, in benedictinul pravoslavnic exista un autentic ierarh si pastor. Ba chiar un administrator care acopera debitele coplesitoare ale inaintasilor si varsa bani in visteria laica sleita de consecintele razboaielor ruso-turce. Grigore asaza egumeni romani in locul grecilor si ia masuri transante in raport cu manastirile inchinate. Stie sa isi aleaga colaboratori de calitate. Asa cum la Neamt lucrase impreuna cu Cuviosul Irinarh de la Horaita, intuieste calitatile viitorului episcop Chesarie al Buzaului sau pe cele ale protopsaltului Macarie de la Caldarusani. Preconizeaza infiintarea de seminarii in fiecare din cele patru eparhii, editeaza in continuare carti, trimite la studii, pe cheltuiala sa, tineri inzestrati, amelioreaza starea culturala si materiala a clerului, incepe lucrarile de restaurare la catedrala mitropolitana, ramanand acelasi om smerit. Colaborarea sa cu Grigore Ghica, eficienta si fructuoasa, reaminteste de vremurile in care Domnia si Biserica erau cei doi stalpi ai tarii...
Verticalitatea lui Grigore Dascalul intra in conflict cu ocupantul tarist, care il surghiuneste vreme de patru ani (1829-1833), mai intai la Chisinau, unde reia traducerile, apoi la Buzau, unde infiinteaza o tipografie si, in cele din urma, la Caldarusani, de unde revine in scaunul mitropolitan pentru putina vreme, intrucat trece la cele vesnice un an mai tarziu, pe 22 iunie 1834.
Renasterea bisericeasca si duhovniceasca, datorata marilor cernicani Cuviosul Gheorghe si Sf. Ierarh calinic, mitropolitului Grigore Dascalul si mitropolitului Veniamin Costachi din Moldova - premerge renasterii politice si culturale a romanilor. Pe vremea cand Grigore Dascalul traducea din Fericitul Augustin nu exista o literatura romana decat la nivelul stihurilor cantate de lautari. Meritele privitoare la canonizarea mitropolitului Grigore Dascalul sunt cu atat mai evidente cu cat numele sau nu apare in schita aghiologica a lui Liviu Stan (1945), nici in perspectiva canonizarilor din 1955, respectiv 1992, si lipseste din volumul "Sfinti romani si aparatori ai Legii stramosesti" din 1987. Istoriografia noastra bisericeasca i-a acordat insa importanta cuvenita: de la Constantin C. Tomescu la parintele-profesor Mircea Pacurariu.

---

Despre autor: