Patent sau latent?

Am constatat, citind comentariile la editorialul precedent, ca riscul de a limita condamnarea comunismului la condamnarea crimelor faptuite in numele comunismului e cat se poate de real. Nu am intentia de a le minimiza, aceste crime au existat - cu zecile de mii pana in 1964, mai putin frecvent dupa aceea, pana ce, pe 16 decembrie 1989, au izbucnit din nou, insangerand zadarnic prabusirea sistemului. Inventarierea crimelor patente trebuie facuta cu pietate si rigoare, daca n-ar fi decat pentru a impune celor care se mai revendica azi de la comunism o tacere prea indelung asteptata.
Dar unul dintre tertipurile cele mai de succes ale apologetilor comunismului, inca vioi si logoreici, consta in disocierea crimelor comise sub dictatura comunista de dictatura insasi. Ca odinioara Hrusciov dupa moartea lui Stalin, ei recunosc cateva episoade criminale ale regimului doar pentru a le putea decreta exceptionale - si a salva restul. Asasinatele sau arestarile in masa sunt declarate aberatii aparute din vina anume a unor personaje damnate (si neaparat defuncte): Stalin, Pol Pot, Dej; dar "adevaratul" comunism, pe care acestia, nu-i asa, l-ar fi "intinat", e cu totul altceva. Voci sonore ale partidelor comuniste din Occident ne spun si azi cat de minunat ar fi fost comunismul daca nu-l aplicam noi, barbarii din est. Diversi stabi ai epocii ceausiste ne explica cat de patriotic a fost national-comunismul ceausist, chiar daca de la un punct incolo, ma rog, Ceausescu personal, sa vezi ce intamplare, a luat-o razna.
Or, tot asa cum nazismul nu poate fi redus la Holocaust, chiar daca Holocaustul ii exprima paroxistic natura criminala, nici comunismul nu poate fi redus la crimele cu varsare de sange pe care le-au comis reprezentantii sai autorizati. Inca de la fondarea sa, comunismul a exaltat "violenta revolutionara", desfiintarea prin violenta si dictatura de clasa a unor intregi societati, si aceasta legitimare a violentei politice, in binom cu de-legitimarea proprietatii private, au generat - in mod obiectiv, cum le placea sa spuna teoreticienilor marxisti - un regim violent si transgresiv prin insasi esenta lui. National-comunismul nu e altceva decat comunismul, e doar acea masca a comunismului care a pacalit o vreme constiintele printr-un discurs nationalist atunci cand devenise clar ca discursul pretins internationalist - ascunzand, de fapt, dominatia absoluta a nationalismului rus in varianta sovietica - nu mai avea nicio sansa. Mecanismele represive ale regimului au devenit mai putin vizibile, in schimb s-au generalizat, frica acuta a "obsedantului deceniu" a fost inlocuita de frica abjecta si tainica care a paralizat intreaga societate, incremenita in postura absurda a trupurilor care scriau pe stadioane numele Marelui Conducator, al carui cult autohton l-a inlocuit cu succes pe cel al lui Stalin.
Si Ceausescu, si Stalin au fost produse tipice ale sistemului comunist. Frigul, foamea "rationala", transformarea unei jumatati din populatia tarii in septel de reproducere silnica a "vigorii natiunii" (si a adevaratului septel intr-o cireada fantomatica de schelete ambulante), nu au fost accidente, ci consecinte, variatii pe tema clasica a totalitarismului care controleaza tot ce misca, raul, ramul. Oricine a pus la incercare limitele aparentei libertati ceausiste a constatat pe propria piele ca, indaratul tolerantei regimului fata de bancurile cu Bula, se ascundea aceeasi cruda, brutala reprimare a oricarui protest: intrebati-l pe Vasile Paraschiv, pe Radu Filipescu, pe Marius Oprea. Pe Gheorghe Ursu nu-l mai puteti intreba. Natura criminala a acestui regim poate fi patenta sau latenta, dar, de la apararea prin discurs, a "oranduirii socialiste" la apararea ei "cu arma in mana", distanta e neglijabila, asa cum s-a vazut mai clar ca oricand in decembrie 1989. Corolarul national-comunismului a fost baia de sange dintre 16 si 26 decembrie, cu teroristii lui Iliescu cu tot. Plus Targu-Mures, plus mineriadele. Violenta revolutionara e in asemenea masura esenta sistemului comunist, incat a supravietuit chiar si prabusirii sistemului.
P.S. Am aflat din cateva comentarii de pe Internet ca as fi fost secretara unui stab - Pana, Cioara sau alta oratanie. Fals. Din 1961 pana azi, am lucrat exclusiv la Universitate - si, intre 1996 si 2000, in cumul, la Presedintia Romaniei. Am fost o vreme dintre cei pacaliti de falsa liberalizare a sistemului, dar nu m-a platit partidul pentru asta, m-am inselat pe conta mea.

---

Despre autor: