Episod operatoriu pe securitatea nationala

Recentul "episod operatoriu Traian Basescu" a fost analizat in extenso de mass-media din Romania. Cu exceptia unui singur aspect foarte grav. Si care nu tine de persoana pacientului Basescu Traian. Ci de profesia lui actuala: Presedintele Romaniei, comandant suprem al fortelor noastre armate, presedintele CSAT. Iar succesiunea evenimentelor a aratat ca ne aflam in fata unei probleme extrem de serioase de fond, legata de structurarea sistemului de securitate nationala.
Prima problema priveste asigurarea transferului responsabilitatilor in cazul aparitiei unei crize. Sigur, Constitutia stabileste foarte clar ordinea succesorilor presedintelui la carma tarii. Dar mecanismul ca atare functioneaza? Nu cred. Iar argumentul il ofera o afirmatie halucinanta rostita de presedintele Senatului Romaniei, domnul Nicolae Vacaroiu, cel de-al doilea om in stat conform Constitutiei, cel abilitat sa preia atributele prezidentiale in conditiile clar stabilite de lege. Domnia-sa afirma, cu seninatate, ca nu exista probleme, deoarece se va afla in contact permanent cu dl Sergiu Medar, "secretar general la Presedintie", care-l va tine in permanenta informat cu evolutia oricarei probleme. Pai, daca-i asa, e foarte grav! 1. Dl Vacaroiu nu stie ca la nivelul Presedintiei nu exista functia de secretar general; 2. Nu stie care este functia reala a domnului Medar, adica de "consilier prezidential pentru aparare si securitate nationala, coordonator al Departamentului Securitatii Nationale din cadrul Administratiei Prezidentiale". Iar daca nu stie toate acestea, este pentru ca nu exista stabilit mecanismul (cu protocoalele sale aferente) de operatiuni in caz de criza.
Si nu este vorba despre un mecanism teoretic, ci despre un ansamblu de proceduri practice care, in alte tari ale lumii, este aplicat de mult timp si cu deosebita strictete. Fiecare dintre liderii politici si militari din "schema zero" a Puterii dispun de un manual propriu si personalizat de operare pentru asemenea situatii care indica un protocol de actiune limpede, unde se indica locatiile principale si cele de rezerva unde se afla ceilalti colegi din Cabinetul de criza, unde sunt definite noile responsabilitati si sunt descrise liniile de comanda. Daca exista asa ceva, domnul Vacaroiu n-ar fi avut decat sa deschida cartulia ca sa afle raspunsul la prima intrebare: "mai draga, eu cu cine vorbesc?". Odata lamurita chestiunea asta, poate i-ar fi fost mai usor sa inteleaga si ca protocoalele respective implica obligatia trecerii automate la transferul de autoritate cu cateva ore inainte ca presedintele sa sufere o anestezie generala.
Un alt element component al misterului il constituie prezenta si actiunea straniului nostru ministru al Sanatatii. De ce straniu? Pentru ca domnia-sa s-a comportat si acum atipic, de data asta dovedind ca nu cunoaste nimic si din ceea ce ar fi trebuit sa insemne protocoalele de siguranta nationala in cazul imbolnavirii presedintelui Romaniei. Sau ca, pur si simplu, nici nu stie ca in toate tarile lumii, ca parte a strategiei nationale de securitate, sunt elaborate o serie de protocoale, iarasi bazate pe scenarii prestabilite, care incearca sa acopere toate situatiile imaginabile. Si indica - pentru fiecare tip de maladie sau interventie - si echipele de medici gata formate si instrumentate deja cu datele generale ale pacientului lor potential. In plus, protocoalele indica si locatiile de tratament, modul de transport, modalitatea de transport etc. Domnul Nicolaescu, ministru de ocazie si periculos de ingenuu din natura sa, formeaza o asemenea echipa in momentul maxim al crizei, nestiind bine nici unde, nici cine va opera, nici capacitatea functionala a locatiei alese. Cunoscandu-l, asta n-a mirat pe nimeni, cum deloc de mirare n-a fost si inceputul bataliei pe merite politice. Dar nu despre asta ar trebuit sa fie vorba, ci despre capacitatea Romaniei de a asigura presedintelui sau o interventie chirurgicala in deplina securitate.
Iar marea problema de securitate nationala ar fi putut sa apara in clipa cand episodul operatoriu respectiv s-ar fi produs daca Romania ar fi fost confruntata cu o situatie de criza majora. In acea situatie, protocoalele de securitate ar fi interzis deplasarea presedintelui in afara teritoriului Romaniei sau, daca chestiunea ar fi fost inevitabila, s-ar fi declansat celalalt protocol. Pai care, acela unde dl Vacaroiu suna la Presedintie si cere sa vorbeasca cu Secretarul General? Ce-ar fi facut atunci dl ministru Nicolaescu? Pe ce baza lua deciziile? Tot dupa ureche?
Din nefericire, nici una dintre aceste intrebari nu este retorica sau are in vedere scenarii pur teoretice. Iar tristetea e ca, in parte, conform regulilor jocului, raspunsurile vor trebui sa fie date si aprobate tot de domnii Vacaroiu, Nicolaescu si colegii dumnealor de politica. Cu toate riscurile de rigoare.
P.S. Mai exista variante de scenariu. Poate site-ul www.presidency.ro nu e corect facut, domnul Vacaroiu stie mai bine si exista intr-adevar un Secretar General. Sau, Doamne fereste si apara de gandul cel rau, sa-i fi scapat din obisnuinta apelul la "Secretarul General"? Va mai amintiti de proverbul cu gura aluia de adevar graieste?

---

Despre autor: