Un nou targ pentru reforma ONU

Organizatia Natiunilor Unite este sfasiata de tensiuni interne. Nici nu a prididit cu rezolvarea, in mod satisfacator, a controversei privind crearea Consiliului Drepturilor Omului, ca o alta lupta se contureaza la orizont. SUA exercita presiuni in vederea unei reforme administrative si ameninta cu suspendarea contributiei sale financiare in cazul in care aceasta nu se anunta in viitorul apropiat.
Secretarul general a propus un plan de reforma rezonabil, insa majoritatea statelor membre ale ONU, respectiv asa-numitul G-77, se opune acestuia deoarece il considera drept un pas in plus in directia diminuarii autoritatii Adunarii Generale in raport cu Consiliul de Securitate. Obiectiile vizeaza, in special, propunerea de a conferi puteri si responsabilitati sporite secretarului general, a carui desemnare depinde in exclusitate de cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate, care dispun de drept de veto.
Multi membri ai ONU, considerand ca puterea in interiorul organizatiei paraseste Adunarea Generala, refuza sa renunte la ceea ce este considerat drept ultimul bastion: controlul asupra bugetului prin intermediul celei de-a cincea comisii a Adunarii. De fapt, a cincea comisiei a practicat un fel de management, la scara redusa, al personalului si cheltuielilor care ar fi trebuit aplicat de secretarul general astfel incat ONU sa functioneze in mod eficient si sa dispuna de un personal care sa poata face fata provocarilor cu care se confrunta organizatia. Acesta este fundamentul insistentelor americane in privinta reformelor administrative.
Exista nevoia urgenta de a gasi o modalitate de a depasi acest impas. O eventuala esuare a actualei propuneri ar pune punct tuturor eforturilor de reformare a ONU, avand consecinte dezastruoase pentru populatia din intreaga lume care se bazeaza pe asistenta oferita prin intermediul Programului ONU de Dezvoltare, securitatea asigurata de numeroasele operatiuni de mentinere a pacii desfasurate de ONU sau de nenumaratele servicii puse la dispozitie de agentiile ONU. De exemplu, esecul reformei manageriale ar alimenta solicitarile Congresului SUA de a retine cotizatia americana la bugetul ONU - o strategie care nu ar face decat sa submineze interesele Americii, printre care extinderea misiunii destinate stoparii genocidului comis la Darfur.
Calea catre o rezolutie satisfacatoare este clara: Adunarea Generala trebuie sa isi asume un rol mai mare in desemnarea secretarului general, astfel incat membrii sa delege puterea unei autoritati pe placul lor. Aceasta solutie nu numai ar permite realizarea reformei administrative atat de necesare, ci ar conferi claritate si transparenta unui proces care are nevoie de imbunatatiri.
In fond, Carta ONU stipuleaza ca "secretarul general va fi desemnat de Adunarea Generala, la recomandarea Consiliului de Securitate". Ideea initiala a fost ca cele doua organisme sa ajunga la un consens in ceea ce priveste candidatul la functie. Cu toate acestea, in practica, cei cinci membri permanenti se pun de acord asupra unui candidat, iar decizia lor este parafata mai intai de Consiliul de Securitate si apoi de Adunarea Generala. Discutiile pe tema noului secretar general au loc acum in secret intre cei cinci membri permanenti, ceea ce alimenteaza frustrarea celorlalti membri ai ONU, inclusiv a marilor puteri care au cautat, fara succes, sa mareasca numarul membrilor Consiliului de Securitate.
Pentru a obtine reformele referitoare la procesul de alcatuire a bugetului dorite, SUA vor trebui sa deschida calea in ceea ce priveste convingerea celorlalti membri permanenti ai Consiliului sa incredinteze Adunarii Generale un mai mare rol in acest proces. Consiliul de Securitate ar putea fi de acord sa recomande mai multi candidati din care Adunarea Generala sa selecteze unul. In mod similar, Adunarea Generala ar putea propune mai multi candidati Consiliului de Securitatea, din care Consiliul sa aleaga unul care sa fie prezentat, ulterior, Adunarii spre apropare.
In ambele cazuri, procesul de selectionare ar beneficia de o mai mare transparenta. De exemplu, Adunarea Generala ar trebui sa convoace reuniuni in cadrul carora sa fie intervievati candidatii, subliniind, astfel, calitatile candidatului ales in cele din urma. In cazul in care ar fi acceptate, astfel de propuneri ar putea contribui la rezolvarea actualei dispute, spre satisfactia tuturor. Prin acestea, ONU ar putea deveni mai puternic ca niciodata.
Copyright: Project Syndicate, 2006.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: