Vestea ne-a luat prin surprindere, aproape ca nu i-am dat crezare. Da, e adevarat, Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga a plecat spre cele ale vesniciei, spre acel "dincolo", cum scria intr-unul dintre ultimele texte incredintate tiparului. Es
Vestea ne-a luat prin surprindere, aproape ca nu i-am dat crezare. Da, e adevarat, Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga a plecat spre cele ale vesniciei, spre acel "dincolo", cum scria intr-unul dintre ultimele texte incredintate tiparului. Este, am spune cu propriile cuvinte, "un sfarsit luminos la capatul unei vieti bine intocmite si intelept conduse". Cei care au avut privilegiul sa o cunoasca, sa-i citeasca macar cateva dintre atat de numeroasele carti, s-o asculte la radio sau s-o vada la televizor o vor simti mereu prezenta in spatiul sufletului celui de-a pururi nemuritor. Marturisea ca "modelul meu absolut a fost Tudor Vianu... Pentru el, cultura era un sacerdotiu. Meseria de profesor era pentru el un sacerdotiu". Acesta i-a fost crezul pe care l-a slujit cu talent, inteligenta si o devotiune demna de marii inaintasi pe care i-a respectat, invatand si pe cei din preajma-i sa-i urmeze. Si asta pentru ca, asa e, viata este un dar ceresc si se cuvine a ne inmulti "talantii" spre a-l primi cu bucurie, daruindu-i spre "dobandirea" seninelor inaltimi.
Spirit renascentist prin vocatie si formatie, aceasta Doamna a culturii romane contemporane a lasat mostenire numeroase carti, studii, articole cat aproape o biblioteca. Sa amintim doar "Renasterea, umanismul si dialogul artelor", "Periplu umanistic", "Sofocle - contemporanul nostru si conditia umana", "Eminescu - Cultura si creatie" sau "Eminescu si romantismul german", "Valori si echivalente umanistice", "Pagini engleze", "Portrete". Toate vor ramane ca repere ale istoriei culturii si literaturii noastre, asa cum a fost intr-un timp potrivnic. A fost aleasa ca membru corespondent al Academiei Romane in anul 1974 si membru titular in 1990. Dupa 1990, s-a implicat cu entuziasm la renasterea Academiei Romane, fiind vicepresedinte intre anii 1990-1994 si apoi ca director al Scolii Romane din Roma (Academia di Romania), unde a incercat sa reinvie spiritul de odinioara. Onorurile pe care le-a primit prin ani, si nu putine, nu i-au schimbat felul de a fi, recunoscand ca locul preferat ramane biblioteca, clipele de revelatie, muzica si, in ultimii ani, cele petrecute la Manastire.
Parca o auzim marturisind cum fiecare an din cei ai vietii publice au insemnat "inca o posibilitate de a raspandi cultura, de a forma cultura, de a raspandi ceva din traseul vietii mele". De aceea, putea spune ca "pentru mine nu exista moarte, exista trecere dincolo". Si cum s-a facut sa o "intalnesc" pe Doamna Zoe Dumitrescu Busulenga odata cu "Micul Print", pentru care a scris prefata, ingaduit sa-mi fie a spune acum, la despartire, dimpreuna cu el: "Da, stelele sunt frumoase, datorita unei flori pe care nimeni nu o vede"...
Dumnezeu sa-i primeasca sufletul in lumina nesfarsitei Sale iubiri.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.