Inocenti cu obstinatie

Daca principiul "guvernarii eficiente" ar fi si altceva decat prilej de contre politice, atunci am vedea ca ceea ce demonstreaza Romania anului 2006 in termeni de actiune guvernamentala si reactie a clasei politice pune o problema. Una pentru prezent, foarte usor de simtit si definit.
Dar mai este una, in raport cu performantele viitoarei Romanii europene, cea care, vrand-nevrand, va trebui sa se conformeze standardelor administratiei comunitare. Intrebarea este daca, dincolo de o incontestabila dorinta de a o face, avem si capacitatea umana si stiinta guvernarii care sa ne permita sa speram ca aceasta aliniere va fi una reala, chiar in limita deceniului de tranzitie propus de presedintele Basescu.
Valurile succesive ne inundatii ne-au aratat cat de fragile sunt structurile guvernamentale si cum, in lipsa unei baze de date consolidate pe plan national si a unor institutii specializate, lupta contra fenomenelor naturale se duce in functie de cat mai creste apa, si nu de calculele pre-existente din studii de criza care sa ofere deja pachete de solutii alternative. Nu vreau sa minimalizez efortul enorm facut de militarii mobilizati sa care saci cu nisip pentru consolidarea digurilor care se rup cu o frecventa tragica. Dar nu se poate ca, in Romania anului 2006, guvernantii sa fie pusi in situatia de a descoperi ingenuu ca nu aveau la dispozitie o cartografie nationala a infrastructurilor critice insotita de evaluarile de risc pentru toate situatiile imaginabile de criza. Asta ar fi presupus ca fiecare dig ar fi trebuit sa aiba consemnata analiza la zi a nivelului de erodare, liniile de deversare in caz de urgenta si, in final, punctele posibile de strapungere pentru deversari controlate.
Daca ar fi fost asa, daca guvernarea ar fi respectat principiul acestei eficiente minimale, n-ar mai fi fost nevoie de conciliabulele televizate ale responsabililor de la Bucuresti cu cei locali pe tema "oare pe unde ar fi mai bine sa efectuam strapungerea?". S-ar fi stiut, prin proiectii realizate pe computer, care vor fi zonele inundate si care este perioada de timp optima pentru declansarea alarmei, mijloacele disponibile in asemenea situatie, amplasamentele de urgenta pentru dizlocarea populatiei in functie de nivelul dezastrului.
Acest tip de date privind infrastructurile de criza si riscurile la care pot fi supuse a lipsit cu desavarsire. Asa cum, la fel de complet, a lipsit si un alt plan, denumit in standardele NATO cel al "situatiilor de urgente civile". Acest plan national (defalcat mai apoi pe judete) ar fi trebuit sa detalieze, pana la cele mai mici amanunte, responsabilitatile autoritatilor competente. Iar printre aceste planuri ar fi trebuit sa se afle - si realitatea demonstreaza ca nu a fost cazul - un plan de reactie pentru urgente sanitare, incluzand aici deplasarile de unitati medicale mobile, spitale de campanie, unitati de filtrare a apei, pachete medicale pentru uz individual cu medicamentele de urgenta.
Ce am avut din toate astea? Realitatea ne-o demonstreaza. Dar, totusi, mai avem ceva care, din punctul de vedere al guvernantilor, poate salva situatia, macar de ochii lumii europene: inocenta. Care este atat de mare, atat de idioata, incat ii poate face pe multi doar sa treaca mai departe ridicand din umeri, cu senzatia ca Romania de acum este cumva un mic bantustan plina de chestii exotice si de neinteles. Caci ce vorbe istorice zicea ministrul Nicolaescu, evident la televizor si la ora de varf in fata refugiatilor din tabara de la Rast? "In primul rand vreau sa va spun ca, intr-adevar, situatia este asa cum mi-o imaginam, este grava, este dramatica, este trista, dar eu constat totusi ca oamenii au ramas cu credinta si cu speranta si acesta este un lucru foarte mare".
Pai, domnule ministru, Excelenta, luati leafa nu sa faceti un voiaj si sa constatati ca situatia era "asa cum v-o imaginati".
Dumneavoastra ar fi trebuit sa stiti ce se intampla din rapoartele Comitetului national de criza, alea dezbatute in sedintele Guvernului din care faceti parte. Nu nivelul de speranta al oamenilor trebuia sa va preocupe, ci masurile medicale luate de subordonatii ministerului pe care-l conduceti si daca erau conforme sau nu cu planul de criza pe care ar fi trebuit sa-l aveti in mapa.
Fiindca nu-l aveati, ati dat-o pe "credinta si speranta care sunt un lucru foarte mare", constatare a esecului principiului guvernarii eficiente. Din nefericire, victimele acestei politici nationale de Gaga cu staif sunt nefericitii care acum sunt lasati prada incertitudinii privind viitorul lor imediat. Aparitia raiei, paduchilor, pericolul maladiilor transmisibile, sunt consecintele directe ale acestei inocente politice duse cu obstinatie.
Si chiar nu stiu daca problema inexistentei planurilor de criza este cea esentiala. Poate, mai intai, ar trebui sa ne punem problema oamenilor politici care sa le ceara si a nevoii de un nou tip de mentalitate la nivelul clasei noastre politice. Dar asta, deja, este o cu totul alta problema.

---

Despre autor: