Aproximativ o mie de preoti si enoriasi, in frunte cu IPS Pimen Suceveanul, au participat, joi, la un mars al tacerii in municipiul Suceava, nemultumiti de refuzul actualei guvernari de a retroceda padurile revendicate de Biserica din Bucovina, infor
Aproximativ o mie de preoti si enoriasi, in frunte cu IPS Pimen Suceveanul, au participat, joi, la un mars al tacerii in municipiul Suceava, nemultumiti de refuzul actualei guvernari de a retroceda padurile revendicate de Biserica din Bucovina, informeaza Mediafax. La mars au participat si membrii ai PPCD (PNTCD), care sprijina revendicarile preotilor suceveni. In fata sediului Prefecturii Suceava, un consilier parohial, imbracat in costum national, a citit o "scrisoare catre crestini", semnata de IPS Pimen Suceveanul, in care se arata ca marsul a fost organizat "cu scopul de a trezi constiinta romanilor in sustinerea unui act de dreptate istorica si de a angaja public raspunderea Guvernului Romaniei pentru blocarea restituirii proprietatilor Fondului Bisericesc Ortodox Roman al Bucovinei". "Am recurs la acest protest public dupa ce am fost mintiti, jefuiti, insultati. Rugam pe Bunul Dumnezeu sa-i ierte pe faptasi pentru ca n-au stiut si nu stiu ce fac", se arata in scrisoare. Totodata, in document se precizeaza ca reconstituirea Fondului Bisericesc nu are alt scop decat salvarea valorilor de patrimoniu national si universal din Bucovina, distribuirea profitului din exploatarea padurilor in interesul public, pentru lacasuri de inchinare, pentru binefacere sociala, pentru spitale si scoli, pentru ajutorarea oamenilor in nevoie.
Ca raspuns la aceasta manifestare, prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a apreciat ca acceptarea cererii actualei structuri a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina privind revendicarea padurilor ar fi "cel mai mare act de coruptie din Romania". Onofrei a precizat ca marsul preotilor "este lipsit de obiect" si ca reglementarea situatiei nu este de competenta Prefecturii. "Daca acest protest continua este o alta forma de presiune asupra Comisiei judetene de fond funciar pentru a forta o solutie ilegala. Daca Comisia judeteana ar fi cedat acestei presiuni, am fi asistat noi, in Romania, la cel mai mare act de coruptie pentru ca este vorba de o avere de peste doua miliarde de euro, o avere regenerabila, care ajungea ilegal, pentru ca astazi este ilegal ca aceasta proprietate sa ajunga la actuala structura care se cheama Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina", a adaugat Onofrei. Prefectul de Suceava sustine ca solutia in acest caz este reactivarea fostei fundatii a Bisericii din Bucovina, cu un regulament adaptat anului 2006, amintind ca decretul de desfiintare a fundatiei nu a fost publicat in Monitorul Oficial.
Comisia judeteana de fond funciar Suceava si-a declinat, in data de 7 aprilie, competenta de solutionare a cererii Fundatiei Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei privind restituirea unei suprafete de aproximativ 192.000 ha de padure, motivand ca nu face obiectul Legii 1/2000 a fondului funciar si a Legii 247/2005 a proprietatii. Potrivit unei note prezentate in sustinerea motivarii, Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a avut, de la infiintare, doar drept de administrare asupra terenurilor forestiere, si nu de proprietate, fiind o fundatie infiintata de stat. Pe de alta parte Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, IPS Pimen Suceveanul, sustine ca padurile Bisericii din Bucovina nu au fost ale statului, ci au ramas intotdeauna ale Bisericii, fiind administrate de Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina. (L.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.