Bucurestiul mutilat

Colosi de beton si sticla ameninta sa sufoce zonele istorice ale Bucurestiului, eclipsand si ultimele monumente de arhitectura care au supravietuit epocii comuniste. Ce nu au reusit buldozerele lui Ceausescu, ar putea realiza acum antreprenorii capitalismului salbatic. Nimeni nu pare sa fie de vina pentru ridicarea unui mamut hidos si impersonal langa catedrala catolica Sfantul Iosif sau de proiectul plantarii unor cuburi cu latura de 30 de metri in mijlocul Pietei Revolutiei. Responabilitatea este aruncata in seama unor notiuni abstracte: Planul de Urbanism General, Planul de Urbanism Zonal, Planul de Urbanism de Detaliu. De la primele proteste ale bucurestenilor fata de mutilarea orasului lor, autoritatile au sarit in sus aruncand vina unul pe celalalt. Primarul general Adriean Videanu l-a aratat cu degetul pe primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, care a ridicat din umeri spunand ca el personal nu e de acord cu proiectele, insa numitele PUG, PUZ si PUD i-au fortat mana. Ministrul Culturii si Cultelor s-a spalat pe maini ca Pilat din Pont - el nu are nici o vina, violentele PUG, PUZ si PUD au navalit peste Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, unde au fortat emiterea unui aviz de constructie. Fals, pentru ca Directia Monumentelor Istorice este obligata sa protejeze monumentele, nu sa le incorseteze cu monstri de metal, ca in cazul Bisericii Armenesti si, azi, a Catedralei Sfantul Iosif. Insa lipsa unui plan strategic pentru Romania se reflecta si la nivelul administratiei, unde fiecare primar venit la putere, in loc sa refaca centrele istorice abandonate este dispus sa schimbe fata orasului atunci cand investitiile si comisioanele umfla conturi de milioane in valuta forte.
Despre consecintele dezastruoase ale acestei lipse de viziune in dezvoltarea urbanistica a Capitalei scrie dr. Artur Silvestri, profesor de Gestiune Imobiliara si expertiza patrimoniala la Universitatea Francofona din Bruxelles si membru in Asociatia Romana pentru Patrimoniu (ARP). Un semnal de alarma, tras in ceasul al doisprezecelea. (Victor RONCEA )
Apogeul derutei
"Epoca proprietatii pe datorie", inceputa in desfasurari convulsive, la jumatatea lui 2003, s-a definit mai bine in intervalul recent sub forma a ceea ce se prevazuse ca va fi "cel mai agitat an" de dupa 1990 in materie de imobiliar. si, intr-adevar, multimea de elemente imprevizibile si socante, alaturate unui climat institutional definit prin decizie hazardata si absenta de strategie, au desfigurat aproape cu totul o "piata" ce suferea si de "iluzia paradisului integrarii" ce a preschimbat in scurta vreme si cel mai firav semn de echilibru ce s-ar fi intalnit. Aproape in toata suprafata tabloului de teme de afaceri imobiliare se produsera modificari - uneori radicale - iar impresia de "criza" prin absenta de reper stabil este prezenta astazi cu precadere. Fenomenul nu se corecteaza, desi exista nenumarate incercari propagandistice ce staruiesc in ideea ca aceasta ar fi fost doar "o criza de crestere si de dezvoltare" si nu, asa cum este, o "criza de sistem".
Chiar daca un anumit echilibru va putea aparea mai tarziu, anul 2006 reprezinta, in orice caz, apogeul derutei in materie de imobiliar caci, deopotriva, iluziile ce se leaga din "efectul de integrare" se vor intensifica in proportie geometrica, iar inceputul "trezirii", ca o revenire dintr-o hipnoza colectiva, isi va arata primele semne de amaraciune. Cu cat numarul celor ce vor cotiza cu bani in nadejdea unui castig "mare si rapid" va fi mai ridicat, cu atat "randamentul" visat se va amana pentru majoritatea care intotdeauna pierde. Cu timpul, se va observa ca, pentru a se obtine procente multumitoare de castig, este nevoie de aport constant, si chiar de cresteri, de "fonduri consistente" care nu mai "vin" la marimea asteptata, iar "plasamentele" ce trebuiau sa aduca profit raman inerte si uneori aduc chiar si pierderi, cand "adaptarea la realitate" se va impune. Nu-i exclus ca, odata cu acest fenomen, sa se diminueze aproape de nesemnificativ "miscarea speculatorilor amatori" de la noi, unde speculatia imobiliara pare sa fi devenit, mai ales dupa 2005, un adevarat sport national".
Bucurestii: "marele bolnav al Europei"
Bucurestii reprezinta, ca si pana acum, un amestec de planuri partiale, de incoerente si de staruinta administrativa in directiile cele mai putin potrivite. Impresia de incompatibil intre "proiectul ideal" si intelegerea umana se adanceste de la o zi la alta. Fiind un organism viu cu tendinta definita, orasul se straduieste sa evolueze in chip organic fara a reusi caci - in materie de administratie, si, prin urmare, de decizie - aceste nazuinte raman impermeabile si se dispretuiesc chiar si atunci cand se intrevad sau se banuiesc. Din aceste despartiri brutale, intre "natura istorica" si "interes uman de context" rezulta criza uimitor de profunda pe care o traieste aceasta colectivitate aflata in deriva.
Inventarul de program negativ, de lacuna si de deficienta este impresionant, constituind, de fapt, o lista astronomica de situatii ramase nerezolvate.
"Sindromul de oras suprasolicitat" se mentine si se agraveaza aproape cu fiecare zi, aceasta fiind nu o chestiune "de trafic", cum eronat se considera de obicei, ci un ansamblu de elemente foarte diverse, toate in stare hipertrofica, reclamand nu o corectie urbana - astazi cu neputinta de intreprins - ci un concept nou si o altfel de viziune decat sunt capabile autoritatile de pana acum. Orasul isi cauta inca un "centru-sanctuar" si aceasta lipsa a unui "City", ce se putea afla, in anii '30, acolo unde se stabilisera Banca Nationala si Bursa astazi nu se mai poate imagina. Ipoteza ca Piata Victoriei va putea deveni, in curand, acest spatiu emblematic, este credibila dar aproape inaplicabila caci aceasta ar presupune o altfel de concentratie intre "resedinta" si "spatiu institutional" decat s-a croit odata cu restructurarea de acum 20 de ani.
Lipseste, pana la urma, strategia realista de dezvoltare inlocuita de actiune in minor si vernacular, fara o imagine clara din altitudinea ansamblului si din viitor. Ceea ce pare ca dezvolta (sub forma unor cartiere "de lux a la roumain" pentru bogatasi) nu vor constitui decat petice colorate intr-o textura nepotrivita. Apoi, proiectele faraonice inutile, precum sunt ideile de pasaje "supra-terane" care introduc forme futuriste, americane si japoneze, intr-un oras a carui tinuta ce diferentiaza este data de case marunte si de vile de burghezie. Aceasta confirma impresia ca nu intamplator nici unul din "cartierele clasice" nu a fost declarat "rezervatie urbana" si s-au putut sfarama nu doar traditia de locuire si de mod de viata ci si valori ce puteau deveni, daca ar fi fost valorificate cu inteligenta, brand turistic.
Dar, din pacate, masacrul urbanistic continua si ia amploare de la un an la altul. Dupa ce, in doar cativa ani, Parcul Jianu (cunoscut mai mult drept "Cartierul Primaverii") a devenit dintr-un splendid concept orasenesc autohton - un spatiu heteroclit, de locuinte, sedii de banci si de companii, restaurante si "blocuri de lux" absolut dizgratioase, a venit randul si Pietei Aviatorilor sa suporte povara unui bloc monstruos de birouri, care in nici un oras civilizat de pe glob nu ar fi aparut cu atata violenta sfidatoare.
Fenomenul continua sub forma unor "proiecte" salutate in mod triumfalist de autoritatile ce adancesc procesul de desfigurare a unui oras ce da adeseori sentimentul ca este abandonat. Unele sunt in sine extravagante caci intr-un Bucuresti care, prin risc seismic, este fara indoiala "marele bolnav al Europei", ar urma sa se ridice blocuri cu apartamente de lux avand de la 24 la 50 de etaje, valorificand, intr-un plan subtire, "terenul viran" ce va deveni, astfel, Proiectul Esplanada.
Sunt formule inadecvate si partiale ce rup cu totul echilibrul extrem de fragil al unui oras ce avea nevoie de un proiect clar, in folos public, si nu de "creatii de laborator ocult" care nu aduc folos decat unui numar definit de participanti la "investitie". Principiul este, in materie de Bucuresti, gresit si, totusi, implacabil. In loc sa se dezvolte armonios, organic si echilibrat, orasul este supus unui "joc de biliard" periculos, care nu rezolva nimic dar complica si mai mult starea lui in viitor. Astfel incat imprejurarea ca nu avem nici o "strategie de brand turistic" si nu intelegem ca poti sa castigi bani din proiect inteligent, abandonul "centrului istoric" acoperit de praful nesfarsitelor dosare si al masinii de tocat fonduri pentru interminabile proiecte, decaderea satului Pipera si ascensiunea satului Baneasa (fenomen doar amanat, insa adus acum in faza de acceleratie cu participarea banului public) nici macar nu mai sunt exceptii, ci regula.
Apogeul acestui mecanism straniu - care nu doar ca "lucreaza" pentru o categorie restransa, ca in statele sud-americane, dar creeaza si iluzie si "legenda imobiliara" - il constituie asa-numita "zona metropolitana Bucuresti", ce va modifica radical nu realitatea, ci perceptia asupra pietei imobiliare pe o suprafata cu raza fenomenal de larga.
"Zona metropolitana"- un alt "Caritas"
Ca si in alte perioade, dar cu o intensitate incomparabila acum, multimea de "legende de imbogatire" creste uimitor de mult, iar dintre acestea cea mai puternica incepe sa se arate ca va fi "povestea marilor castiguri din Zona Metropolitana". Inca de acum, aceasta este socotita ca fiind un fel de El Dorado, unde oricine ajunge sa aiba o cat de mica suprafata de teren isi va inzeci aproape peste noapte investitia. Aceasta febra a cautatorilor de aur se va traduce prin cresteri neverosimile de preturi mai cu seama in materie de teren agricol, unde speculatorul amator este motivat de valorile "scazute" de acum (2-3,5 Euro/mp) ca si de calculul absurd dupa care in alte parti, unde apar "investitii", se primeste o suma de zece-douazeci de ori mai ridicata.
Este un alt "efect Caritas", a carui origine nu este exclus sa fie in aceleasi proceduri de "conspiratie economica", prin atragere de bani in principiu piramidal, asa cum s-a mai intrebuintat la noi.
Dar, de fapt, insasi ideea "zonei metropolitane" inteleasa ca o sursa de speculatie si, deci, de castig rapid, este lipsita de orice suport. A transforma Bucurestii de azi intr-un Oras gigantic cu o suprafata de noua ori mai intinsa decat cea actuala (!!?) - "urbanizand" deci tarlale unde ieri se cultiva grau si porumb si transformand totul intr-o masina de facut bani - este atat de iluzoriu incat nici nu sunt trebuitoare prea multe informatii generale spre a se constata imposibilul. Pretutindeni in lume pretul terenului "inactiv" din punct de vedere imobiliar creste atunci cand se modifica destinatia si i se adauga utilitati si proiect uman rezonabil, asadar atunci cand "terenul se civilizeaza". Cat ar trebui sa se cheltuiasca aici, spre a impanzi cu retele de alimentare cu apa, cu electricitate si cu gaze naturale un Bucuresti, ipotetic, de noua ori mai mare decat cel de acum, unde, azi, sunt cartiere ce primesc apa de la cismea ca pe vremea lui Pake Protopopescu si se incalzesc cu vreascuri smulse dintr-un gard?
O anumita "amenajare de teritoriu" va exista, fara indoiala, insa aceasta se va produce pe intinderi definite, destul de restranse si cunoscute inca de pe acum. Numai acolo preturile vor "exploda". Iar celelalte? Se vor adauga "jocului la ruleta imobiliara", noul bingo al acestei populatii care adora sa fie mintita frumos.
Un pericol: "istanbulizarea" Bucurestilor
Multi conteaza astazi pe o dezvoltare a Bucurestilor in virtutea investitiilor straine aduse de "integrarea europeana", dar uita ca, fata de acum sapte-opt ani cand aproape de 80% din banii "straini" veniti in Romania treceau prin Capitala, filtrandu-se aici, diversificarea plasamentelor regionale a crescut in proportii incredibile si se va dezvolta cu certitudine in aceasta directie. Mai mult, chiar, "integrarea" este posibil sa aduca si un dezastru social in materie de Bucuresti, pentru care noi nu suntem nicidecum pregatiti. Daca "directiva Bolkenstein" ce ar trebui sa reglementeze nu doar "dreptul de munca" in Occident, ci si platile la nivelul "tarii de origina" va intra in vigoare, atunci mase uriase de provinciali romani, privati de accesul la Europa, se vor indrepta in valuri catre "sanctuarele locale bogate" intre care Bucurestii sunt pe primul loc. "Istanbulizarea" acestui oras (cu aflux de sute de mii de persoane "noi" in fiecare an) va gatui practic viata sociala si va crea o criza de locuinte de cateva ori mai intensa decat cea de acum. Nu-i exclus ca, in aceeasi maniera ca si la Istanbul, micile sate periurbane sa se transforme in alcatuiri diforme, intre bidonville si kitsch orasenesc, stricand orice ipoteza de a se dezvolta sistematic un oras aflat, in orice caz, intr-o criza istorica si aproape dezechilibrat ca dupa un razboi.
Mediul de afaceri imobiliare - domeniul incoerentei
Ansamblul pietei imobiliare nationale este inca tulburat de o seama de elemente ce definesc "mediul de afaceri". Acesta nu este compatibil cu o dezvoltare sociala armonioasa, iar din punct de vedere economic constituie o piedica incredibil de staruitor conservata. "Incompatibilitatea" trebuie explicata. Ea nu se refera strict la operatiunea "de integrare", invocata obsesiv, caci aceasta ar trebui sa fie doar un mijloc si nu un scop formal, cum pare-se ca este, ci in valorificarea potrivita a ceea ce este "potential", valoare certa si sursa de bunastare sociala, astfel incat acestea sa se traduca in realitate si nu in raportul birocratic. Din nefericire, la noi se conserva o viziune gresita, de adaos incoerent si de privire partiala cand, de fapt, ar fi trebuit sa se examineze ipoteze, oricat de neconvenabile, si sa se adopte, demult, strategii pe termen lung. Intregul este inca deficitar nu in legislatie formala, ci in functionarea acesteia in realitate si nu pe hartie. Noi ne laudam cu sisteme "europene" de inregistrarea proprietatii, dar, in aceasta materie, nu avem cadastru sistematic, ci doar provizoriu si, in acest domeniu, o birocratie despotica si sfidatoare si servicii scumpe, inutile si, adeseori, inexacte. De aici, dar si din corectia succesiva si nepotrivita de "legi ale proprietatii imobiliare", decurge un regim de proprietate absolut nesigur, unde inca multa vreme "suprapunerea de proprietari" va mai exista, conducand la interminabile actiuni judecatoresti. In acelasi timp, continua "improprietaririle" intreprinse fie prin decizie administrativa, unde, evident, "ingaduinta fanariota" este suverana, atunci cand nu ia forme moderne alambicate, precum ar fi nesfarsitul fenomen de privatizare (acolo unde era si nu era motiv), de fapt "cel mai lung sir de afacere imobiliara tacuta" din istoria Romaniei. Adaugandu-se fiscalitatea incoerenta, ce nu ingaduie a se lega etapa de etapa in conditii de afacere "in miscare" (si care, nu o data, ajunge a se confunda pana si cu "tranzactiile la bursa"); apoi, preponderenta platilor ipotecare, in dauna "banului real" ceea ce arata ca pana si munca nationala ipotetica este vanduta inca de azi pentru cateva zeci de ani; atomizarea administrativa sub cuvantul autonomiei locale si impiedicarea de la strategii de ansamblu ori macar la intindere regionala, echilibrate si pragmatice aratand, in cele din urma, un teritoriu fara politica definita de amenajare si un sistem de comunicatii la nivel post-african - cu acestea se obtine imaginea necontestabila a unei realitati care, in imediat, se situeaza la distante astronomice fata de descrierea ei pe hartie, facuta ca un raport din birou.
Doctrina insasi, ce cuprinde dezvoltare in folosul unei singure clase sociale ("clasa celor cu bani") este tot ce poate fi mai eronat intr-o tara unde perspectiva sud-americanizarii pare iminenta.
Scandal la Catedrala
Primarul Adriean Videanu a atacat Asociatia Civic Media: chipurile petitia www.petitiononline. com/VideaNU dezinformeaza - in Piata Palatului nu se construiesc cladiri de birouri care sa blocheze Ateneul, Palatul Regal si Biblioteca Centrala Universitara, ci vor fi cladiri cu magazine, galerii comerciale. Adica Mall-uri, dar nu la periferie, ci la Ateneu. Petitia amintita a adunat in doar cateva zile peste 3000 de semnaturi, iar Arhiepiscopia Catolica de Bucuresti alte 8000 - adica peste 10.000 de bucuresteni care s-au exprimat rapid pentru protejarea Capitalei.
Firma Millennium Building Development SRL construieste langa Catedrala Sfantul Iosif un imobil cu patru subsoluri, cu garaje pentru 200 de masini, parter si 19 etaje, de 75 metri inaltime. Pentru aceasta constructie, Primaria sectorului 1 a emis o autorizatie de construire in data de 24 februarie 2006, lucrarile fiind incepute in 9 martie 2006.
In afara de acordarea avizelor pentru diverse constructii, Primaria Capitalei nu a avut pana in prezent nici o initiativa de protejare a intereselor urbanistice ale bucurestenilor - capitala fiind lasata fara un plan general de urbanism care sa impiedice agresiunile de genul celei petrecute impotriva Bisericii Armenesti sau impotriva Catedralei Catolice. Practic, continuand opera de distrugere a bisericilor de sub regimul lui Nicolae Ceausescu.
Clericii catolici au sustinut ca, in ultima luna, din cauza sapaturilor de la santierul din apropierea Catedralei, nu a existat nici un moment de liniste pentru rugaciuni si reculegere, lucrarile continuand chiar si in noaptea de Inviere a Pastelui catolic (15 aprilie), pana aproape de orele 23.00, obiectele de pe altar vibrand in ritmul pickhamerelor.
Arhiepiscopia doreste oprirea de urgenta a lucrarilor in santier si anularea autorizatiei de construire, sustinand ca aceasta ar fi obtinuta "pe cai obscure, cu mare rabdare, viclenie umana si rea-credinta", considerand ca astfel s-ar indrepta o mare greseala si un mare afront adus Bisericii Catolice.
Primarul general Adriean Videanu sustine ca Arhiepiscopia romano-catolica si-a dat acordul pentru construirea cladirii de langa Catedrala Sfantul Iosif, iar normele urbanistice in vigoare permit ridicarea imobilului de 75 de metri inaltime.
Pe de alta parte, Arhiepiscopia romano-catolica ne-a informat ca acordul dat la sfarsitul anului 1999 a fost unul de principiu, care nu a fost niciodata exprimat intr-o forma legala, autentificata de un notar public. Pe data de 3 iulie 2001, Arhiepiscopia isi retragea acordul de principiu motivand ca "beneficiarii proiectului, contrar celor discutate, nu ne-au dat asigurari in scris ca din punct de vedere structural, cladirea nu va pune probleme deosebite si nu va periclita stabilitatea Catedralei Sfantul Iosif". Retragerea acordului de principiu a fost comunicata imediat tuturor institutiilor abilitate sa avizeze constructia Milennium Building. In ciuda acestui fapt, la doar cateva saptamani de la retragerea acordului de principiu, pe 27 septembrie 2001 Ministerul Culturii si Cultelor - informat de retragerea acordului - a avizat favorabil construirea unui colos de sticla si otel in imediata vecinatate a unui monument istoric.
De abia dupa lansarea acestui protest, edilii orasului si ministrul Culturii s-au gandit sa evoce necesara dezbatere publica asupra unor astfel de proiecte controversate, dar deja avizate la cele mai inalte nivele ale Administratiei, respectiv primarul Adrian Videanu, ministrul Administratiei si Internelor Vasile Blaga si seful Guvernului, Calin Popescu Tariceanu.
Orasul a ramas la mana PUG, PUZ si PUD - edilii nu intentioneaza sa pastreze si sa valorifice cladirile monument, acestea trebuie ascunse in spatele unor monstri de sticla. Bucurestiul risca sa ajunga un oras fara istorie, prada capitalului fara constiinta. (George DAMIAN)

---

Despre autor: