Romanii vor avea, de la 1 ianuarie 2007, pasapoarte electronice cu date biometrice, ceea ce va face imposibila falsificarea acestor documente si substituirile de persoane. Producatorul va fi desemnat prin licitatie internationala si, deocamdata, este
Romanii vor avea, de la 1 ianuarie 2007, pasapoarte electronice cu date biometrice, ceea ce va face imposibila falsificarea acestor documente si substituirile de persoane. Producatorul va fi desemnat prin licitatie internationala si, deocamdata, este cautat un furnizor unic, care sa asigure atat actele, cat si tehnica necesara pentru introducerea sistemului de evidenta a lor.
Potrivit unui proiect de hotarare de Guvern lansat in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Administratiei si Internelor, pasapoartele cu imagine faciala si amprenta digitala vor fi puse in circulatie din 2007. Pana atunci, cei care cer sa le fie eliberate pasapoarte vor primi in continuare acte de calatorie de genul celor aflate acum in circulatie. Totodata, actele deja emise isi pastreaza valabilitatea, urmand a fi retrase treptat din circulatie, in raport cu solicitarile cetatenilor. Sumele necesare finantarii proiectului vor fi asigurate de catre furnizorul declarat castigator in urma licitatiei si vor fi restituite prin plati periodice, stabilite prin contract. Pasapoartele electronice vor fi eliberate in schimbul unei taxe consulare ce urmeaza a fi stabilita, contravaloarea pasapoartelor electronice urmand a fi actualizata de catre producator, cu avizul Ministerului Finantelor Publice.
In noiembrie 2005, Guvernul a hotarat ca Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) sa incheie contractul privind tiparirea pasapoartelor biometrice printr-o licitatie deschisa. Totodata, s-a stabilit ca Memorandumul aprobat de Executiv in aprilie 2005 si care permitea, de principiu, ca RAAPPS sa negocieze cu firma germana Bundesdruckerei, sa fie modificat. Furnizorul urmeaza sa asigure fabricarea actelor la standarde UE si livrarea tehnicii pentru preluarea datelor si vizualizarea datelor biometrice.
BIS Bundesdruckerei este o subsidiara a companiei germane Bundesdruckerei, care produce documente de identificare, carduri securizate, bancnote, dar si sisteme complete de personalizare si identificare bazate pe semnatura electronica. Compania a incheiat un contract, in 2001, cu autoritatile romane, pentru tiparirea unor documente. Germania a fost, in noiembrie anul trecut, prima tara din UE care a introdus pasaportul biometric securizat - ePass, care contine un cip electronic in locul fotografiei de identitate pentru a face mai dificila falsificarea. Si Marea Britanie a emis primele astfel de pasapoarte. Acest gen de acte este introdus provizoriu in tarile UE, iar din octombrie 2006, va fi obligatoriu in Statele Unite pentru cetatenii din 30 de tari care nu au nevoie de viza turistica. Suedia a adoptat formal noile documente, dar nu a inceput inca sa le elibereze, in timp ce Franta se pregateste sa o faca luna aceasta.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.