Puhoaie de ape s-au abatut asupra noastra lasand in urma sate intregi pustiite si mii de familii dezradacinate. Suferinta lor, pana la cer, este redata cu aceeasi forta la televizor sau in ziare. Invocarea puterii lui Dumnezeu este colacul de care
Puhoaie de ape s-au abatut asupra noastra lasand in urma sate intregi pustiite si mii de familii dezradacinate. Suferinta lor, pana la cer, este redata cu aceeasi forta la televizor sau in ziare. Invocarea puterii lui Dumnezeu este colacul de care se agata urgisitii apelor, in speranta ca se vor trezi curand din cosmarul acestor zile. In tot dezastrul asta exista o categorie de fiinte care isi consuma drama, discret, departe de ochiul camerelor de filmat, dar cu aceeasi grozavie: animalele salbatice. In pustiul de ape, cu pantecele stranse de lipsa hranei, cu spaima mortii in priviri, salbaticiunile cauta pana la epuizare calea spre grindurile inalte: Calea Supravietuirii. Natura dezlantuita pune stavila in calea lor. Ea, Natura, va sterge in intregime specii de mamifere de pe intinderi imense, le va acoperi cu mal puturos, care in timp se transforma in praf al uitarii.
Un dig spulberat
In urma cu o saptamana Borcea a muscat de moarte digul de la Roseti, langa Calarasi, lasand potop de ape sa inghita 9000 de hectare de stufarisuri, zavoaie si petece de culturi mozaicate: grau, porumb si floarea soarelui. Marimile de la Bucuresti au chibzuit ca inundatiile controlate vor mai domoli puterea apelor ce amenintau cateva vetre de sat. Intr-o zi si o noapte cerul s-a unit cu intinderea apelor, de la Roseti pana in dreptul Dunarii, unde fluviul zimteaza poala unui deal dobrogean, loc ce-i zice Pacuiul lu' Soare. Intai s-a auzit peste campuri zvon rostogolit ca de tunet. Apoi apele au patruns miseleste, in faptul noptii si pe tacute, acoperind pas cu pas pamanturile. Ciopoarele de caprioare au ciulit urechile deslusind cu mirosul lor fin departarile. Nimic. Nimic nu prevestea potopul cu toate ca semne erau. Seara la adapat, in buza Dunarii, salbaticiunile au simtit apa cea mare dusmana si involburata. Scurmasera cu copita a neliniste in ogoarele cu semintisuri, iar brazda se umezise ca de sudorile mortii. Doar atat a fost. Apoi si-au lasat boticurile fine in iarba proaspata si au pascut indelung si pe alese in asteptarea fatarilor. Peste doua saptamani, in luna lui Florar, incep sa vina pe lume iezii din acest an, iar gestantele au nevoie de hrana bogata. Habar nu aveau ca multe dintre ele nu vor mai prinde acea vreme.
Semnele urgiei
Si totusi a mai fost un semn. Dupa zgomotul de tunet pe intinsul campului, salbaticiunile au auzit zapaiturile de primejdie ale cainilor de la stana lui Viorel Neamtu. Avea baciul trei sute de mioare turcane, doi magarusi pestriti care dormeau cu samarele pe ei si patru dulai aprigi si banuitori la culme cu omul strain. Fiind in preajma Sarbatorilor mantuirii Domnului, Neamtu daduse drumul ciobanilor acasa, pe cateva zile. Ramasese el la stana sa se bucure singur de plosca cu rachiu de dude si de chimirul plin. De Martisor arvunise unuia Ianidis, grec de la Braila, tot sporul mieilor. In urma cu o saptamana, omul venise cu restul de bani si isi luase marfa. Hamaitul indarjit al zavozilor l-a trezit din toropeala rachiului. Visa ca-l incinsese cu-n toc de bataie pe alde Nasosu de la ferma doi. Asta, pizmas din fire, il lua peste picior cum ca la bautura "prinde posturi straine si vorbeste nemteste". De fapt, Neamtu Viorel este trecut in "birou' populatiei", cum zice el, Gheorghe Viorel. Porecla de Neamtu i-au dat-o alde Nasosu. Intr-o iarna, la carciuma din Malu Spart, dupa a treia halba de jamaica, s-a confesat in gura mare ca bunica-sa ar fi calcat stramb cu un fritz pripasit o vreme la ei in sat in timpul razboiului. Aventura din care bunica-sa a ramas grea cu Profira, mama lui Neamtu. Pe cale de consecinta, Neamtu Viorel cica ar avea ceva sange german "in instalatii". Pentru ca lumea radea de el a vrut sa convinga cu cateva expresii nemtesti citite intr-o carte gasita in podul casei parintesti. "Sprahenzii doici, auviderzen mainuher" si alte asemenea prostii. A doua zi, porecla era gata: Neamtu. Si asa i-a ramas.
De sufletul alei batrane
Inca buimac, baciul a iesit in fata tarlei. Cum zavozii bateau indarjit a primejdie s-a suit pe gardul strungii scrutand departarile. Inima i-a stat in loc. Balauri inspumati inghiteau pamanturile. Intr-o clipa a inteles ca domnii sparsesera digul. Injuraturile la adresa primarului, prefectului si in general la adresa sistemului i s-au oprit in gat. Aburii betiei au disparut brusc. Lucid, bec, a incalecat magareata, doar in ciorapi, vai de capul lui, fara caciula, si a manat turma ca nebunu', cu ochii iesiti din orbite, pana pe digul Dunarii. Abia acolo, la adapost, si-a dat seama ca in afara de ce avea pe el si turma, bineinteles, nu salvase nimic. Toate boclucurile ciobanilor dimpreuna cu cele trei cojoace mitoase ramasesera in bordei. Branza facuta de cu seara o lasase spanzurata in sidile, la scurs, in casaria cu acoperis de stuf. "Branza sa fie de sufletul alei batrane, iar de cojoace sa aiba parte in cuptoarele Necuratului astia de zmintira digul Borcei si revarsara urgia asupra noastra", a conchis Neamtu caruia inca ii mai tremurau genunchii de spaima.
Condamnati la pieire
Acestea au fost semnele. Cand puhoaiele au doborat stalpii de tensiune, sarmele de curent au plesnit ascutit in ape semanand moarte in toate partile. Abia atunci caprioarele au inteles. Au inteles si fazanii ale caror soate se asezasera la clocit in gavanul brazdelor doar de cateva zile, au inteles si potarnichile, care incepusera ouatul in cuiburi sarmane cladite in pamantul nisipos. Au prins de veste mistretii incoltati obisnuiti cu asprimile. Scroafele au stiut si ele, dar nu au avut de ales. Si-au lasat purceii plapanzi sa piara in valtoare, s-au tot dus, surde, cu inimile impietrite, la guiturile disperate. S-au dus si nu s-au uitat in urma pentru ca alte randuri de pui vor veni pe firul vremii. Acestia au pierit. Au aflat si pisicile salbatice, dar prea tarziu. Apele le-au scos din vizuini, manandu-le bezmetic din urma. S-au spanzurat, care cum au putut, intre crengi de copaci, alaturi de melci si soparle. Asa au ramas, aninand netrebnice ca niste bucati de piele uscata. Dupa o zi si o noapte, bulboanele inghitisera totul. Era o liniste de te lua cu fiori. Pe unele grinduri mai inalte se aciuasera la gramada vulpi, caprioare, fazani si niste cai ai nimanui. In restul intinderii se mai vedeau doar coroanele salciilor unde isi gasisera adapost familii de fazani dimpreuna cu serpi si sobolani. Practic, salbaticiunile erau prizonierele unor spatii ostile, condamnate la moarte prin infometare. Vestea ca animalele pier s-a imprastiat repede.
Binomul om-animal
In Vinerea Mare, o mana de crestini, adusi de Liviu Coman, gospodarul salbaticiunilor din zona, au plecat cu barcile sa salveze cat s-o mai putea salva din amarul de vietati naufragiate pe grinduri. Daca intre noi oamenii functioneaza solidaritatea in situatii critice, de ce nu am simti la fel cand e vorba despre salbaticiuni? Unele specii ale acestui pamant au vazut stelele, luna si soarele cu mult inainte de aparitia omului. Sunt mult mai intelepte si mai permisive, dovada ca ne-au ingaduit langa ele.
Dupa o zi de umblet, doua ciopoare de caprioare au fost impinse pe digul dinspre Dunare, la un adapost provizoriu, si au fost recuperati opt fazani, trei fazanite si sase iepuri. Foarte putin, dar e un inceput. Saptamana asta, daca marimile de la Bucuresti vor accepta proiectul, vor fi tranchilizate o buna parte din efectivele de caprior, mai ales femelele care se pregatesc de fatat. Acesta ar fi un semn ca fauna salbatica nu a incaput pe mana unor nepriceputi.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.