Dosarul in care este cercetat fostul prefect de Vaslui din perioada ianuarie - septembrie 2005 a fost instrumentat de catre comisarul Aurel Salaru, seful Biroului Anticoruptie Vaslui, acesta fiind delegat de catre Sectia Teritoriala Iasi a Departamentului National Anticoruptie.
Potrivit anchetatorilor, Toderica a fost citat de mai multe ori, insa nu a fost gasit. "Dosarul in care este cercetat Paul Toderica este in faza de finalizare. Problema ramane cea a declaratiei pe care trebuie sa o dea acesta in fata procurorilor DNA. Desi a fost citat de mai multe ori, nu este de gasit. Am afisat citatia si la domiciliul declarat, am apelat si la avocatul dansului, care, la fel, ne-a spus ca nu stie unde este in momentul de fata. In aceste conditii, procurorii vor emite mandat de aducere, care va fi pus in aplicare de catre Politie", a declarat, ieri, citat de Mediafax, comisarul Aurel Salaru.
In dosarul in care este cercetat Paul Toderica exista declaratii a zeci de persoane, majoritatea angajati ai Prefecturii Vaslui. Printre cei audiati se afla si fostele chiriase, colege ale fostului prefect, pe care acesta le-ar fi determinat sa se mute din locuinta de serviciu pentru ca el sa o poata cumpara ulterior. Pretul apartamentului respectiv era evaluat, anul trecut, pe piata imobiliara la 1,5 miliarde de lei, insa Toderica l-ar fi cumparat cu 54 de milioane de lei vechi.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro