Dunarea creste la Galati si Tulcea
Traficul autovehiculelor cu ajutorul bacului, intre Galati si Tulcea, ar putea fi intrerupt de cresterea apelor Dunarii, in zilele urmatoare, informeaza Mediafax. Ieri, surse din cadrul Navrom Bac Galati au declarat ca, in cazul in care fluviul ar atinge nivelul prognozat de specialistii de la Apele Romane, pasarelele care fac legatura intre bac si uscat ar putea fi inundate. Bacul va continua sa transporte insa pasageri, indiferent de nivelul apei. In ceea ce priveste restrictiile auto la trecerea cu bacul, de sambata masinile ce depasesc opt tone nu mai au voie sa traverseze pe la Galati. Pentru a ajunge in Tulcea, aceste autovehicule vor ocoli 150 de kilometri, traversand fluviul pe la Giurgeni - Vadu Oii. Ieri, la ora 12:00, Dunarea masura, la Galati, 634 de centimetri, cu doi centimetri mai mult ca in urma cu doua ore si cu 9 centimetri decat in ziua precedenta, la aceeasi ora.
Sinistratii Dunarii
In cele 12 judete prin care trece Dunarea, pana ieri dimineata fusesera afectate 500 de case, din care sapte au fost distruse, 2541 de anexe gospodaresti, iar 624 de persoane au fost evacuate, transmite Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta. De asemenea, apele au acoperit 945 de kilometri de drumuri, au colmatat 1377 de fantani, au afectat 144 de poduri si podete si activitatea a 21 de agenti economici. Au mai fost inundate 27.995 de hectare de teren arabil, 9882 de hectare de fanete si 4457 de hectare de pasune si padure. Autoritatile consolideaza digurile din localitatile Unirea, Borcea si Galdau si se afla sub monitorizare municipiul Calarasi si localitatile Modelu, Roseti, Dichiseni, Unirea, Jegalia si Borcea. In judetul Constanta, 159 de persoane au fost evacuate din zece localitati: Ostrov, Aliman, Cernavoda, Seimeni, Topalu, Harsova, Ciobanu, Oltina, Dunareni, Ghindaresti. Se lucreaza la supra inaltarea digurilor din localitatile Oltina, Aliman si Rasova. In judetul Braila au fost evacuate cinci persoane din comuna Bertestii de Jos. In judetul Tulcea au mai fost evacuate 13 persoane din localitatea Smardan, care s-au mutat la rude sau alte familii. In continuare se monitorizeaza evolutia situatiei generate de cresterea cotelor apelor Dunarii, se pregatesc spatiile de cazare si hranire pentru 200 persoane la Internatul Liceului Alimentar din orasul Tulcea, se actioneaza la consolidarea cu saci de pamant a digului din localitatea Patlageanca.
Guvernul promite despagubiri
Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, ieri in timpul vizitei pe care a facut-o la digul de la Catane, spart de Dunare in urma cu doua zile, ca cei care au avut de suferit de pe urma deversarii fluviului vor primi despagubiri din partea Guvernului. Totodata, seful Executivului a subliniat ca se mai asteapta o crestere a cotelor Dunarii de inca 20 de centimetri, insa situatia este sub control. In cursul noptii de sambata spre duminica, apele Dunarii care s-au scurs din bresa creata de spargerea digului de la Catane au inundat, la Rast, 34 de case, fiind nevoie de evacuarea a 107 persoane. "A fost o evacuare interna, intrucat nici o persoana nu a vrut sa paraseasca localitatea. Tot la Rast, 600 de persoane pot fi evacuate, nu mai putin de 130 de gospodarii fiind in pericol de a fi inundate", a declarat, ieri, comandantul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Dolj, colonel Liviu Raducan. O situatie grea este inregistrata si la Negoi, acolo unde autoritatile pot evacua 250 de persoane din 80 de case. Vasile Blaga, a declarat ca, daca nu exista bresa din digul de la Catane, localitatile aflate in aval, incepand cu Bechetul si terminand cu cele din judetul Tulcea, puteau fi grav afectate. Locuitorii din Bistret, Negoi si Rast sunt disperati, batranii locurilor afirmand ca nu au mai vazut asemenea inundatii din 1962.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro