Un istoric indispensabil pentru doi presedinti romani (2)

Cat de mult a ezitat Vladimir Tismaneanu sa cantareasca exact motivele lui Traian Basescu de a forma o comisie pentru investigarea trecutului comunist, care sa traiasca nu mai mult de sase luni? Inainte a de a anunta o lista de consilieri, in care propria lui retea din Romania era proeminenta, oare nu a meditat la o consultanta mai cuprinzatoare? Daca aceasta munca este intr-adevar independenta si va avea o semnificatie de durata, oare n-ar trebui sa apeleze la mai multe figuri ale societatii civile locale din orase unde a fost varsat mult sange in 1989, sau la un istoric precum Serban Papacostea, care a fost trimis la Canal in anii '50?
Concluziile raportului pot fi partial anticipate deja, afara de cazul cand personalitatile pregnante ale luptei impotriva neocomunismului din 1990, care l-au ajutat cu-adevarat pe Basescu sa castige la limita in 2004, se vor implica puternic in aceasta munca. Daca raportul este influentat de dorintele presedintelui, este positibil urmatorul deznodamant: figurile care au jucat un rol ticalos inainte de 1989 si dupa vor fi condamnate. Dar ele vor fi figuri de politicieni, probabil oameni care i s-au opus lui Basescu de cand a iesit din FSN, despre care poate crede ca inca ii pot ameninta ascensiunea spre putere absoluta. Exista insa pericolul ca reteaua de servicii secrete sa fie tratata cu delicatete si retinere.
Daca aceasta comisie a lui Tismaneanu nu este receptiva la persoane din afara propriului lui cerc restrans, ea ar putea chiar fi comparata in timp cu decizia lui Iliescu de a face false asociatii de revolutionari, pentru a intina amintirea multora care au riscat totul si care, in unele cazuri, au pierdut totul in 1989.
Dovedind un veritabil discernamant, societatea civila din Romania a refuzat oferta lui Iliescu la inceputul anilor '90: functii decorative in structuri pseudo-reprezentative. Daca astazi, in 2006, s-ar crea un FSN mai subtil si mai atragator, societatea civila ar trebui sa recurga la o precautie extrema. Amenintarea nu mai vine de la grupuri de mineri si defaimari in presa, ci din directii absolut neasteptate. Din 1989 incoace Tismaneanu nu a ezitat sa le puna piedici istoricilor care nu danseaza dupa cum canta el. Marius Oprea si alti analisti independenti nu pot fi singurele victime ale ceea ce ar putea fi o tentativa de a curata trecutul. O tentativa a unui istoric talentat, dar cu mari defecte, condus inca de demoni launtrici, mosteniti din epoca comunista.
Am o problema cu Vladimir Tismaneanu, care poate fi facuta publica el vrea sa construiasca o retea vasta, de tipul patron-client, in istoria contemporana si in stiintele politice, care nu difera de ceea ce a facut PSD-ul in domeniile pe care dorea sa le controleze. Eu nu vreau sa realizez ceva silimar, iar ambitiile mele sunt modeste: vreau pur si simplu sa colaborez cu alti cercetatori independenti. Dar nu vreau sa ajung la situatia in care invitatii la conferinte si chiar accesul la materiale de cercetare sa depinda de bunavointa unui individ puternic si a retelei sale. Deja sunt mai degraba naucit sa aflu ca sunt persona non grata la Universitatea Central Europeana din Budapesta, pentru ca l-am provocat pe principalul aghiotant al lui Tismaneanu din aceasta institutie. Nu pot sa tac, cand o persoana care are misunea de a investiga un sistem politic inchis, configurat de valori orientale, aplica aceleasi valori in propriul ei domeniu de activitate.
Tismaneanu i-a fost de folos lui Iliescu in 2004, deoarece presedintele a recunoscut personalitatea lui reala, dincolo de imaginea occidentala de reformist pe care si-o cultiva. Daca Traian Basescu l-a ales pe Tismaneanu din motive similare, reiese ca presedintele doreste sa ramana credincios trecutului, ci nu sa deschida un proces pentru un viitor mai bun al Romaniei. Avem nevoie sa ne asiguram ca atat continutul, cat si concluziile incluse in acest raport nu vor depinde de nevoile politice ale momentului. Asta poate fi evitat daca scopul sau se prelungeste dincolo de evenimentele din 1989. Pana sa fie co-autor la "Marele soc", Tismaneanu le-a vazut ca pe o perioada in care neocomunistii s-au regrupat si au ajuns la putere calcand peste cadavrele cetatenilor care se luptau pentru libertate. Va fi relevant sa vedem cum se va ocupa de evenimentele din 1989 comisia despre comunism a presedintelui. Comunismul ce urmeaza sa fie condamnat a murit atunci, sau a continuat sa se bucure de o viata activa dupa moarte?

---

Despre autor: