Recital Viniciu Moroianu

Viniciu Moroianu este un pianist contemporan. Un muzician de prima mana. Cultivat, excelent virtuoz al claviaturii, discret, dar si increzator in harul lui. In 1998, Valentin Gheorghiu marturisea, si credem ca remarca unui distins confrate ramane valabila si azi: "In generatia lui este poate chiar primul. Ii intrevad un viitor stralucit in arta pianistica".
Au trecut de atunci aproape zece ani si Viniciu Moroianu confirma din plin aprecierile lui Valentin Gheorghiu. Si nu numai ale lui. Cine l-a urmarit pe Viniciu Moroianu in ultimele stagiuni si concerte a avut bucuria de a percepe "cresterea" constanta si perceptia sonora, audibila, in cazul muzicianului, de o excelenta calitate artistica. Doar discretia mediatica a vietii noastre muzicale de camera (dar nici cu "simfonicele" nu stam mai bine, excelente concerte de mare anvergura au trecut ca si cum n-au fost; din moment ce televiziunile se inghesuie sa transmita toate idioteniile cuprinse in faptul divers sau mizericordiile politice, iar programele culturale sunt dominate de interminabile trancaneli-dispute care fac "rating" in dauna unor evenimente artistice mult mai importante) a facut ca la recitalul lui Viniciu Moroianu de la Sala Radio sa nu asiste mai mult de 100-120 de spectatori care au avut de ce sa se bucure.
Un program cu piese de mare rafinament, pe care Viniciu Moroianu l-a interpretat intr-o maniera eleganta si plina de subtilitati armonice. Doua piese de Mozart, "Variatiuni pe motivul <<Salve tu Domine>> de Paisiello" KV 398 si "Sonata in la minor" KV 310, ne-au delectat prin puritatea sunetului si infinitele tonuri/semitonuri de culoare cu care pianistul a imbracat textura partiturii. Piese de tinerete ale lui Mozart, simple in aparenta, dar tocmai acestea sunt pietre de incercare pentru muzicieni. Tuseul elegant si frazarea infinitezimala, incarcatura emotionala si patetismul trairilor launtrice, abordand o variata gama de nuante, au fost exponentiale mai ales in piesa de rezistenta a recitalului, faimoasa "Kreisleriana", op. 16 a lui Robert Schumann. Un ciclu de opt piese muzicale inspirate din proza lui E.T.A. Hoffmann, avantata lucrare a romanticului compozitor austriac din perioada tot atat de romantica a dragostei purtate pentru o pianista, nu mai putin faimoasa, ce-i va deveni sotie. Si va ramane in posteritate cu numele de Clara Schumann (un frumos concert al ei pentru pian a fost prezentat saptamana trecuta la Ateneul Roman, in talmacirea Danei Protopopescu).
Piesele din "Kreisleriana" sunt de o mare complexitate, solicitand, pe langa o excelenta tehnica pianistica, si o disponibiltate afectiva pentru a evidentia stari contrastante, de la visare si reverie la angoasa si disperare. Viniciu Moroianu a fost, iarasi, sa nu ne jenam sa repetam, la inaltimea si valoarea partiturii. Tehnicii sale bine strunite de o inteligenta estetica pe masura, i se asociaza o anume lejeritate a frazarii adecvate la partitura. Tinuta scenica este pe masura feeling-ului indus de un mare muzician, care reuseste sa scoata sunete dintre cele mai "curate". O anume puritate a marii arte este apanajul muzicienilor de exceptie. Pe alocuri, stilul perlat si aplecarea de bijutier pentru detalii ne obligau sa facem asocieri cu pianisti geniali-atipici, precum Glenn Gould sau Arturo Benedetti Michelangeli.
Viniciu Moroianu are toate datele pentru a intra in clasa marilor pianisti ai lumii. Faptul ca noi nu mai reusim sa ne entuziasmam sau strambam din nas acolo unde chiar nu este cazul nu ar fi explicatii plauzibile in cazul unui pianist care si-a incheiat recitalul cu trei piese, dintre cele mai frumoase, ale lui George Enescu. "Coral si carillon nocturne" din "Pieces impromptues", op. 18, "Omagiu lui Faure" - caruia Enescu i-a fost elev la Paris - foarte rar cantata - si "Toccata" din "Suita a II-a pantru pian "op.10 i-au dat prilejul lui Viniciu Moroianu sa-si etaleze intreaga gama de procedee si rafinamente stilistice. Compozitor si interpret s-au intalnit fericit. Tesatura armonica si culoarea timbrala specifice lui Enescu, maestrul broderiilor franco-romanesti, au fost bine reliefate de eleganta interpretarii, sunete intense si variate au produs o tranfuzie de emotie vibratila si rascolitoare. Un mare pianist care ar merita transmis de ProTV cu sase camere, asa cum proceda televiziunea berlineza cu concertele lui Karajan. Pana atunci, sa-i multumim lui Viniciu Moroianu pentru memorabilul sau recital de pian, intr-o viata/ stagiune muzicala, unde "cultura recitalului", incredibil, incepe sa dispara. Dar asta ar fi o alta "variatiune", si nu neaparat pentru pian.

---

Despre autor: