Ceramica si pictura din Germania
De luni (17 aprilie) si pana pe 14 mai, Galeria Senso din Capitala gazduieste operele de pictura si ceramica ale Renatei Christin. Din 2002, Christin este presedintele GEDOK (Federatia Artistelor Germane)
Ceramica si pictura din Germania
De luni (17 aprilie) si pana pe 14 mai, Galeria Senso din Capitala gazduieste operele de pictura si ceramica ale Renatei Christin. Din 2002, Christin este presedintele GEDOK (Federatia Artistelor Germane). "Renate Christin ne propune subiectivitatea asumata a unor note personale, a acestei subiectivitati nu imperioase, ci atente la evenimente, la semne, la ceilalti, fara intentie critica, fara ironie, chiar cand sintagmele retinute semnaleaza negatia. Ca orice jurnal, pictura (si ceramica sa cu forme distorsionate sau dizolvate de sub imperiul unui timp ce anihileaza detaliile), iesirea spre exterior, spre experienta lumii, exprimand o aspiratie foarte prezenta, este dublata (chiar temperata) de proiectia tuturor datelor concrete pe fundalul unui timp fara determinisme in eveniment, un timp ce precede forma imperioasa a istoriei si supravietuieste evenimentului", explica Alexandra Titu, criticul de arta care va si vernisa, luni, la orele 18.30.
Minute finlandeze
In spatiul european, Finlanda ocupa o pozitie interesanta, la periferia dintre est si vest, confruntandu-se cu o puternica perspectiva de globalizare. Lucrarile de arta video prezente in selectia "100 de minute finlandeze" ("100 Finnish Minutes") reflecta tocmai acesta pozitie. Majoritatea criticilor au ajuns la concluzia ca arta finlandeza este arta singuratatii, a peisajului melancolic, a individului solitar. Artistul finlandez reda peisajul gol, spatiul minimalist, aparent fara suflet, fara personaje. Pentru el, chiar si prezenta unui individ intr-un grup inseamna tot singuratate si melancolie. Seria proiectiilor de arta video din Finlanda, apartinand artistilor Veli Grano, Jari Haanpera, Ismo-Pekka Heikinheimo, Gun Holmstrom, Seppo Renvall, Petra Lindholm, a inceput la Timisoara (11 aprilie), va continua azi la Cluj (sala mare a Casei Matei Corvin, orele 19.00), urmand sa ajunga in Bucuresti (19 aprilie, la Institutul Cultural Francez, Salonul de Onoare) si, in final, la Iasi (21 aprilie, Centrul Cultural Francez, Sala de proiectii). Evenimentul este organizat de catre Universitatea de Arta si Design Cluj-Napoca, in colaborare cu revista de cultura si arta contemporana "Pavilion" (al carei al VIII-lea numar va fi lansat tot azi, la Cluj) si Finnish Fund for Art Exchange, curator fiind Razvan Ion, editor & publisher la "Pavilion" si co-director al Bucharest Biennale. La toate proiectiile, intrarea este libera.
Eseu cu si despre borcan
De ieri si pana pe 11 mai, amatorii de arta contemporana au ocazia sa faca o incursiune in spatiul unui borcan. Expozitia de fotografie "Eseu despre conservare" a artistului Dan Piersinaru, panotata la Anaid Art Gallery din Bucuresti, prezinta, potrivit curatorului Diana Dochia, "o lume vazuta dintr-un borcan si printr-un borcan. Borcanul preleveaza, conserva, adaposteste, inchide, separa. Borcanul vazut ca un recipient, ce contine si conserva diferite elemente din jurul nostru. Borcanul creeaza propriul spatiu si propria identitate, propriul univers si propria viata. Borcanul vazut ca o limita, ca un loc din care nu se poate iesi. Transparenta borcanului ofera legatura cu exteriorul, deschiderea spre lume, punerea in contact cu obiectele ce se afla in interior. Ideea de conservare trimite la ideea de prelevare a unor mostre, de capturare, de cursa. Ce se poate gasi intr-un borcan? Taieturi din ziare, fotografii, cotoare de mar, plante, flori, pesti etc. El devine un recipient pentru conservare, crestere, putrefactie, observatie". (L.D.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.