Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care sarbatoreste anul acesta implinirea a 80 de ani, are de fapt doua zile de nastere: cea reala, la 21 aprilie, si cea oficiala care se serbeaza in iunie, din motive care tin de starea vremii. Anul acesta,
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care sarbatoreste anul acesta implinirea a 80 de ani, are de fapt doua zile de nastere: cea reala, la 21 aprilie, si cea oficiala care se serbeaza in iunie, din motive care tin de starea vremii. Anul acesta, aniversarea oficiala a reginei va avea loc la 17 iunie.
Traditia aniversarii oficiale a fost lansata de regele Eduard al VII-lea, la inceputul secolului XX. Nascut la 8 noiembrie 1841, el a considerat ca este mai agreabil sa isi celebreze aniversarea pe timp frumos, pentru a evita ca evenimentele desfasurate in aer liber sa fie afectate de ploaie sau frig. Tatal reginei Elisabeta, regele George al VI-lea, nascut in decembrie, a preluat ideea din aceleasi motive, iar actuala regina a continuat seria dublelor aniversari, respectand ceea ce a devenit deja o traditie regala. Adevarata zi de nastere a reginei este de regula sarbatorita in cerc restrans, in familie, la Castelul Windsor.
Slujba pe viata
Rezervata si chiar un pic distanta, suverana britanica s-a nascut la 21 aprilie 1926, la ora 02.40, la domiciliul londonez al parintilor ei, ducele si ducesa de York. La momentul respectiv, la conducerea tarii se afla bunicul ei, George al V-lea, al carui succesor anuntat era unchiul actualei regine, David. Dupa ce David - regele Edward al VIII-lea - a abdicat la finele lui 1936, totul s-a schimbat, printesa devenind constienta ca, intr-o zi, ii va succeda tatalui ei, devenit regele George al VI-lea.
Elisabeta s-a casatorit la varsta de 21 de ani cu Philip Mountbatten, fiul printului Andrei al Greciei, si avea deja doi copii cu acesta (Charles si Anne) in momentul in care a devenit regina, la 6 februarie 1952, dupa moartea tatalui ei. La 25 de ani, regina a imbratisat aceasta "slujba pe viata", asa cum s-a exprimat la momentul respectiv. La 54 de ani si dupa ce a mai nascut doi copii (Andrew si Edward), regina nu dadea nici un semn ca ar dori sa il lase pe Charles sa preia tronul. Chiar daca presa a monitorizat-o continuu, regina a reusit totusi sa isi pastreze secretele, singurele ei pasiuni afisate fiind caii si cainii.
Conservatorism si modernitate
Pe de alta parte, regina este considerata factorul de stabilitate in familia regala, lucru dovedit si de calmul pe care si l-a pastrat in 1992 - "Annus Horribilis", asa cum l-a definit ea -, cand casniciile lui Charles, Anne si Andrew s-au destramat si cand castelul Windsor a fost devastat de un incendiu. Singurul pas gresit pe care lumea l-a vazut din partea reginei s-a produs in 1997, cand Elisabeta a ramas impasibila la moartea Dianei, chiar daca intreaga Mare Britanie o jelea.
Regina inainte de toate, Elisabeta a II-a s-a consacrat regatului sau. Fiind al 40-lea monarh care a urcat pe tronul britanic, ea a efectuat 256 de turnee in 129 de tari, fiind primul suveran britanic care a mers in Rusia si China. Ea a oferit 91 de banchete de stat, a prezidat personal 540 de ceremonii de inmanare a decoratiilor, a invitat un milion de persoane la garden-party-uri si a vizitat mii de scoli, spitale si centre comunitare. In plus, ea prezideaza peste 620 de asociatii si organizatii caritabile.
Regina este un amestec de conservatorism si modernitate, fiind singurul membru al familiei regale care a primit "Discul de Aur" pentru un concert care a avut loc la Buckingham in 2002. Potrivit serviciilor sale, ea a trimis primul e-mail in 1976, la primele ore dupa lansarea Internetului, si a primit recent un iPod cu melodiile ei favorite. Cu toate acestea, potrivit unei legi din 1324 care nu a fost niciodata abolita, ea este si proprietara tuturor sturionilor, delfinilor si balenelor care cresc in apele teritoriale britanice.
Regina are propriul site inca din 1997, o sectiune a acestuia explicand rolul reginei si functiile sale. Dintre functiile ei oficiale fac parte deschiderea anuala a lucrarilor Parlamentului, discutii saptamanale, in fiecare marti, la 18.30, cu premierul in exercitiu, coordonarea armatei in calitate de comandant suprem si semnarea legilor. (Mediafax)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.