Unitatea pentru operatiuni speciale "Task Force 6-26"

La doar cateva luni de la invazia americana din Irak, Pentagonul a trimis la Bagdad o unitate speciala de elita, a carei existenta a fost invaluita in cel mai adanc secret. Pana in urma cu cateva saptamani, cand "New York Times" a dezvaluit detalii sumbre cu privire la activitatea temutei "Task Force 6-26", specializata in asasinate, torturi, rapiri si alte operatiuni clandestine. Misiunea ei principala: combaterea insurgentei irakiene si, in primul rand, anihilarea lui Abu Musab al-Zarkawi, liderul Al-Queda din Irak. Prin orice metode. In realitate, metodele utilizate seamana izbitor cu cele aplicate la inchisoarea de la Abu Ghraib, au constatat jurnalistii Eric Schmitt si Carolyn Marshall, dupa o investigatie care a durat mai multe luni. Concluziile acestei investigatii au fost publicate, la 19 martie 2006, in articolul "Before and After Abu Ghraib: A US Unit Abused Detainees" ("Inainte si dupa Abu Ghraib, o unitate militara a Statelor Unite a torturat detinutii").
Bazat pe interviuri cu militari, dar si pe documente guvernamentale, articolul lui Eric Schmitt si Carolyn Marshall prezinta un larg spectru de operatiuni, aprobate in secret la "cel mai inalt nivel", care ilustreaza "fata murdara" a razboaielor din Afganistan si Irak.
"Task Force 6-26" avea ca tinta prizonieri "high value"
Unitatea speciala "Task Force 6-26" (initial "T.F.121") s-a format in vara lui 2003, pe fondul actiunilor rezistentei irakiene. La cateva luni de la invazia americana in Irak, "T.F. 126" s-a reorganizat complet, devenind "T.F. 6-26".
Esential ramane aspectul selectiei. S-au cautat profesionistii cei mai performanti din efectivele specializate in "Operatiuni Speciale" ale fortelor armate americane. Oameni deja perfect antrenati pentru misiunile "sensibile", incluzand aici militari din "Delta Force", "SEALS" dar si experti de la "Defence Intelligence Agency" (Serviciul pentru Informatii Secrete al Pentagonului). Toti acestia colaborau cu CIA, FBI si alte agentii de informatii secrete, precum si cu grupari arabe "teroriste" pro-americane.
Obiectivul principal pentru care a fost creata "Task Force 6-26": infrangerea rezistentei irakiene prin mijloacele contraterorismului. Printre "misiunile" "T.F.6-26" a fost si "capturarea lui Saddam Hussein", sarcina indeplinita in decembrie 2003, precum si a fiilor acestuia. Statul Major al "Task Force 6-26" a fost mica baza militara, putin cunoscuta, "Camp Nama" localizata langa Aeroportul International Bagdad. "Nama" este acronimul intraductibilului "Nasty Ass Military Area".
Unitatea a participat la unele dintre interogatoriile "dure" de la Abu Ghraib, dar a detinut si proprii prizonieri ofiteri superiori irakieni, considerati "high value" (de mare valoare). Cel mai important dintre acestia fiind, desigur, Saddam Hussein.
"Camera neagra" de la baza militara Camp Nama
"New York Times" a dezvaluit ca, la "Camp Nama", toate interogatoriile aveau loc in asa-numita "Black Room" (Camera Neagra"). O incapere fara ferestre, amenajata intr-un fost garaj, unde "militarii americani ii loveau pe prizonieri cu patul armei, le aplicau lovituri de bocanc, ii scuipau sau ii foloseau ca material uman in diferite jocuri militare".
Militarii americani - relateaza "Times" - au scris pe peretii din "Camera neagra" lozinca "No blood, no foul!" ("Daca nu curge sange, n-ai facut nici un rau"). Un oficial al Departamentului de Stat, a dat urmatoarea exlicatie "tehnica": "Lozinca exprima convingerea lui T.F.6-26" ca daca nu curge sange inseamna ca n-ai facut nici un rau. Deci, nu poti fi pedepsit ulterior."
Un alt oficial al Pentagonului, citat de "New York Times", a pus punctul pe i: "Realitatea este ca la Camp Nama nu exista nici un fel de reguli in privinta prizonierilor."
Prizonierii adusi la Camp Nama dispareau practic din orice document oficial, nu aveau contact cu nimeni, nici macar cu "Crucea Rosie" - care, potrivit legilor internationale, are acces la toti prizonierii.
In ianuarie 2004, "T.F.6-26" l-a capturat pe unul din bodyguarzii lui Saddam. Potrivit articolului di "New York Times", ulterior omul a marturisit unor investigatori ai abuzurilor comise asupra prizonierilor irakieni: "M-au pus sa ma dezbrac la piele. Apoi mi-au aplicat niste lovituri seci in spate, pana am lesinat. Ca sa ma trezesc, au pus in fata mea un jet de aer rece si au aruncat apa pe mine. Au continuat apoi sa ma loveasca in stomac, pana am inceput sa vomit."
Pe 25 iunie 2004 - scrie "New York Times" - dupa ce dezvaluirile si fotografiile de la Abu Ghraib facusera inconjorul lumii, un agent FBI trimitea la sediul agentiei de la Washington un e-mail prin care isi informa superiorii ca un detinut capturat de "T.F.6-26", prezenta urme ample de arsuri pe corp si sustinea ca fusese "interogat".
Imediat dupa acest incident, raportat de agentul FBI la Washington, "T.F.6-26" a fost mutata discret la Bolad, la circa 45 de mile de Bagdad. Metodele insa au ramas aceleasi.
Conform altor rapoarte - intrate in posesia lui "New York Times" - una din "metodele" tipice lui "T.F.6-26" era si capturarea sotiilor unor rezistenti irakieni urmariti de unitate, si torturarea acestora pana cand sotul urmarit se preda "de bunavoie".
Ordine de "foarte de sus"
Potrivit investigatiei cotidianului "New York Times", abuzurile de la Camp Napa au avut loc atat inainte, cat si dupa izbucnirea scandalului Abu Ghraib. Si au continuat chiar si dupa ce la Washington au inceput sa se inmulteasca semnalele de alarma venite "din teren". Ofiteri CIA, dar si militari, au avertizat cu privire la practicile "neortodoxe" ale "Task Force 6-26". In acest context, faptele abominabile de la Abu Ghraib (dar si de la Guantanamo) capata o alta semnificatie. Este din ce in ce mai greu de crezut versiunea oficiala a Pentagonului, care pune toata vinovatia pe seama catorva rezervisti sadici si scapati de sub control. Cateva "mere stricate" - cum a explicat Donald Rumsfeld. Multi martori directi ai evenimentelor sustin, insa, ca aceste abuzuri nu au fost catusi de putin "accidentale". Ca se poate vorbi, deja, de un tipar comportamental si de o strategie concertata. Si, deci, de un ordin "de sus". Banuiala a fost confirmata, la inceputul lunii martie, de colonelul Lawrence Wilkerson, seful de personal al fostului secretar de stat, Colin Powell. Invitat la emisiunea "60 de minute" a canalului de televiziune "CBS", Wilkerson a declarat ca torturile practicate la Abu Ghraib si Camp Nama au fost ordonate de la varful Administratiei Bush. In opinia sa, principalul reponsabil este secretarul Apararii, Donald Rumsfeld.
Wilkerson a studiat in detaliu cazul a doi prizonieri afgani omorati in bataie, in 2002, in timpul interogatoriilor. Unul dintre tortionari, soldatul Willie Brand, a fost intervievat si el de CBS. Dar si comandantul sau direct, capitanul Christopher Beiring.
In decembrie 2002, doi detinuti afgani - Dilawar si Habibullah - au fost gasiti in celulele lor, spanzurati cu lanturi, la "Bagram Collection Point" din Afganistan. Cei doi detinuti aveau mainile incatusate si atarnate de tavan, fiind literalmente zdrobiti in bataie (conform expertizei medicilor legisti). Inchisoarea Bagram era poreclita si "anticamera iadului", din cauza torturilor practicate aici. Conform unui raport militar amercian, daca Dilawar (22 de ani) ar fi supravietuit torturilor, "ambele picioare ar fi trebuit sa ii fie amputate". Medicii legisti americani au stabilit totodata, ca Habibullah (30 de ani) decedase in urma leziunilor interne, provocate prin bataie, care produsesera un cheag de sange in plamani.
Desi, dupa examinarea cadavrelor, legistii au pus verdictul "omucidere", un purtator de cuvant militar american a declarat presei ca cei doi afgani decedasera "din cauze naturale".
A urmat insa o investigatie care a aratat ca cei doi afgani fusesera, in realitate, ucisi in timp ce erau torturati cu salbaticie. Colonelul Lawrence Wilkerson a declarat in emisiunea "60 de minute" ca ordonase o investigatie suplimentara, dupa ce "mirosise" ca la mijloc era vorba de o crima, "acoperita" de Pentagon. Investigatia fusese sustinuta de secretarul de stat, Colin Powell, singurul membru de varf al Casei Albe, care se opusese constant metodelor intrebuintate de Administratia Bush.
"Totul demonstra ca autorizarea torturilor de acest tip venise de foarte de sus, chiar de la Guvernul Statelor Unite", a afirmat col. Wilkerson la "60 de minute". El a reamintit ca, in februarie 2002, presedintele Bush stabilise ca "Acordurile de la Geneva", privind prizonierii de razboi, nu se aplicau in cazul detinutilor "Al-Queda" si a talibanilor din Afganistan, care trebuiau sa fie definiti prin sintagma "inamici combatanti".
Potrivit lui Wilkerson, Departamentul Apararii a hotarat sa ignore complet "Acordurile de la Geneva" si sa formuleze noi reguli de interogatoriu, pentru a fi folosite in Afganistan si in Irak.
Dilawar - a explicat Wilkerson - era un inocent care isi castiga painea ca sofer de taxi. Nevinovatia sa a fost stabilita studiindu-se stenogramele interogatoriului. Potrivit lui Wilkerson, Dilawar este un bun exemplu, intre multe altele, care dovedeste ca ignorarea "Acordurilor de la Geneva", precum si noile reguli de interogatoriu adoptate de Pentagon din 2002, au un caracter criminal.
"Asa am ajuns sa ucidem un nevinovat", a concluzionat col. Wilkerson, subliniind ca "eroarea" nu este nicidecum singulara. Nenumarati civili au fost arestati, torturati si chiar ucisi. "Oameni care s-au aflat in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit", a mai spus Wilkerson.
"Am pacalit poporul american!"
Cand a descoperit ce se petrecea in inchisorile din Afganistan si Irak, secretarul de stat Colin Powell a pus mana pe telefon si l-a avertizat pe Donald Rumsfeld: "Don, tu nu realizezi ca aceste orori afecteaza grav imaginea si credibilitatea noastra in lume?"
Col. Lawrence Wilkerson a declarat la "60 de minute", referindu-se la "motivele" invocate de Administratia Bush pentru a-si justifica invazia din Irak: "Am participat la o pacaleala a poporului american, a comunitatii internationale si a Consiliului de Securitate al ONU."
Wilkersona a adaugat: "Mi-l amintesc si acum pe secretarul de Stat (Colin Powell) venind in biroul meu si spunand: "Ma intreb ce se va intampla daca vom aduce o jumatate de milion de soldati in Irak, si ii vom pune sa lupte in razboi pana la capat, dar nu vom descoperi nici o arma de distrugere in masa?"
Lawrence Wilkerson a subliniat in emisiunea "60 de minute" de la "CBS News": "Am fost un consumator, un utilizator de informatii secrete de toate tipurile, tactice, operationale si strategice, timp de 35 sau 36 de ani. Am vazut la viata mea multe erori. Totusi, am fost uimit de esecurile comunitatii de informatii din ultimul deceniu. Am esuat in pronosticurile privind dezmembrarea URSS in 1991. Am esuat in predictia testului nuclear al Indiei din 1998. Am bombardat Ambasada Chinei de la Belgrad, in 1999. Nu am stiut nimic despre ciclul planificat pe cinci ani de organizatia Al-Queda, ceea ce a condus la evenimentele din 11 septembrie 2001. Si am esuat considerand in mod gresit ca Irakul are arme de distrugere in masa in 2003."
"Am fost antrenati pentru tortura si asta am facut!"
Soldatul Willi Brand a fost intrebat in emisiunea "60 de minute" daca superiorii sai aveau habar de sistemul de torturi practicat in Afganistan. Fiindca generalii Daniel McNeill, Theodore Nicholas sau locotenent-colonelul Ronald Stalling au negat permanent ca ar fi stiut ceva despre abuzurile din inchisorile afgane. Brand a declarat ca acei oameni mint cu seninatate. Ofiterii citati au refuzat sa apara in emisiune.
Superiorul lui Brand, capitanul Christopher Beiring, a marturisit ca inchisoarea Bagram a fost vizitata de mai multe ori de inspectori ai "Crucii Rosii", insa acestia nu au fost lasati sa vada chiar tot. De pilda, anumite instructiuni cu privire la modalitatile de interogare sau la tratamentul aplicat detinutilor nedisciplinati erau scrise cu creta pe o tabla. Tabla era intotdeauna stearsa atunci cand soseau inspectorii internationali.
Willie Brand - un soldat de culoare din Cincinnati, venit in Afganistan ca voluntar pentru a mai obtine niste bani - s-a aratat sincer mirat de intrebarile jurnalistilor: "Nu inteleg. Am fost antrenati pentru a practica tortura, si asta am facut! Nu sunt singurul in situatia asta. De ce trebuie acum sa dau doar eu socoteala?"
Potrivit lui "CBS News": "Un raport confidential al Diviziei de investigatie Criminala a Armatei americane acuza zeci de soldati de abuz." Raportul mentioneaza "lovirea prizonierului cu capul de pereti sau de masa", "scufundarea in apa pana la limita inecului", si chiar "un caz de viol". De altfel, potrivit aceluiasi document, multi soldati se mandreau cu porecle edificatoare: "regele torturii" sau "genunchiul mortii" etc.
Willie Brand a fost judecat de Curtea Martiala si gasit vinovat de "rele tratamente si mutilare". Singura pedeapsa a fost, insa, retrogradarea. "CBS News" sublinia ca doar 15 militari au fost sanctionati pentru ororile de la inchisoarea Bagram si Abu Ghraib. Pedepsele au variat: de la "avertismente scrise" pana la maximum cinci luni de arest. Alt detaliu: de la gradul de capitan in sus, nu a fost nimeni inculpat!
Pentagonul pune accent pe "operatiunile speciale"
Unitati de tip "TF 6-26" marcheaza un moment in istoria militara a SUA. Cresterea numarului si puterii acestor unitati speciale a devenit o politica a Pentagonului abia din 2003. In primul rand, a devenit "fixatia" lui Donald Rumsfeld, secretarul Apararii. Rumsfeld a fost campionul ideii unor unitati militare mai mici, secrete, cu sarcini speciale in "teatrele de operatiuni". O a doua idee a lui Rumsfeld a fost trecerea informatiilor secrete - mai ales a celor geostrategice - din mana unor agentii civile (CIA), in mana acestor unitati speciale. Aceasta tendinta a lui Rumsfeld sta la baza conflictului sau cu CIA si alte agentii de informatii secrete, care s-au vazut "sabotate" de Pentagon.
"Special Operations Command" a capatat o importanta deosebita la Pentagon, iar informatiile secrete colectionate de militarii acestor unitati, prin actiuni sub acoperire, au devenit baza de date pe care s-a construit razboiul cu Irakul si apoi cu rezistenta irakiana. Rolul CIA si FBI devenind tot mai redus ca importanta acordata de Casa Alba.
Potrivit lui "New York Times", Rumsfeld s-a sprijinit, pentru implementarea acestei strategii, pe adjunctul sau, Stephen Cambone, subsecretar pentru informatii secrete la Pentagon. Cambone a fost numit in acest post-cheie in martie 2003. Functia fusese nou creata chiar de Rumsfeld, pentru a creste rolul militarilor in colectarea de informatii secrete. Miscare motivata mai ales de faptul ca CIA se aratase reticenta in a sustine anumite teze lansate de Administratia Bush cu privire la programul nuclear al Irakului, sau la o eventuala legatura dintre Saddam Hussein si Al-Queda.
Stephen Cambone a lucrat indeaproape cu generalul William Boykin cunocut ca un crestin- fudamentalist, care proclamase ca razboiul din Irak este o "parte indisolubila a conflictului dintre civilizatia crestina si cea islamica". Boykin afirmase in mai multe randuri ca presedintele Bush "nu fusese ales" ci "numit de Dumnezeu" in functie, cu misiunea de a distruge pericolul islamic.
Intr-un articol din "New Yorker", publicat la 15 mai 2004, Seymour Hersh (celebrul ziarist de investigatie) sustinea ca abuzurile (inclusiv umilirea religioasa si sexuala a prizonierilor islamisti) de la inchisoarea Abu-Ghraib este strans legata de aceasta politica si conceptie religioasa a lui Boykin.
Citand oficiali americani, Hersh afirma in "New Yorker" ca Pentagonul a incurajat "coercitia fizica si umilirea sexuala a prizonierilor islamisti, intr-un efort de a extrage de la acestia informatii secrete privind insurgenta din Irak. Hersh a citat un oficial CIA, care spunea despre Rumsfeld ca urmareste "o politica de lunga durata, al carei scop era sa smulga operatiunile clandestine si paramilitare ale Americii din mana CIA, si astfel sa controleze el acest sector vital pentru Statele Unite".
Hersh mai dezvaluia ca Rumsfeld "a autorizat personal un program strict secret" care dadea un cec in alb unitatilor speciale americane, ca T.F. 6-26, de a prinde si - daca era posibil - interoga "tintele" de mare valoare, pentru a smulge informatii secrete. Dar si de a le "anihila" in anumite cazuri.
Dupa o vie disputa la Pentagon, programul secret al lui Rumsfeld, a ajuns pe mana omului sau, Stephen Cambone, care l-a executat cu consecintele stiute: Abu Ghraib, Guantanamo, inchisorile extrajudiciare.
Aceste "initiative" ale lui Rumsfeld - au spus sursele lui Hersh - au provocat disputa Pentagon-CIA. CIA repeta mereu ca militarii nu erau antrenati si nici nu aveau cunostintele politice si de alta natura necesare desfasurarii unor operatiuni clandestine si paramilitare, care, prin traditie, apartineau CIA. O dovada elcoventa a "amatorismului" Pentagonului in administrarea acestui gen dificil de operatiuni speciale: miile de fotografii cu ororile de la Abu Ghraib, facute doar "ca sa se distreze", chiar de soldatii americani. Ulterior, acestia au trimis fotografiile acasa, in Statele Unite, iar rudele le-au postat pe Internet, facand astfel ocolul lumii.
Un raport secret leaga "TF 6-26" de abuzurile de la Abu Ghraib
Crearea "TF 6-26" constituie asadar, materializarea politicii lui Rumsfeld privind cresterea rolului unitatilor militare speciale. Un document al ACLU, din ianuarie 2006, afirma ca un anchetator militar nu a putut continua investigatia privind decesul suspect al bodyguardului unuia dintre fiii lui Saddam Hussein, deoarece aceasta investigatie implica unitatea speciala "TF 6-26", unitate care facea parte dintr-un program secret.
ACLU mentiona: "Raportul includea si un document in care se mentiona faptul ca membrii TF 6-26 aveau nume codificate, care ar fi trebuit dezvaluite. Cand s-a cerut acest lucru pentru a se trece la identificari, unitatea TF 6-26 a pretins ca nu-i functioneaza computerul. Astfel ca lipsesc 70 de pagini de dosare."
Un alt raport, datat 8 aprilie 2005, sublinia ca investigatia a trebuit sa abandoneze cercetarile in 23 de cazuri grave de omor prin tortura, fiindca suspectii si martorii se gaseau protejati de "Special Access Programs".
La sfarsitul lui 2003, pe fondul amplificarii rezistentei din Irak, Stephen Cambone i-a ordonat generalului Geoffrey Miller - comandantul bazei "Guantanamo" - sa se deplaseze urgent in Irak, pentru a-i "recicla" pe anchetatorii americani de acolo asupra noilor metode de interogatoriu autorizate de Pentagon. In septembrie 2003, generalul locotenent Ricardo Sanchez - pe atunci comandantul militar al Irakului - a aprobat noile metode de tortura utilizate la Abu Ghraib si de unitatea speciala "T.F. 6-26". Acest nou "bestiar" de metode pentru tortura venea, intr-adevar, de "foarte de sus".
"New York Times" din 27 august 2004, mentiona un raport clasificat al sectiei militare de la Abu Ghraib, cunoscut ca "Fay Report". Acest raport autoriza ca metode de interogare "utilizarea pozitiilor de stress ore in sir, folosirea cainilor de lupta pentru infricosarea prizonierilor, muzica puternica cu efecte speciale, privarea de somn prin mentinerea luminii aprinse cu zilele, amplificarea tipetelor infricosatoare in toata inchisoarea, sau izolarea pe timp nelimitat a prizonierilor intr-un intuneric total".
"Fay Report" preciza si ca "Batalionul 519 MI" lucrase in domeniul interogatoriilor cu "TF 121"/"TF 6-26". In inchisoarea Abu Ghraib, membrii "TF 6-26" (fosta "T.F. 121") umblau imbracati in haine civile si aveau numele conspirative, astfel incat nu puteau fi identificati nici dupa apelative, nici dupa grad. Mass-media americana a deconspirat insa existenta acestei unitati speciale. Cea mai secreta unitate a Pentagonului.

---

Despre autor: