In anul 2000, Serban Dimitrie Sturdza si Ion Mihail Sturdza au declansat la Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila o actiune de revendicare a imobilului din b-dul Ion Mihalache nr. 30, in contradictoriu cu paratii statul roman si Serviciul de Informatii Externe. Pe motiv ca statul roman nu a preluat imobilul cu titlu valabil, judecatorii Tribunalului Bucuresti au admis actiunea si, prin sentinta civila nr. 847/30/05.2002, s-a dispus obligarea SIE sa lase reclamantilor in deplina proprietate si posesie imobilul din Mihalache. Impotriva acestei sentinte, SIE a declarat apel, sustinand, contrar probelor de la dosar, ca nu s-ar fi facut dovada calitatii de mostenitor. Mai mult, SIE a invocat faptul ca potrivit Legii nr. 213/1998 imobilul in litigiu este considerat "domeniu public al statului" si ca, potrivit Legii nr. 10/2001, terenurile din domeniul public sunt exceptate de la restituirea in natura, restituirea fiind posibila doar prin echivalent. In demonstrarea caracterului de domeniu public, SIE a argumentat ca natura imobilului este cea de "obiectiv militar cu destinatie speciala afectat unui serviciu public si necesar sigurantei nationale, ordinii publice si realizarii nevoii de aparare".
Reforma proprietatii ia SIE pamantul de sub picioare
Prin decizia civila nr. 119 din 3 februarie 2004, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila a recunoscut dreptul de proprietate al familiei Sturdza dar, retinand "natura de bun apartinand domeniului public al statului, cu consecintele juridice care decurg in aceste conditii, Curtea constata ca bunul revendicat nu poate fi restituit in natura reclamantilor, facandu-se aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001". Ca atare, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul SIE si a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantii Serban Dimitrie Sturdza si Ion Mihail Sturdza.
Procesul vizand revendicarea imobilului din b-dul Mihalache se desfasoara in prezent la Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu termen la data de 19 aprilie a.c., dupa ce familia Sturdza a declarat recurs. Interesant este ca SIE a depus o intampinare la dosar in care nu mai contesta de data aceasta calitatea de mostenitori a familiei Sturdza, si cere mentinerea deciziei Curtii de Apel, pe motiv ca in mod corect s-a stabilit "afectatiunea de interes public, de bun proprietate publica". Numai ca, intre timp, prin art. 16 din Legea 247/2005, privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, publicata in Monitorul Oficial 653 din 22.07.2005, s-a eliminat piedica de restituire in natura a imobilelor ce apartin domeniului public, cu precizarea ca proprietarilor li se restituie imobilele cu conditia ca timp de trei ani sa nu-i schimbe afectatiunea. Adica sa-i lase pe ocupanti sa mai stea in el, cu suportarea de catre acestia a costurilor aferente. Legat de acest temei de drept, avocatii familiei Sturdza - Cristian Iordanescu si asociatii - au dat publicitatii un comunicat de presa in care se arata ca "ironia sortii intervine si la aproape 60 de ani de la preluarea abuziva a imobilului tot nu putem beneficia de proprietatea noastra, intrucat in trecut ne-au deposedat rusii, iar astazi un serviciu de spionaj cu scuza ca este de interes public. Opozitia nejustificata a SIE de a rezolva de plano problema restituirii proprietatilor preluate in mod abuziv se traduce in fapt prin dorinta de a confirma si perpetua practicile comuniste".
SIE propune despagubiri
Anterior aparitiei Legii 247/2005, SIE a emis Decizia nr. 22331/06.05.2005 de respingere a cererii de restituire in natura si oferta privind acordarea altor masuri reparatorii prin echivalent, decizie comunicata avocatilor familiei Surdza. Numai ca aceasta califica suma oferita ca despagubiri, respectiv 117,8 miliarde lei vechi, drept o bataie de joc, suma oferita fiind de patru ori mai mica decat valoarea reala de circulatie a imobilului pe piata imobiliara. O expertiza extrajudiciara efectuata de avocatii familiei Sturdza a stabilit ca pretul mediu al proprietatii este de circa 12 milioane de euro. In urma cu trei saptamani, familia Sturdza a trimis SIE o adresa prin care i-a invederat ca nu renunta la restituirea in natura a imobilului si ca, daca exista un impediment la retrocedare din partea Serviciului, sa vina la o negociere serioasa. SIE nu a raspuns acestui demers. Reporterii ZIUA au contactat responsabilii SIE cu intrebarea "de ce refuzati sa predati imobilul care nu va apartine, cum credeti ca respectati si aparati legea in atare situatie si la ce suma va ganditi pentru despagubiri?" Raspunsul oferit a fost sec: "Va comunicam ca litigiul la care faceti referire se afla pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cu termen de judecata in aceasta luna, intre parti desfasurandu-se, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 si o procedura contencioasa".
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro