Pe zi ce trece, concernul german E.ON demonstreaza ca a cumparat SC Electrica SA numai pentru a obtine profit cu orice pret si lasa la o parte interesul consumatorilor. |n situatia actuala se pune intrebarea daca privatizarea furnizorului de energie
Pe zi ce trece, concernul german E.ON demonstreaza ca a cumparat SC Electrica SA numai pentru a obtine profit cu orice pret si lasa la o parte interesul consumatorilor. |n situatia actuala se pune intrebarea daca privatizarea furnizorului de energie electrica nu a fost facuta in cardasie cu PSD, aflat la putere la momentul respectiv, intelegerea dintre cele doua parti avand ca scop si acoperirea jafului la care a fost supusa vechea Electrica de oamenii puterii. De fapt, se poate spune ca si acum furnizorul de energie este o vaca buna de muls si pentru actuala putere politica si protejatii acesteia. Cei care suporta efectele acestei intelegeri sunt doar cetatenii si societatile comerciale abonate la E.ON, care achita luna de luna facturile de electricitate, in tarife fiind incluse si pierderile generate de jaful anterior. Situatia de la Iasi nu este singulara, dar poate fi considerata reprezentativa pentru intreaga privatizare a fostei Electrica Moldova SA.
In conditiile in care in cartierele Municipiului Iasi energia electrica se intrerupe din cauza uzurii retelei de distributie si in judet mii de familii stau pe intuneric deoarece reteaua nu a fost extinsa, conducerea E.ON Moldova a aprobat recent achizitionarea unui numar de 14 autoturisme marca Toyota in valoare totala de cel putin un sfert de milio de euro. Asta in conditiile in care unitatea dispunea de masini pentru a-si desfasura activitatea in bune conditii. In Municipiul Iasi, in cartierele Pacurari, Dancu si Galata, energia electrica se intrerupe frecvent, deoarece retelele sunt uzate. Sefii E.ON recunosc ca trebuie facute investitii pentru modernizarea retelelor de distributie in cartierele respective, dar spun ca nu a fost obtinuta o hotarare a Adunarii Generale a Actionarilor in acest sens. In schimb, a fost obtinuta o decizie a actionarilor pentru achizitionarea celor 14 autoturisme de lux.
Comune in bezna
Mii de familii din judetul Iasi stau in intuneric de ani de zile pentru ca E.ON Moldova SA a gasit de cuviinta sa-si bata joc de cel putin 147 miliarde lei vechi (14,7 milioane RON), obtinuti de pe urma unui imprumut contractat prin intermediul Guvernului. Facem precizarea ca la nivel national fondurile alocate au fost de 300 milioane dolari americani, iar in judetul Iasi s-a estimat ca extinderea retelelor se cifreaza la circa 147 miliarde lei, echivalentul a circa 5 milioane USD. Fondurile respective au fost alocate si, in acest sens, a fost incheiat un protocol intre Guvern si fosta Electrica SA, in prezent E.ON Moldova SA. Conform protocolului, E.ON trebuia sa racordeze la reteaua de energie electrica un numar de 1.548 de gospodarii, lucrarile urmand a se termina in 2007. Numai anul trecut, conform intelegerii facute de Guvernul, ar fi trebuit racordate 566 gospodarii, dar lucrarile s-au oprit dupa ce au fost racordate doar 228 de familii. Pentru ca E.ON Moldova SA nu a respectat protocolul, etapele de finalizare a lucrarilor au fost decalate pana-n 2008, insa in prezent societatea comerciala spune ca nu are bani, motiv pentru care lucrarile au fost sistate. Se pune intrebarea fireasca, ce au facut noii actionari ai furnizorului de energie electrica cu fondurile alocate in vederea extinderii retelelor, avand in vedere ca acum racordarile se fac numai pe cheltuiala proprietarilor gospodariilor? Anul trecut s-a lucrat putin in localitatea Aroneanu, la doar cativa kilometri distanta de Municipiul Iasi, dar in comuna au ramas neracordate 104 gospodarii. "Vin oamenii la mine in audienta si-mi cer sprijinul pentru a le fi racordate casele la reteaua de electricitate. Mai dau si eu cate un telefon pe la E.ON, dar mi se spune ca nu sunt bani. Numai pentru un stalp cei de la E.ON spun ca proprietarul trebuie sa plateasca 100 milioane lei", a spus recent Maricica Ganga, primarul comunei Aroneanu.
Monopolul bataii de joc
Dupa privatizarea SC Electrica SA, noul proprietar, E.ON Moldova SA, trebuia sa respecte, conform contractului, obligatiile de extindere si modernizare a retelelor, stabilite in perioada in care actionar era inca statul roman. In acest sens, statul a acceptat ca in taxa de bransament incasata de E.ON Moldova SA sa fie mentinuta cota parte aferenta fondului de dezvoltare care asigura strict sumele pentru extinderea retelelor. Cu toate acestea, E.ON Moldova SA continua sa-si jecmaneasca clientii, percepand acea taxa de bransare, insa nu misca nici un deget pentru racordarea locuintelor. Mai mult decat atat, daca un proprietar isi permite sa plateasca pana la cateva sute milioane lei pentru a-si racorda locuinta, instalatia nou facuta, stalpii, cablurile, transformatoarele etc. intra automat si gratuit in proprietatea E.ON Moldova SA. "Nu sunt bani pentru extinderea retelelor. Banii s-au terminat", a explicat sec Lucian Luca, purtatorul de cuvant al E.ON Moldova SA. In judetul Iasi trebuie racordate locuinte in 122 localitati. Practic, in fiecare sat exista cel putin 20 de case ce trebuie racordate. "Ma intreb ce au facut cu banii, pentru ca statul a alocat in 2003 fondurile pentru extinderea retelelor. Vin oamenii la noi si ne intreaba despre cum pot sa-si traga lumina acasa si nu avem ce sa le spunem. Am facut adrese si la Guvern, si la Presedintie si la parlamentari, am sesizat aceasta problema", a declarat Mihai Manciu, directorul tehnic al Consiliului Judetean Iasi.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.